Era o vreme când copilăria se mânca cu lingura de lemn din străchini smălţuite
şi laptele prins avea gust de rai tremurând de nerăbdare
iar candela spunea Tatăl nostru împreună cu mătăniile noastre
fânul din pod te învelea în mireasmă de trecute veri ţesând firele de aur ale prezentului
şi felinarul te-îngâna dând pagină după pagină din carţile ce răsăreau la asfinţit
cuminţi ca nişte sfinţi, îngeri păzitori ai poeziei şi-ai depărtărilor
pârâul îşi întindea braţele firave rugându-ne să-l ajutăm să se ridice
şi punând piatră peste piatră ridicam zăgazuri astupînd trecerile cu lutul crud,
neştiitor în ale arsurilor. şi-atunci, plini de curaj dădeam peştilor lecţii