Apărută în volum în 1950, povestirea Bădiţa Stalin reprezintă prima colaborare a Otiliei Cazimir cu recent înființata Editură a tineretului. Succesivele epurări ale fondului de carte au lăsat şi în cazul acestui mic volum urme grele; din cele 50.000 de exemplare ale cărţii trebuie să fi supravieţuit foarte puţine, de vreme ce ea este de negăsit în biblioteci sau la anticariate. Este o situaţie oarecum nedreaptă, căci avem de a face cu o scriere importantă pentru istoria propagandei induse prin intermediul literaturii pentru copii a primilor ani ai regimului instaurat la 30 decembrie 1947. Fără a excela prin originalitatea temei sau acţiunii, Bădiţa Stalin este totuşi o mică capodoperă, căci concentrează în spațiul celor mai puțin de 20 de pagini ale sale un întreg arsenal de captare a bunăvoinței micilor cititori și canalizarea ei înspre cultul personalității dictatorului sovietic. <...