Aud adesea în mediul evanghelic afirmații de felul celor ce urmează: „nouă nu ne trebuie teologie! să rămânem la lucrurile simple!”, „nu avem nevoie de prea multă doctrină, avem nevoie de lucruri practice”, „biserică nu duce lipsă de învățătură, ci de o trăire autentică a acesteia”, „teologia e pentru oamenii complicați, care își bat mintea cu lucruri inutile, ce nu sunt de mare folos”, „să lăsăm doctrinele care nu ne zidesc, și să ne unim în dragostea lui Dumnezeu”.

Sunt sigur că ai auzit, cel puțin o dată, o expresie asemănătoare cu privire la teologie ori doctrină, prin care cineva urmărea să transmită ideea că teologia este ceva prea complicat prea creștinul de rând, fiind un lucru de prisos, de care ne putem descotorosi, întrucât creștinii au nevoie de lucruri simple și practice.

În cele ce urmează, aș vrea, cât se poate de succint, să aduc câteva argumente contra acestei afirmații

1. Orice citire, respectiv înțelegere a Bibliei, constituie un act teologic. Nu putem deschide Scriptura fără să teologăm. Orice descifrare de sens a vreunui verset biblic presupune, în mod indirect, o teologisire. Atunci când spunem că Ioan 3:16 înseamnă ceva, și nu altceva, nu facem decât să teologăm.

2. Ideea de mântuire se constituie sub forma unei doctrine de natură teologică. Eminamente teologică este ideea că suntem mântuiți prin har, prin credința în jertfa lui Hristos și nu prin intermediul faptelor noastre bune. Oridecâteori afirmăm acest lucru sau orice altceva cu privire la mântuire (sau un alt subiect de acest fel), facem vrând-nevrând teologie. Contează enorm teologia din moment ce mânuirea noastră depinde de ceea ce credem, respectiv în cine ne încredem. Nu putem afirma că nu e importantă doctrina și că oricine e mântuit, indiferent dacă se încrede în Isus Hristos sau în Mahomed, din moment ce e o persoană bună.

3. Crezul teologic ne influențează practica. Orice om trăiește în consecință cu ideile pe care le crede, respectiv le acceptă ontologic (nu numai declarativ). Dacă vei crede că Isus Hristos a murit pentru păcatele tale, înlocuindu-te pe cruce, suportând pedeapsa dreptății lui Dumnezeu pe care tu ar fi trebuit să o suporți, atunci inima ta va fi plină de pace, siguranță și mulțumire, nemaicăutând să câștigi favorul lui Dumnezeu prin faptele tale; dacă vei crede că Dumnezeu este Cel ce poartă de grijă copiilor Săi, vei arunca asupra Lui îngrijorările tale și inima îți va fi ușoară. Teologia pe care o ai îți va defini comportamentul. O practică corectă va fi întotdeauna în strânsă legătură cu o teologie corectă.

4. Creșterea spirituală are de-a face și cu înțelegerea, respectiv aprofundarea adevărului teologic. Analizând epistolele, descoperim faptul că imaturitatea credincioșilor își are de multe ori cauzele în lipsa înțelegerii doctrinei cu privire la subiecte precum îndreptățirea (neprihănirea), identitatea nouă în Hristos, harul lui Dumnezeu, certitudinea mântuirii, umanitatea lui Hristos etc. Este demn de subliniat și faptul că lepădarea de credință vine adesea nu doar cu o practică deficitară, ci cu sucirea adevărului (despre mântuire, despre Isus, despre viața de apoi etc).

5. Apărarea învățăturii corecte de erezie este o sarcină a celor vor să slujească Domnului și bisericii. Când Pavel scrie lui Tit să aleagă conducători pentru biserica din Creta, pe lângă viața exemplară a acestora, un criteriu era și acela ca oamenii respectivi să fie în stare să înfrunte pe cei ce aduceau o teologie greșită. Pentru Pavel nu conta doar caracterul, practica, ci și autoritatea pe care aceștia o aveau în Cuvânt.

Știu, trăim vremuri în care mulți (sper să mă înșel) preferăm povestioare simple și lacrimogene, în locul teologiei sănătoase despre Evanghelie, pentru că nu ne place să ne batem capul cu lucruri profunde. Ne place să fim surescitați emoțional duminica, motiv pentru care timpul de „laudă și închinare” a devenit centrul atracției, iar Cuvântul, dacă nu e foarte facil și împresurat cu multe ilustrații și cu câte o glumă, ne plictisește.

Ne plac lucrurile de suprafață, care nu presupun efort intelectual, de aceea multe dintre serile de studiu biblic au fost înlocuite cu seri de socializare. Ne plac predicile care au cât mai puțină informație (învățătură), și, dacă se poate, informația să fie despre noi și problemele noastre.

Cu o gândire ca aceasta nu mă miră că suntem așa de subrezi în credința sfinților (clătinați de orice vânt de învățătură falsă) și că în consecință nu stăm prea bine nici cu practica. Pentru că puterea credinței noastre rezidă în Cuvântul lui Dumnezeu și în adevărul revelat prin el, de unde izvorăște și pasiunea pentru o practică în armonie cu teologia.

Așadar, să ne încingem coapsele minții pentru a cunoaște, prin Duhul Sfânt, adevărul profund și binefăcător al Scripturilor, luptând împotriva tendinței naturale de a ne mulțumi cu lucruri ușoare, de suprafață, fără substanță teologică.