viața s-a cuibărit în mine dintr-o dată 
stăpănă la ea acasă fără să întrebe
fără să ceară voie 
mă înțelegeți perfect 
vi s-a întâmplat și vouă..

așișderea a făcut și moartea 

m-am prins că ceva nu-i în regulă 
și că așa stă treaba 
când m-am julit prima dată-n genunchi
apoi când am schimbat dinții de lapte 
cu alții mai vrednici, pe urmă  
nu uit dimineața aia 
venită ca vorbele profesorului de a ieși la tablă 
când minunăția aia de cățel 
simpatic foc și prietenos maxim 
s-a jucat în firele preșului întins la uscat 
și n-a mai reușit deloc să iasă din ele 

atunci am simțit pentru prima dată 
fiorul despărțirii, ah
asta înseamnă deci umbra ce vine 
deodată cu lumina 

am învățat câteceva și la școală 
cum omul numărul trei l-a omorât pe fratele lui 
omul numărul patru – din motive verticale 

viața e un fel de moarte zicea Iov 
descriind zborul scânteii 
și-am mai reușit și cu alte ocazii
să văd cum se cuibărește viața în mine 
pe propria-mi piele 
mort de oboseala cățăratului în vârf de munte 
ca să privesc în față moartea portocalie 
a amurgului 

dar toată moartea asta – rănile lumii
războaiele nu m-au afectat 
nici nu mă afectează prea tare 
nu-i șipotul vieții care se scurge din mine 
și pe care-l numim altfel 
și deși mi-s cunoscute mi-e totuși 
necunoscută viața și mai necunoscută 
moartea care nu și-a înfipt încă 
în inima mea degetul ei putred  

de când a mușcat femeia din zgomotul mușcăturii 
se știe că unele cunoașteri merită să rămână 
ascunse
..și totuși