Una dintre temele principale ale operei Risale-i Nur a lui Said Nursi o reprezintă profeții din islam, unde autorul demonstrează un respect deosebit pentru Iisus, care după el întruchipează numele divin Cel Atotputernic (القادر ) - Dumnezeu însuși fiind Cel Atotputernic. Iisus este considerat în acest fel atât datorită minunilor realizate, cât și din punct de vedere al impactului asupra umanității.

Urmând viziunea tradițională a islamului, există profeți care aduc mesajul divin - același - cu mici particularități de exprimare în funcție de specificul poporului căruia i se adresează. Muhammad reprezintă pecetea tuturor profeților, și deci are un statut mai înalt decât oricare alt profet, iar mesajul său, fiind final, este clar și lămuritor în toate aspectele.

Despre Iisus, Nursi consideră că profeția lui este permanentă și adecvată epocii în care s-a manifestat. Cu toate acestea, spre deosebire de Muhammad, legea lui Iisus nu a fost la fel de eficientă. Așadar legea lui Muhammad a venit să îi completeze lipsurile, în același timp menținându-se simplă, departe de a deveni la fel de complexă ca legea iudaică. O mare parte din legea lui Iisus nu a fost trasată de Iisus însuși, ci de urmașii săi, el nefiind un lider politic. Întrucât legile sociale ale creștinismului nu au fost instituite de Iisus, deci nu vin de la Dumnezeu, înseamnă că se pot schimba - de aceea au putut avea loc reforme și revoluții în lumea creștină. Nu este cazul în islam, unde legile sunt date de Dumnezeu, iar Muhammad a avut dublu rol, de lider religios și politic. Iisus este onorat pentru revelația și mesajul divin pe care îl aduce, însă are nevoie de un succesor pentru a definitiva legea. În acest mod apare și în Coran: Iisus îl bine-vestește pe Muhammad.

Iisus poate fi raportat la Muhammad asemănător cum creștinii consideră relația dintre Ioan Botezătorul și Iisus. Cu toate acestea, există o deosebire importantă: pentru creștini, rolul lui Ioan se termină atunci când apare în scenă Iisus, pe când, în viziunea lui Nursi, rolul lui Iisus este continuu, chiar și după venirea lui Muhammad, pecetea profeților. Acest rol al lui Iisus ține de misiunea sa escatologică: lupta împotriva Antihristului și întruchiparea personalității colective a creștinismului.

Conform tradiției islamice, la a doua venire a lui Iisus, acesta va purifica creștinismul de elementele sale superstițioase, astfel apropiindu-l de islam, potrivit interpretării lui Nursi a hadisului

La sfârșitul timpului, Iisus va veni și va acționa în concordanță cu Sharia lui Muhammad.

În al doilea rând, Iisus îl va detrona pe Antihrist - adică va elimina filozofia lui ateistă și materialistă. Nursi consideră că Iisus a fost cel mai potrivit pentru această funcție datorită capacității sale de a înfăptui miracole.

O concepție proprie lui Said Nursi o reprezintă Iisus ca personalitate colectivă a creștinismului (purificat). Astfel, personalitatea colectivă a creștinismului va ucide personalitatea colectivă de temut a ateismului (via Scrisoarea I), adică Iisus îl va ucide pe Dajjal, reprezentantul ei. Nursi pare să susțină că nici creștinismul, nici islamul, singure nu pot câștiga în fața lui Dajjal, ci pot câștiga lupta numai împreună. În această uniune, Iisus preia rolul de conducător. Ca rezultat al creștinismului purificat, Nursi amintește despre o comunitate plină de zel, dispusă să se sacrifice, cunoscută drept comunitatea creștină, dar demnă de a fi numită creștino-musulmană. Acești creștini-musulmani vor contribui la unirea religiei lui Iisus cu islamul, vor curăța societatea de Dajjal și vor salva omenirea de la ateism. Sau mai spune Nursi despre acei creștini cu adevărat pioși, care vor combina esența creștinismului autentic cu esența islamului, și vor lupta împotriva lui Dajjal cu o forță unificată, omorându-l. (via Razele)

Pe scurt, Nursi admite că islamul și creștinismul se completează unul pe celălalt, și deși creștinismul își atinge forma adecvată numai sub auspiciile islamului, el nu vorbește despre Muhammad ca înlocuitor al lui Iisus, sau despre islam în locul creștinismului.

O diferență notabilă între cele două religii în ce privește profeția lui Iisus este faptul că religia creștină vede revelațiile anterioare ca pe niște progresii care culminează cu mesajul lui Iisus, venit atunci când omenirea ar fi ajuns la un nivel superior de înțelegere. În schimb, în islam, mesajul cu care vin profeții este în esență același și se repetă, indiferent de nivelul de înțelegere al oamenilor. Mai mult, portretul lui Iisus din Coran ignoră chiar punctul decisiv din Noul Testament: eliberarea de povara Legii și înlocuirea ei cu ordinul Iubirii. Iisus în Coran, la fel ca toți ceilalți profeți, are și el o Sharia, lucru de mirare în concepția creștină.

Tipuri de religiozitate:

- exclusivistă: „doar religia mea e adevărată”

- pluralistă: „toate religiile conțin o părticică de adevăr (dar niciuna nu conține întreg adevărul)”

- inclusivistă: „religia mea conține adevărul, dar și religia ta e aproape ca a mea”

Nursi se situează în a treia categorie. Totuși, în parteneriatul islam-creștinism, el vede pe acesta din urmă drept subordonatul primului, care se va purifica pentru a fi transformat în cele din urmă în islam.

Problema religiozității inclusiviste este incapacitatea de a privi cealaltă religie din alt unghi decât cel propriu. Nu știm la ce se referă Nursi când are în minte curățarea creștinismului de superstiții, dar dacă este vorba de Trinitate și de alte elemente de bază ale religiei, atunci probabil că acestea nu reprezintă superstiții în opinia unui creștin.

sursa