Este vorba de „cartea” Luneta minunată. Periodicul „Pionierul” începe publicarea în foileton a lucrării în nr. 21 din 25 mai 1950, iar serialul continuă în încă două numere, după care se întrerupe. Micii cititori sunt anunţaţi că pot citi continuarea poveştii în cartea care va apărea la Editura tineretului. Cu toate acestea, volumul este de negăsit; el nu figurează în colecţiile niciunei biblioteci şi nu îl pomeneşte niciun catalog sau listă de apariţii. Presa vremii, de altfel atentă la asemenea evenimente (producţia autohtonă pentru copii e încă firavă în acei primi ani ai Republicii Populare) nu face nicio menţiune. Textul însă există, fie şi într-o formă incompletă, de vreme ce autorul face lecturi publice în faţa pionierilor precum cea amintită în Contemporanul[3], iar la una din întâlnirile cu micii cititori „o fetiţă ne-a spus că ea vrea să cunoască sfârşitul povestirii scriitorului Al. C. Constantinescu «Luneta minunată»”[4]. Se pare că dorinţapionierei a rămas nesatisfăcută.

Despre ce este vorba, până la urmă, în Luneta minunată? Într-un articol de sinteză privind literatura pentru copii[5], Al. C. Constantinescu vorbeşte despre cărţile care reflectă „viaţa atât de deosebită a copiilor din cele două lagăre care se înfruntă azi în lume” şi îşi introduce propria operă pe lista operelor literare de această factură. Fascinaţi de un apus de soare pe care îl admiră în tabără, un grup de pionieri îşi pune problema construirii unui dispozitiv special (o lunetă) care să urmărească marele astru în drumul lui şi să pe permită copiilor să vadă (în timp real, am zice azi) imagini din ţările traversate de acesta în drumul pe bolta cerească. Este pretextul unei călătorii sui generis prin întreaga lume, subiect julesvernian generos şi romantic, cu priză la tineret. Discuţia copiilor, a căror imaginaţie se înflăcărează, firesc, nu lasă totuşi loc pentru gratuităţi, căci elementul ideologic e mereu prezent:

Animaţi de curiozitate ─ cu modulaţiile impuse de comandamentele vremii ─ pionierii îşi iau angajamentul de a obţine luneta fermecată şi se ţin de cuvânt. Autorul trece peste etapele construirii lunetei, căci în definitiv acestea sunt simple detalii. Important este obiectivul final, acela al realizării marii călătorii cu ajutorul acestui dispozitiv fantastic. În orice caz, prima călătorie întreprinsă prin intermediul lunetei nu va fi în Statele Unite, ci în Uniunea Sovietică, mai precis în Caucaz, la locul naşterii lui Stalin. Contrastul cu propunerea lui Matei nu putea fi mai limpede. În rest, remarcabilul aparat optic îi poartă pe copii pe tot globul, prilej pentru a fi scoasă în evidenţă viaţa grea a copiilor din colonii, în antiteză cu viaţa minunată din ţările de „democraţie populară”, în primul rând din URSS.

După apariţia fragmentelor în „Pionierul”, după lectura publică şi discuţiile cu cititorii, asupra Lunetei... se aşterne liniştea. Este de presupus că respectiva carte nu a mai apărut; supoziţia e întărită de informaţiile (puţine de altfel) potrivit cărora starea sănătăţii autorului s-ar fi deteriorat, acesta fiind imobilizat la pat în ultimii ani ai vieţii. Al. C. Constantinescu moare, încă tânăr, în 1956[6], deplâns de breasla jurnaliştilor, ca vechi potentat al breslei ce era (fusese primul decan al noii Facultăţi de Ziaristică).

Şi de această dată, mulţumiri domnului Dan Tudorache pentru materialul pus la dispoziţie.