SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum.
Am observat că pentru unii e foarte important ceea ce declară
și nu realitatea.
E mai important să declare că sunt bine, decât să accepte că
acolo, în suflețel, nu e bine deloc.
E mai important să declare că ei știu deja tot, decât să
accepte că, în acel moment, nu prea știu mare lucru.
E mai important să declare că nu cred o iotă din ceea ce spun
alții, decât să accepte că nu prea înțeleg nimic din ceea ce
aud.
E mai important să se lege de felul în care arată vorbitorul
și de tonul lui, decât să asculte informația.
E mai important să declare că totul e o prostie, decât să
accepte că sunt depășiți.
Omul are tendința să creadă că lumea este așa cum spune el, și
nu cum este cu adevărat.
El crede că simpla lui declarație pune pecetea și hotărăște că
totul e așa cum crede și cum susține că e.
El crede că dacă neagă lumea, lumea va dispărea.
Fiecare om vede și înțelege lumea din perspectiva lui și în
funcție de cât știe în acel moment.
Într-un fel vede lumea un copil de școală primară, altfel un
licean, și altfel un om cu studii extinse sau cu experiență de
viață.
Dar, într-un final, omul rămâne ceea ce este el cu adevărat,
nu ce declară el că este.
Dragă om, tu nu ești ceea ce spui că ești, ci ceea ce ești cu
adevărat, ceea ce încerci să negi, indiferent că îți place asta sau
nu.
Nu le poți ști pe toate, nu ai cum.
Nu poți înțelege totul, din toate domeniile, de la pătrunjel
la fizică cuantică.
Nu ar fi bine să asculți, să vezi dacă rezonezi cu informația,
să o asimilezi, să o aplici în viață, și abia apoi să emiți
judecăți de valoare?
Tu nu ești ceea ce spui că ești, ci ceea ce ești cu adevărat;
ceea ce, de multe ori, vrei să ascunzi că ești.
Tu ești toate secretele tale bine tăinuite, ascunse și
negate.
Tu ești toată neiubirea, ura, ranchiuna, frica, furia, rușinea
și vina pe care le dosești bine și încerci să nu le lași la
suprafață.
Tu ești tot ceea îți asumi, dar ești și ceea ce negi, dragă
om, indiferent ce declari.
Adevărul nu stă în vorbe, ci în gândurile, în cele nespuse din
interiorul tău.
Maturizarea nu are legătură cu vârsta, ci cu asumarea
responsabilității a ceea ce ești și ce știi.
Poți avea vârstă adultă, dar dacă negi tot și îi desființezi
pe toți, ești imatur emoțional.
Dragă om, nimeni nu s-a născut învățat, și niciodată nu e prea
târziu să înveți și să-ți lărgești orizontul.
Tu fă cum vrei și cum simți, dar la sfârșitul zilei, atunci
când închizi ușa casei și rămâi tu cu tine, nu te vei simți mai
bine că ai făcut pe deșteptul denigrându-i și râzând de felul în
care arată, vorbesc și se comportă alții.
Omule, tu ești ceea ce ești cu adevărat, nu ceea ce susții că
ești!
Să nu uiți asta!
Binețe, Om asumat!
Edith Kadar
Arad, 22 iunie 2020
* * * * * * *
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest
blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze
aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
()
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se
poate face fără aprobarea autoarei.