Sunt in metrou ca aproape in fiecare zi. Ma intorc de la serviciu si parcurg un drum de aproximativ 30 de minute incluzand aici si stationarea de la statia Victoriei 2, unde de obicei petrec cam jumatate din acest timp asteptand sa schimb metroului spre Obor.

Ma indrept spre casa, dupa cum spuneam, si e la fel de inghesuiala ca in fiecare seara in jurul orei 6, pe cand majoritatea cetatenilor responsabili si cu un loc de munca stabil se intorc fiecare pe la casele lor sau uneori pe la ale altora.

Imi scot cartea din geanta si ma apuc sa citesc, cu aceeasi nerabdare ca de fiecare data (deh, timpul trece foarte repede si va trebui sa si cobor la un moment dat, din pacate), un obicei de al meu mai vechi si inca pastrat, se pare. Cititul asta in metrou - mai pe spongi asa, ca nu e ca si cum m-as afla acasa, in fotoliul favorit si cu o ceasca de cafea langa - ma ajuta, totusi, cat sa imi pot tine gandurile ocupate cu lucruri interesante precum personajele puternice ale cartii si aventurile lor savuroase.
Pot sa-mi inving si plictiseala aferenta unei rutini mai mult sau mai putin autoimpuse, si chiar reusesc sa nu ma mai enervez la fiecare mitocanie ivita in cale, pentru ca nici nu o mai vad si mai ales n-o mai aud, ceea ce e chiar misto!

Ca sa revin, ma afund pe data in poveste, doar sunt obisnuita cu cititul asta ad-hoc si pe unde apuc. Ma teleportez rapid undeva pe la 1800, in Spania.
Incep deodata sa ma simt din ce in ce bine, ca dupa o doza de drog luata la momentul potrivit si in cantitatea suficienta, cat sa nu ma de-a gata cu totul.

La un moment dat, simt un miros intepator de alcool si de vopsea. Ma uit pe sub ochelari in dreapta mea si vad doi tipi, niste muncitori probabil intorsi de la un loc de munca nu la fel de confortabil si de stabil ca si al meu. Ocupatia obisnuita le e "tradata" de imbracamintea patata de var si de vopseluri de diferite culori si intensitati, transpuse fara voie pe o panza de imprumut. Ii mai da de gol si mirosul intens de bautura, care de obicei ii insoteste la drum cu o fidelitate imbatabila pe cei care presteaza acest gen de munci, carora nu le-ar putea rezista fara un stimulent puternic la purtator, cel putin in aparenta.

- Uita-te, frate, cineva mai citeste carti in ziua de azi, exclama absolut uimit unul dintre ei. Ai mai vazut asa ceva? Isi continua siderat, omul nostru, sirul de intrebari.

- Ei, i-am mai vazut si dimineata pe unii care citeau tot asa, raspunde celalalt, mult mai putin surprins si mult mai la curent cu ce se intampla pe aici, prin lumea calatorilor de pe magistralele autohtone de metrou.

- Serios acum, insista muncitorul cel pe semne mult mai putin plimbat cu metroul decat colegul sau, daca ar fi sa ne luam dupa ce spune acesta. Cred ca 1% din populatie mai citeste prin metrou in ziua de azi! (ma rog, aici chiar si eu zic ca exagereaza nitel omu'). Toti stau cu telefoanele mobile sub nas si cu castile in urechi, dar uite ca doamna asta chiar citeste o carte!!!

Colegul cel prea putin convins si aproape complet neuimit de subiect si de peisaj cedeaza si isi aproba intr-un sfarsit tovarasul de calatorie si de viata, plictisit de atata vorbaraie fara sens aruncata dupa asa o zi lunga si grea. E obosit, dar tot se gandeste ca tot ar mai merge o bere inainte de culcare, asa ca ii face o propunere in acest sens colegului sau cel mult mai interesat de fenomenul de culturalizare prin intermediul transportului in comun in subteran decat el.

Omul nostru, cel mai inainte suprins ca de un miracol, accepta propunerea bahica pe loc si fara alte comentarii. "Oricand mai exista loc de inca o bere", cam astea sunt acum gandurile care ii dau tarcoale. "Berea iti taie setea, si te face sa mai si uiti de una, de alta", isi spune, mai mult ca pentru sine.

Poate ca asa si e. Poate ca berea chiar e in stare sa te faca sa mai uiti de greutatile vietii, de una, de alta, asemeni unui drog nimerit la fix, sau asemeni unei carti bune pe care reusesti sa o termini taman cand metroul opreste in statie la Obor...Parca incepi sa te simti mai pregatit ca niciodata sa infrunti o noua zi...