Articolul din Flacăraal lui Geo Şerban[1]nu avea cum să rămână fără urmări. În virtutea obiceiurilor vremii, critica trebuie să fie urmată de autocritică. Era nu doar o obligaţie cutumiară, ci practic o obligaţie derivată din indicaţiile date de la cel mai înalt nivel al conducerii politice. Critica şi autocritica, un cuplu de concepte aflate în interacţiune dialectică, ar fi reprezentat de altfel „un ajutor nepreţuit în creşterea şi dezvoltarea noastră”, aşa cum proclama la 26 februarie 1948 Ana Pauker la tribuna congresului înfiinţare a partidului unic al clasei muncitoare