Grecii au contribuit considerabil la sistemul de organizarea ritmica a muzicii pe care secole mai tarziu au aplicat-o compozitorii Scolii de la Notre-Dame (sec. XII-XIII) la inceputurile Polifoniei Sistematice (Ars Antiqua) bazata pe picioare metrice.

Avand o stransa legatura cu poezia, sistemul de organizare ritmica a muzicii era metrica poetica, care avea la baza piciorul metric. Fiecare picior metric avea ethosul specific si era format din doi timpi . Un picior metric era compus din silabe lungi (arsis) si silabe scurte (thesis). Picioarele metrice formate din doua silabe erau: troheu( + - )*, iamb( - + ), spondeu( + + ), piric ( - - ) iar cele formate din trei silabe erau: dactil( + - - ), anapest( - - +), amfibrah( - + - ), bahic( - + + ), cretic( + - + ).

Unirea a doua sau trei picioare metrice alcatuiesc dipodiile sau tripodiile. Unitatea superioara acestora este fraza sau colonul (kolon). Colonurile se grupau in perioade, perioadele se grupau in strofe. Cea mai frecventa constructie unitara era triada formata din strofa, antistrofa si epoda. In general, ritmurile erau unitare din punct de vedere al structurii metrice si aveau un ethos bine definit; o schimbare in structura metrica ducea la schimbarea ethosului.

Regulile cele mai minutioase si mai variate se aplicau in construirea acestor ritmuri, care aparusera deja in Odele lui Pindar sau in Tragediile lui Eschil, analoage prin constructie sonatelor si simfoniilor. Aceste reguli de constructie au fost ignorate in totalitate in Evul Mediu. Regasite gratie marilor maestrii clasici, nu au fost enuntate intr-o forma foarte explicita decat dupa descoperirea adevaratei semnificatii in secolul XX.