Micile (și marile) „hârâieli” între arhitecți și
ingineri nu datează de ieri de azi. E la fel în toată lumea, și
raiul dâmbovițean bineînțeles că nu putea fi scutit. Iată o
întâmplare amuzantă, petrecută pe șantierul Muzeului Țăranului
Român, construit între 1912-1941, după planurile arhitectului
Ghica-Budești. Dandanaua e povestită de prof. arh. Gh. Simotta, la
vremea aceea foarte tânăr, „numit de Ministru ca supraveghetor al
lucrărilor, pentru a-şi face practica de şantier”:
„Arhitect şef şi autor al proiectului era Nicolae
Ghica-Budeşti. Conducător al lucrărilor şi cel care studia
detaliile era arhitectul Alexandru Zagoritz. Înalt, cu fruntea
mare, ochi albaştri pătrunzători şi cioc ascuţit – aşa cum, pe
atunci, fiecare îşi aranja o fizionomie proprie. Era un om de
talent, dar egoist, pizmăreţ şi cu pretenţii absurde.
(…).
Muzeul Țăranului Român, detaliu
Se executau săpăturile pentru fundaţii şi se aproviziona
şantierul cu materiale. Zagoritz mă cheamă la el şi mă întreabă
dacă am trei poli.
-Nu am, dar ce să fac cu
ei?
-Să-ţi cumperi un
revolver!
-Cu ce scop?
-Să ne apărăm, în caz că ne atacă
antreprenorii! Dar cinci lei ai? Ca sa-ţi cumperi un box, cu care
să poţi da lovituri bune!
Foarte nedumerit, aşteptam să cunosc
întâmplările.
Antreprenorii erau fraţii Popovici, ingineri cu lungă
experienţă tehnică şi de serioasă ţinută. Șantierul a fost
organizat frumos. Pietrişul era trecut prin ciur şi spălat până ce
apa rămânea limpede.
Când să înceapă lucrarea de turnare a betonului în
şanţurile de fundaţii executate cu multă grijă, Zagoritz îmi
porunceşte să-i împiedic şi să-i oblig să îndepărteze de pe şantier
întreaga cantitate de pietriş, de sute de metri cubi, ciuruită şi
spălată sub ochii noştri săptămâni de-a rândul.
La această absurdă măsură, inginerii, în lipsa
arhitectului Ghica-Budeşti, aflat în străinătate, au apelat la
sprijinul ing. profesor Grigore Cerkez, membru în Comisia tehnică a
Ministerului.
Pe şantier, Cerkez se uită la muntele de pietriş care
sclipea sub soare, mă măsoară înciudat, cercetează cu atenţie
pietrişul şi mi se adresează:
– Voi
sunteţi nebuni?
– Domnule
profesor, aşa mi s-a poruncit!
A dat dispoziţie să înceapă lucrul:
–
Comunică-i lui Zagoritz că nu există pe niciun şantier din
lumea asta condiţii mai bune de lucru! – şi a
plecat.
În Pasajul Român, maestrul Petre Antonescu avea un birou
de arhitectură cu numeroşi colaboratori. Acolo îşi desfăşura o
parte din activitate şi Zagoritz, căruia i-am comunicat imediat
cele întâmplate. Ieşind amândoi în Piaţa Teatrului, am sărit într-o
trăsură şi muscalul a dat bice cailor.
Pe şantier se începuse lucrul, cu inginerii prezenţi. O
altercaţie violentă s-a iscat între ei şi pumnii inginerilor s-au
abătut asupra lui Zagoritz, care a scos pistolul, îndreptând ţeava
spre ei. Dar, în furia care pe drept îi cuprinsese, inginerii nu
s-au speriat, continuând loviturile. Zagoritz a lăsat ţeava
jos.
Calea Victoriei cu Pasajul român
În planul doi Hanul Kretzulescu
Azi pe acest loc se află Magazinul Muzica și clădirea
parohiei Kretzulescu
Au sărit şi oamenii şantierului şi s-a încins o bătaie,
din care toţi am ieşit cu răni şi umflături. Apoi a intervenit
poliţia, care ne-a condus pe toţi cu alai la sediul circumscripţiei
pe şoseaua Filantropia, pentru declaraţii care s-au încheiat la
miezul nopţii. Pe atunci, pe la ora şase seara, protipendada
Capitalei ieşea cu luxoasele ei echipagii la plimbare pe Șoseaua
Kiseleff. Și întreg şirul trăsurilor s-a oprit să afle rezultatul
luptei dintre arhitecţi şi ingineri!
Trăsura boierului Grigore Bălăceanu Stolnici
Acest incident m-a zguduit adânc. Cum, asta va fi
activitatea noastră de arhitecţi – o luptă continuă cu
antreprenorii constructori? – Și am vrut să părăsesc această
carieră şi să mă îndrept spre gravură. Dar cei două sute de lei
lunar, deşi cu trudă câştigaţi, m-au hotărât să rămân. Și aşa mi-am
continuat învăţământul de arhitectură”.
Și, într-adevăr, a devenit unul dintre marii arhitecți
bucureșteni.
Ne întrebăm cum s-a împăcat cu inginerii constructori,
în decursul bogatei lui cariere?
Incidentul este evocat în cartea "Lucrări publice în
vremea Regelui Ferdinand" de Nicolae Noica, în pregătire la editura
Vremea, în colecția Planeta București.
