la noi în oraş a venit circul. clovni,dansatoare,
îmblânzitori, jongleri, magicieni
totul era permis pentru o suma de doi lei. înfiorător de
puţin. nu şi când îţi e foame
şi spectacolele aveau succes de public şi de casă. se putea
mânca.
dar marea atracţie a circului era vitrina magicianului. intrai
acolo şi publicul vedea tot
mai aleas ceea ce nu ai fi arătat nimănui, nici măcar celui
mai bun prieten
cu atât mai puţin părinţilor morţi de spaimă să nu îi faci de
ruşine
bineînţeles ca am intrat. ca un exhibiţionist. ca un fur de
aplauze. dornic de vizibilitate
şi cuvintele mele se revărsau, fără noimă, fără cratimă, fără
diacritice
doar ca să fie şi ele prezente, rânduri, rânduri
mâna mea ştergea vitrina de praf, salutând cei câţiva
spectatori indecişi
buzele muşcau aerul cu voluptate bolnăvicioasă şi aerul se
strecura şuierând astmatic
iar ochii, ochii cei fără cortină alunecau căutând puncte de
sprijin
ce spectacol jenant mi-a spus ultimul indecis, la
plecare
mai bine recitai ceva. orice. dar tu ai ales să taci. peşte
scos din apele sale
deschideai gura doar ca să te afli în treabă şi să hăpăi
tăcerile noastre
doi lei am dat... de doi lei m-am jucat... ăsta-i preţul
meu...
o jucărie stricată... şi o vitrină goală acum
