teama de a nu greși un cuvânt
de al îmbârliga aiurea de o idee nepotrivită
și de a înșela în felul acesta adevărul
ce se rostogolește ca soarele
până și-n stropii de rouă

poezia nescrisă-i a mea, mă lăudam 
cu pumnul în piept ca o medalie 
de la mine la mine 
șlefuirea unui cuvânt ce-ar putea fi 
e o lume fără de fața adâncului de ape 
peste care e întuneric 

pare a fi cât de cât corect că 
poezia pe care o împărtășesc cu voi 
nu-mi mai aparține 
voi o citiți în felul vostru 
găsiți în voi ce-am găsit eu în mine 
dar poezia nescrisă – de frică 
sau din alte motive care mai de care 
mai lipsite de noimă 

poezia aia e o iluzie..