Cateodata o cuprindea nostalgiile. Dar cum sa nu o
faci cand l-ai prins pe Dumnezeu de un picior ? Poate in viata
fiecaruia exista niste ochi albastri, dar nu toti reusesc sa te
marcheze. Ii intalnise si ea pe drumul vietii. Nu putea afirma ca
i-a iubit, dar era omul cu care avea cea mai puternica conexiune de
pana acum, din orice unghi ai privi. Pe langa asta ii legau si
niste povesti de viata asemanatoare.
Si n-ai cum sa-l uiti, era barbatul care o privise
intr-un mod in care absolut nimeni nu o mai facuse. Asta simtea
cand uita sa-si mai ia ochii aia superbi de la ea, erau o minune. O
privea cu o dragoste blanda, ideala si totodata cu o pasiune
neimblanzita. Toate astea era el.
Adora nebunia si copilaria ei de care multe persoane
se fereau <stiau ei ce stiau >. O iubea dimineata ciufulita,
in tricoul lui preferat, o iubea si mai mult fara machiaj. Zambetul
ei era singurul accesoriu pe care avea voie sa-l poarte in preajma
lui; si ei ii era atat de usor sa faca asta cand o tinea de mana…
Era mereu acolo.
Ca intotdeauna, la primul coboras a renuntat. A ales
sa fuga, n-a putut ramane sa lupte. Asa stie ca nu
l-a iubit.
Pt unicitatea acelei priviri n-are cum sa existe
uitare, va dainui mereu in inima ei. Era constienta ca nu o s-o mai
gaseasca niciodata la un barbat. Si povestea lor nu fusese doar
despre asta, dar ar fi prea multe de zis.
Si mi-am zis: Cand cresc mai mare, vreau si eu
un barbat care sa ma priveasca ca in povestea
mea!
Constiinta mi-a raspuns imediat: Sigur nu l-ai avut
???
(…)
Tacere de mormant.
Constiinta: Sa nu indraznesti sa plangi pt o
amintire, nici macar pt greseala ta. E tarziu si trebuie sa dormi !
Tomorrow is a new day .
Probabil asta e printre #putinele postari fara nici o
cosmetizare brutala: sincer, curat si din suflet.
