Apărut la Editura Tineretului în 1965, adică la
sfârşitul perioadei de intens conformism ideologic care începe în
1948, volumul de povestiri Într-o seară de primăvară de
Mihnea Moisescu cuprinde nouă proze care pot fi cu uşurinţă grupate
în două categorii pe criterii tematice şi, în definitiv,
cronologice. Din prima fac parte primele trei bucăţi, care se
încadrează cu uşurinţă în tema bine reprezentată a aşa-zisei lupte
a comuniştilor ilegalişti împotriva exploatării
burghezo-moșierești. Este un subiect care nu a încetat să
stârnească interesul creatorilor din perioada socialistă, fie ei
scriitori, cineaşti sau artiști plastici. Transportul clandestin de
manifeste antifasciste, torturile din beciurile poliţiei şi
Siguranţei sau participarea la luptele purtate împotriva fostului
aliat german la 23 august 1944 sunt tot atâtea sub-teme ilustrate
ad nauseam în epocă.
Deschiderea volumului o face piesa Manifestele,
în care ucenicul Culai, un utecist maturizat de timpuriu (tatăl îi
fusese ucis în lupta cu exploatatorii) preia nişte manifeste
subversive şi le ascunde în sobă. În mod surprinzător, poliţia,
care face o descindere, nu le găseşte, pentru că lelea Sofia, mama
eroului, avusese grijă să le pună la adăpost. Culai, tânăr curajos,
dar cam naiv, are astfel revelaţia militantismului propriei sale
mame, pe care o crezuse femeie simplă şi temătoare, incapabilă de
gesturi vitejeşti. Vioristul, a doua povestire „ilegalistă”,
ni-l prezintă pe Neagu, un muncitor de 18 ani pasionat de cântatul
la vioară, care ascunde omniprezentele manifeste în cutia
instrumentului. Prins de poliţie, acesta este supus unui
interogatoriu perfid de către un inspector cultivat, dar cu atât
mai pervers, filogerman şi cunoscător de muzică. Neagu este pus să
facă alegerea tragică între a-şi vedea distruse prin tortură
degetele de violonist şi de a trăda, divulgând adresa tipografiei
clandestine. Finalul, deschis, îi indică totuşi cititorului că
instrumentistul va opta pentru prima situaţie.
Dacă în primele două texte eroii luptă nemijlocit şi au
de suferit pentru faptele lor vitejeşti, în Niculăieş
copilul, un biet orfan care face pe argatul şi păzeşte oi, este
victimă colaterală a luptelor purtate cu nemţii de muncitorii
conduşi de comunişti imediat după 23 august 1944. Acestui erou
literar pare să i se aplice zicerea nomen est omen, cel
puţin dacă ne amintim de Niculăieş din Un om năcăjit al lui
Sadoveanu, întruchipare a prozei sămănătoriste cu oameni simpli
care suferă într-o lume alcătuită strâmb (însă fără perspectiva
unui 23 August!). Detaliu picant: inginerul de la fabrica unde
lucrează Petratu, mentorul comunist al lui Niculăieș, este văzut ca
un exploatator, unealtă a patronatului odios. Inginerul este de
altfel poreclit, grăitor, „Balaurul”.
Cea de a doua categorie de texte din cartea de faţă este
reprezentată de scene şi întâmplări din viaţa civilă sau din lumea
şcolii de după instaurarea regimului democrat-popular.
Sacrificiile micilor eroi din precedentele proze au dat roade şi
acum ne aflăm în lumea cea nouă, cu alte probleme şi provocări. Din
fericire, avem multe personaje pe măsura marilor transformări
sociale petrecute în acest timp. În După viscol, Valeriu, se
mută cu familia la ţară, unde fusese repartizat tatăl lui, de
profesie inginer. Alături de bunul său prieten Todiriţă, el
salvează viaţa unei bătrâne, tuşa Siţa, bolnavă şi izolată în
timpul unei furtuni de zăpadă.
Ghilimelele din titlurile următoarelor schiţe (Un
articol „critic” şi „Vedeta”) par să semnaleze poziţia
lor singulară. Ambele proze ilustrează una din obsesiile ideologice
ale vremii, lupta împotriva individualismului, văzut ca defect
intolerabil, eventual ca racilă a fostei orânduiri
burghezo-moşiereşti. Articolul „critic” se distinge prin prezenţa
(singulară în volum) a unor elemente de satiră la adresa
respectivei mentalităţi. Radu e bun prieten cu Ducu, talentat
aeromodelist, însă ins egoist şi – păcat capital – insensibil la
apelurile detaşamentului de pionieri. Pus să scrie un articol
pentru gazeta de perete în care să-şi critice amicul, Radu
ajustează textul până la completa dispariţie a reproşurilor
adresate păcătosului, sfârșind el însuşii prin a fi înfierat la
gazeta de perete. Vedeta este Cecilia, o elevă din clasa a
şaptea care „primise în familie o bogată educaţie artistică: făcuse
balet, învăţase pianul, apoi, mai târziu, mersese la teatru, la
operă şi la concerte”. Cecilia, care poartă, poate nu degeaba,
numele sfintei patroane a muzicii, e talentată, însă asta nu scuză
păcatul individualismului, care îi atrage eliminarea din brigada
artistică a cărei stea incontestabilă fusese. Eroina nu e lipsită
de conştiinţă; sub presiunea colectivului (dirijat, cu tact, de
omniprezenta instructoare superioară de pionieri, tovarăşa
Veniamin), ea îşi îndreaptă greşelile, ba chiar ajunge să îi
înfiereze pe cei care se fac vinovaţi de intrigi (Violeta) şi e
reprimită printre colegi.
Om aspru înfăţişează un incident minor,
care capătă proporţii catastrofale în ochii elevilor dintr-un sat.
Scăpaţi din adăpostul construit de copii din cauza unei scânduri
putrede, nişte iepuri ameninţă să distrugă brazdele de răsaduri ale
gospodăriei agricole colective conduse de Ilie Ştefan, temutul
preşedinte, omul aspru din titlu. Primejdia este înlăturată prompt,
pagubele sunt minime, iar omul aspru se dovedeşte un ins bun, cu un
zâmbet care te „unge la inimă, nu alta!”. Detaliu hazliu, unul din
personaje se numeşte Ilie Vătui (vătuiul este numele dat
puilor de iepure).
O rachetă neobişnuită îşi desfăşoară
acţiunea înaintea unei zile de 8 Martie, când elevii pregătesc mici
cadouri pentru mame şi învăţătoare. Tovarăşa Gheorghiu, copiilor,
este internată în spital bolnavă de hepatită şi nu poate fi
vizitată, motiv pentru care Vlad, un băiat cu mult talent la
tehnică, construieşte o „rachetă” alcătuită din baloane. La această
rachetă, care se va ridica în dreptul geamurilor salonului de
spital, vor fi ataşate carnetele cu note ale elevilor, pentru ca
tovarăşa Gheorghiu să poată vedea că aceştia nu s-au lăsat pe
tânjeală în absenţa ei, ba chiar l-au ajutat pe Popescu, codaşul,
să-şi îndrepte notele la matematică. Sunt puse în mişcare toate
clişeele educative ale epocii, cu îndrumarea exercitată de
instructoarea de pionieri, acţiunile de ajutorare a elevilor slabi
şi „Cercul mâinilor îndemânatice” care confecţionează tot felul de
obiecte kitsch(„mici bibelouri din lemn, rame pentru
fotografii, lucrate la traforaj”) pentru a fi oferite de Ziua
femeii. Amuzant e un scurt episod proto-feminist, în care Ioana
Oltiş, colega lui Vlad, se ciondăneşte cu acesta din cauza unor
stereotipuri sexiste:
— Nu văd nimic de râs! Tu crezi că pe femei nu le interesează rachetele? Te înşeli amarnic! Sper c-ai auzit de Valentina Tereşkova! Şi desigur că se pregătesc să zboare cu rachetele şi alte femei. Bineînţeles, femei curajoase, nu nişte fricoase ca tine!
— De unde ştii că sunt fricoasă? De unde ştii?
Cu Într-o seară de primăvară, ultima schiţă, care dă şi titlul cărţii, nu păşim prea departe de năzuinţa de a ajunge la stele. Mihai şi Lelia trăiesc începutul unei idile nevinovate. Aflăm că relaţia lor nu a fost lipsită de asperităţi, din cauza unei rivalităţi şahiste, depăşite mai ales datorită tactului de care dă dovadă fata. Tinerii sunt firi complementare: Lelia e pasionată de literatură şi poezie, în timp ce Mihai îşi doreşte să ajungă astronaut, termen folosit în mod surprinzător, în locul sovieticului cosmonaut, mai comun la noi. Mesajul e simbolic; atingerea stelelor e văzută în dublul ei înţeles, de călătorie spaţială şi de năzuinţă spre un ideal.
Mihnea Moisescu, cunoscut mai ales pentru activitatea lui în domeniul SF, a avut contribuţii notabile şi la dezvoltarea literaturii moralizatoare pentru copii şi tineret. În cartea de faţă apar, în linii mari, aceleaşi stereotipuri care apar în Nemaipomenitele întâmplări ale lui Fănel(1963), despre care am scris mai demult aici.
Volumul este ilustrat de Socoliuc Vasile.
Fact checking
Valentina Tereşkova (n. 1937) este prima femeie care a zburat în spaţiu (1963). Menţionarea reverenţioasă a cuceririlor spaţiale sovietice era o practică frecventă în scrierile vremii.
