Recunoscând prin Dumnezeu Ființa Supremă a universului,
oamenii au făcut tot felul de presupuneri cu privire la puterile
lui supranaturale și la felul cum ele acționează. Imaginația omului
arhaic a atribuit Ființei Supreme abilitățile unui super vrăjitor
care poate face din lut o ființă vie, bunăoară, sau poate despărți
apele unei mări în două, sau poate face să curgă pâine din cer
precum stropii de ploaie, sau poate face apele să crească până
acoperă cel mai înalt munte, sau poate arde cu foc și pucioasă o
cetate într-o clipită, sau poate înmulți câțiva pești și câteva
pâini încât să hrănească cinci mii de oamenii, sau poate să ajute
armata unui vestit arcaș să distrugă oastea rivală, sau poate bea
un ocean de otravă fără să pățească nimic, sau… Aceste puncte,
puncte înlocuiesc un șir colosal de minuni atribuite Ființei divine
în peregrinările sale pe Pământ, care de care mai
năzdrăvane.
Dar cea mai uzuală minune a divinității din vechile
scripturi este aceea de a-i ajuta pe ai noștri, cei buni, împotriva
celorlalți, cei răi, fără nicio îndoială!
Cum vi se par aceste lucruri din perspectiva unui om cu
oarecare înțelepciune? Ei bine, eu nu le voi numi degradante pentru
omul acelor vremuri, căruia i se pot oferi numeroase circumstanțe
atenuante, dar pentru omul de lângă mine, care crede în
veridicitatea lor, îmi fac griji serioase. Admițând aceste viziuni
deformate el nu va întârzia să creadă în continuare în utilitatea
războiului, în distrugerea dușmanilor, în justețea ideilor
xenofobe, misogine, rasiste, fundamentaliste etc. Înțelegeți
pericolul?! Un virus mic poate pricinui neajunsuri foarte mari, de
aceea, după părerea mea, aceste „adevăruri” trebuie prezentate
deschis. Mea culpa pentru maniera mea, poate un pic prea caustică,
dar vreau să vă repet încă o dată că ea are în vedere ideile și nu
oamenii.
Ce sunt puterile supranaturale? Care e maniera lor de
acțiune? Cine le poate folosi și care este scopul lor? Iată doar
câteva întrebări care ne pun încă de la început în dificultate.
Vrăjitorul, care aparent din nimic, poate face un obiect să apară
sau să dispară, e cea mai uzuală reprezentare a supranaturalului,
conform paradigmei în care am crescut. La cel mai înalt nivel de
putere închipuit Dumnezeu ne gândește sau ne visează, și noi apărem
din neant, fără măcar să fie nevoie să spună hocus-pocus. Să ne
plămădească din lut este deja parcă un pic mai ușor. Dar oare
aceste „ vrăji” pot fi socotite minuni?! Ei bine, răspunsul meu
este negativ, fiindcă adevăratele minuni ale Ființei Supreme,
inegalabile prin inteligență, farmec și utilitate pot fi observate
cu ușurință de un om conștient de sine și explicate precum
urmează.
Ființa divină, Sinele din om, pentru a crea un mediu în
care să poată trăi etern, fără să se plictisească, cel dintâi a
conceput minunea autocompletării. S-a despărțit într-un principiu
masculin și unul feminin, hotărând ca reunirea să fie cea mai
plăcută experiență a simțurilor, apoteoza celor mai frumoase
cântece și poezii ale universului, o experiență fără seamăn prin
surpriza și diversitatea situațiilor create, pe care el a numit-o
dragoste. Deși acest moment pare așezat undeva la începutul
timpului, el este hotărât acum și totodată explicat chiar acum,
pentru prima dată în istoria universului, în clipa aceasta când tu
îl gândești.
Iată într-adevăr un lucru demn de Ființa
Divină!
A doua minune a lui Dumnezeu, Sinele din om, este aceea
de a se autogenera prin exprimarea dragostei dintre bărbat și
femeie, transferându-se într-o ființă nouă, gingașă și inocentă.
Ființa Divină și-a asigurat eternitatea prin încărcarea materiei,
de la cel mai mic fragment până la cel mai imens, cu un pol negativ
și unul pozitiv. Astfel el și-a asigurat nemurirea în cazul în care
specia în care se află ar fi distrusă din cauza unui accident.
Felul cum s-au format ființele vii pe Pământ, din combinarea
materiilor anorganice, răscolite de forțele naturii, determinând
cei doi poli ai mineralelor să se împreuneze, așa cum ne explică
oamenii de știință, este cât se poate de adevărat.
De asemenea, Dumnezeu, Sinele din om, nu numai că a
creat o ființă nouă - copilul, aparent doar un obiect creat din
întâlnirea a două forțe încărcate diferit, dar a oferit acestui
„obiect” puterea de se autogenera.
Iată într-adevăr un lucru demn de Ființa
Divină!
Apoi Dumnezeu, Sinele din om, devenind mai mulți, având
astfel posibilitatea de a trăi etern, fără să se plictisească, a
decis să lase o metodă de se elibera de acel virus numit iluzie,
inevitabil la începutul experimentării unei noi lumi, amintindu-și
de natura lui divină și atotputernică. A hotărât astfel să-și
consemneze cunoașterea pe care a obținut-o, oricât de neînsemnată
ar părea, în simboluri, mituri, legende și scrieri, pe care să și
le poată transmite de la o generație la alta. Din confruntarea lor
el a decis să aibă posibilitatea de a realiza înțelepciunea și
astfel să-și amintească de identitatea lui reală. Și a numit acest
lucru Conștiență de Sine.
Ați vrut să știți ce e o minune sau supranaturalul?! Voi
sunteți minunea și supranaturalul acestui univers, voi cei care
până acum v-ați prețuit atât de puțin, voi, Sinele, pe lângă care
vrăjile celui mai iscusit magician sunt un fleac. În fața lui și a
tuturor iluziilor posibile puteți să răspundeți: nu reprezentați
nimic și nu mă puteți impresiona deloc, fiindcă eu sunt Viața și
puterea supremă a acestui univers!
Iată într-adevăr un lucru demn de Ființa
Divină!