Iarnă, cărți - căldura casei și frigul de afară. Zăpada asta care dă atâtea bătăi de cap e singura care îmi face iarna mai suportabilă. Simt frigul la fel de intens, dar mai plăcut, atunci când mă joc în zăpadă ca un copil și mi-e ușor să fac asta când ies cu fiică mea afară. Singură, aș arăta ciudat, dar așa, trântită în nămeți cu fața în sus, alături de ea, privind relaxată cerul pe care norii se grăbesc nu se știe unde, viața pare să aibă alt gust. Și uit de problemele de oameni mari, pe care frământările mele oricum nu le rezolvă. Mă întorc în casă și pun ochii pe „ceasolvul” cu copertă roșie și a sa mandală fascinantă. Luni am primit un telefon de la un curier care mi-a adus „Peripețiile lui Nastratin Hogea”, de la Editura Herald - arată spelndid cartea asta, coperta lucioasă și grafica orientală te îmbie la lectură.

Ceva mai târziu, în aceeași zi, un alt curier mă contactează. Un pachet greu ajunge în brațele mele. Îl desfac și uimirea mi se așterne pe chip - descopăr înăuntru „Shantaram”, în noua ediție ce le reunește pe cele două ale ediției anterioare. Ditamai cartea de vreo 900 pagini mă sperie întru câtva. Nu pentru mult timp, căci n-am rezistat mult până să o deschid și să pătrund în acțiunea ei și mai ales pe tărâmurile exotice pe care le explorează. Așa că am călătorit în Bombay și apoi Sunder, un sat din nordul Indiei. Acum sunt în drum spre Bombay, un scurt popas într-o tavernă ilegală din Aurangabad, după ce Shantaram (care până nu demult era Lindsay sau Linbaba) respinsese și cedase o femeie ușoară prietenului și ghidului său Prabaker. Știu că prea mult nu pricepeți din ce zic eu aici, dar ați prins ideea - povestea te acaparează atât de mult, încât ești acolo. Mai e cale lungă până s-or termina aceste 900 de pagini. Printre ele, strecor peripeții de-ale lui Nastratin, care mă face să râd dar și să meditez la vorbele sale de duh.


Pe Kindle mă așteaptă ce-a mai rămas din „Of mice and men”. Și, desigur, vreo cinci romane ale lui Vonnegut. Păcat că n-am nimic în original de Bukowski. Și, din ce văd, nici în română, treabă care trebuie să se schimbe. :))) Dar am ce citi, din fericire. Mai mult decât pot duce. Și poftă am, nu glumă.