Primăvara e aici. :)

  • Postat în Personal
  • la 28-02-2017 17:03
  • 411 vizualizări
Când a început februarie primăvara a venit în recunoaștere, i-a plăcut pe aici, dar sora mai mare, iarna, nu prea era încântată de idee, așa că a mai scuturat de câteva ori din pletele ei și au mai căzut câțiva fulgi de nea, de fapt, mai mulți. Mulți. Și o porție generoasă de frig.
Așa e februarie, îmbinare între frig și cald, primăvară și iarnă, cer de vară și cer de toamnă. Un amalgam de culori și stări. Și toate pornesc de la culorile de-afară. Stările noastre, gândurile, acțiunile... Nu cred că mi se pare doar mie că primăvara vine așa cu un soi de energie (chiar dacă e astenia pe-acolo) și chef de toate. Poate e de la verdele speranței, de la lumina și căldura soarelui, de la culori sau zumzăitul din jur. Trebuie să existe o legătură pe aici.
Acum aproape e început de martie și e tot un fel de primăvară, de fapt, chiar e mai mult de atât. La meteo se spune că temperaturile sunt de final de aprilie sau început de mai, iar în jur e o atmosferă frumoasă, caldă, plină de emoție și mister. Probabil or să mai cadă fulgi și o să mai fie un pic rece, dar primăvara e aici, oficial. Să o întâmpinăm cu bucurie și gânduri frumoase. Să transformăm zilele de primăvară într-o poveste și peste un timp, când vom privi înapoi, să fim încântați de ce am trăit. :)
#zâmbește #iubeșteviața :)
Continuare...

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente