lumea-i urâtă! – zicea ieri pe la patru
Esca la știri
lumea-i urâtă, maică! susținea banca 
de fo șaptezeci de ani afirmația babei din stânga 
încuvințată cu dovezi incontestabile 
de baba din dreapta 

am tăiat o fereastră-n privire
cu chinul strădaniei înmugurite
să văd din lume partea ei frumoasă 
– nici copiii nu mai sunt ce erau – 
nu mai știu să se joace în tot mai multe case 
e tot mai îngustă fereastra frumuseții
umane 

păcat că-i locuită planeta asta frumoasă! 
țara asta frumoasă
limba asta în care-i oglindim frumusețea!
așa că m-am certat cu individul 
ce-a descris frumusețea cu urâțenie 
i-am zis să vorbească doar pentru sine 
și să se mute în altă țară 
pentru că ferestrele înadins sunt sparte
spre a vedea prin ele frumusețea
– pe unde o fi ea și câtă – 
că până și-n cioburile ferestrelor sparte
se oglindește cerul 

am băut din fântână trei stele 
colțul lunii și un pic de noapte
iar apa am lăsat-o pentru că 
doar de frumusețe 
mi-era sete..