moartea făcea piruete pe balustradă eu îmi țineam respirația – ținut în brațe de balansoar – și-mi tremura sufletul ori de câte ori părea că-și pierde echilibrul 

când se-nclina spre stânga ploua mai tareîn ferestre cu lacrimi ce spală griul privirilor din zilele senine

când se-nclina spre stânga se sprijinea în roșul însângerat ca-ntr-o furie ce te ajută să mergi înainte când schiopătezi de câte o zi a săptămânii sau chiar de-un întreg weekend 

mi-a întins mie coasamânjită de culoare umbrită ia-o, mi-a zis, mânjește-ți mâinile cu timpul rămas și taie c-o piruetă de sub picioarele mele balustrada 

taie-mi iarba neagră a gleznelor taie dintr-o