La sfarsit conteaza doar sa-intalnesti Paradisul. Oh, si ce
bucurie, cand tu dai in fiecare zi de el…
Azi am revazut marea infinita… da, da erau ochii lui
senini, care imprastiau lumina si culoare intr-al meu suflet de
copil. Rad cu totul.
Ne incurcam confuzi privirile, dar ne facem ca nu ne
stim. Cata neputinta. E mai simplu asa.
Dar eu…ma bucur de fiecare clipa petrecuta in
paradis, acel paradis care sta conturat in zambetul persoanei
dragi, acel zambet care lumineaza toata incaperea cand apare. Ce
stupid trebuie sa sune, pt tine, nu ?
Sa ne indulcim cu visele unei iubiri platonice. Este
in regula atata timp cat iti imbraca chipul intr- o mantie plina de
veselie si-ti incalzeste inima, asa cum oamenii comuni nu isi pot
inchipui. Doar zanele. Zbor in bratele tale si-ti framant usor
buzele, cu ale mele.
Aduna-mi gandurile, amintirile, fanteziile toate si lasa-le
sa se desarte in universul meu paralel. Aici mai pot sa traiesc.
Aici, inca mai simt. Sa nu crezi ca mint, dar e singura iluzie de
care se mai poate prinde inima. Mai mult nu e capabila. E fragila
si totul mi-e sec. Chiar si ciocolata imi pare mai amara. E pustiu.
Nici de ti-ai dori sa vii, n-as putea sa te invit. Ai fi infricosat
de ceea ce ai gasi prin acele camere intunecate. Ai scotoci in
zadar. E multa mocirla si te-ai impiedica de ea, chiar daca te-as
prinde eu de mana. Poate cate un strigoi neprietenos o sa-ti mai
taie calea. Atat am sa-ti ofer in realitate. De asta e mai bine sa
traim doar pe hartie.
Tu imi hranesti zambetul de zi cu zi. Totodata, tu esti
otrava din glasul meu, iar eu sunt actrita cea mai desavarsita.
Pana raman doar eu si ale mele ganduri umbrite de lipsa ta.
Reprezinti focul de dupa poarta Iadului, si caldura pe care doar un
Soare- minune ar putea sa o impartaseaca.
Cateodata cuvintele tale ard bucati din suflet, iar
altadata aprinzi speranta. E nevoie de prea putin, asta e greseala
mea.
Sunt atatea cuvinte si dorinte ce stau ascunse intre
noi, dar totul este prea departe, mult prea
departe…
