Ține minte că obiectivul și miezul tuturor actelor de adorare esteamintirea lui Dumnezeu cel Preaînalt; că stâlpul de bază al islamului este rugăciunea canonicăobligatorie, al cărei obiectiv este amintirea lui Dumnezeu cel Preaînalt, după cum a spus Dumnezeu în Coran: Rugăciunea împiedică de la ceea ce este rușinos și de la ceea ce este oprit, iar pomenirile lui Allah sunt lucru și mai mare!(29:45)

Citirea Coranului este cel mai vrednic act de adorare, întrucât reprezintă cuvintele lui Dumnezeu cel Preaînalt: (citirea sau recitarea) înseamnă pomenirea Lui. Tot ce se aflăîn el duce la reînnoirea amintirii lui Dumnezeu. Scopul postului este scăderea poftelor carnale astfel încât inima, slobozită de deranjul acestor pofte, se purificăși devine sălașul pomenirii. Altfel, când inima se umple de poftele carnale, nu este posibilă amintirea Lui, și nici nu are efect pomenirea. Scopul pelerinajului, de a vizita Casa lui Dumnezeu, este amintirea Stăpânului acelei Case și stimularea dorului de a-L întâlni.

Astfel, misterul interior și miezul tuturor actelor de adorare îl reprezintă pomenirea. Căci, piatra de temelie a islamului este declarația cănu există alt dumnezeu în afară de Dumnezeu - aceasta fiind sursa amintirii. Toate celelalte acte de adorare subliniază această pomenire. Fructul pomenirii tale a lui Dumnezeu este ca Dumnezeu să te pomenească pe tine - ce alt fruct ar putea fi mai bun decât atât? El a spus: Pomeniți-Mă pe mine și o să-Mi aduc aminte voi!(Coran, 2:152)

Această pomenire trebuie să fie continuă. Dacă nu este continuă, atunci trebuie să fie în cea mai mare parte a timpului, întrucât salvarea depinde de ea. Legat de asta, Dumnezeu a spus: Pomeniți-L mult pe Dumnezeu, pentru ca voi să izbândiți!(Coran. 62:10). El spune că dacă speri să te salvezi, calea este multăpomenire , nu puțină, și cât mai des, nu rar.

Legat de asta a spus: Cei care Îl pomenesc pe Dumnezeu, stând în picioare, șezând sau pe o parte.(Coran 3:191). I-a lăudat pe acești oameni pentru că ei nu neglijeazăpomenirea fie că stau în picioare, sunt așezați, stau pe o parte, sau în orice condiție. El a mai spus: Pomenește-L pe Domnul tău în sufletul tău, cu umilințăși frică, fără a rosti cu glas tare, atât dimineața cât și seara, și nu fi dintre cei nepăsători! (7:205) și Pomenește-L cu lacrimi, frică, și în privat, dimineața și seara, și nu neglija asta nicicând.

Profetul a fost întrebat: Care este cea mai bună faptă?

A răspuns: Să mori cu limba umezită de pomenirea lui Dumnezeu cel Preaînalt.

A mai zis: Nu ar trebui să vă spun despre cea mai bună dintre faptele voastre - cea mai primită de către Rege - mai bună decât a da de pomanăargint și aur, mai bună decât sacrificarea sângelui vostru în bătălii pentru apărarea religiei?Ei au răspuns:Care este, trimisule? Profetul a zis: Amintirea lui Dumnezeu. (...) Cel care îl reamintește pe Allah într-un grup de oameni nepăsători este ca omul viu printre cei morți, ca un copac înverzit lângă vegetație moartă, sau ca luptătorul pentru credință care continuă să lupte atunci când toți ceilalți scapă cu fugă...

Cu alte cuvinte, tăria iubirii cuiva pentru Dumnezeu cel Preaînalt este conform tăriei credinței lui. Cu cât e mai puternică credința, cu atât e iubirea mai copleșitoare.