Catre imaginatia
mea...
Fusese o zi obositoare, ma asez pe bancheta din
spate, si in drum spre casa ma scufund intr-un somn adanc. Cineva
imi tulbura linistea si se aseaza langa mine. Imi era atat de
familiara caldura corpului lui, o resimteam prin toti porii. Imi
alearga un nume prin suflet, dar era imposibil. Deschid ochii si
esti chiar tu: baiatul pe care nu ma oprisem niciodata din iubit.
Il surprind cum ma privea incantat. Trecuse mai bine de un an de
cand ne revazusem. Doua chipuri, aceleasi doua suflete nepatate de
muscatura timpului, acum fata in fata. Ultima data purtasem un
adevarat razboi din cauza minciunilor mele, i-am zis ca sunt
indragostita de G. Si a crezut.
Siraguri de lacrimi se bat sa se stranga pe fata mea,
insa ma abtin si sar in gatul lui cu cel mai larg zambet. Te strang
atat de tare incat ne doare pe amandoi. Sunt atat de fericita, nu
ma mai satur de ochii tai, de zambetul tau, de tot ceea ce
reprezinti. Te memorez cu fiecare detaliu si dau replay imaginii
tale de fiecare data cand am nevoie de tine si nu
esti.
Ma inteapa cu niste vorbe acide, iar apoi revine la
blandetea de care m-am indragostit, acea blandete pe care prea
putini au reusit sa o descoase. Iar eu, cu multa rabdare, si cu
sinceritate am avut grija de inima lui: l-am ingrijit cu multa
migala, l-am lasat sa respire si am cusut ce era rupt: nu ma pricep
la artele sufletelor, dar pt al tau am fost o croitoreasa
desavarsita. Nici n-ai simtit cand s-a intamplat.
Mereu mi-au zis ca am nevoie de mai mult in viata
mea, dar ei habar n-aveau, ei nu il cunoasteau asa cum il stiam eu
!!! Ei se lasau amagiti de exteriorul lui de om dur si
superficial. - Se
pare ca ti-am lipsit !
Incerc sa neg cu agitatia specifica
mie..
- Shh... sa nu ma mai minti
niciodata !
Ma ajuta cu bagajele pana la mine acasa... of mi se
pare asa ciudat. Nu speram sa mai dau ochii cu el vreodata. Il
ingropasem in cimitirul amintirilor mele, ala la care mereu ma
intorceam sa aprind o lumanare, desi stiam ca e in
zadar.
- Raman in oras pt 2
saptamani, apoi ma intorc la viata mea in SUA.
Si cand te gandesti ca odata eu eram viata lui... In doar
doua ore m-a ravasit emotional, iar acum aud ca o sa plece...
oricum ma asteptam. Ce ar trebui sa fac ? Sa ma bucur de aceste 2
saptamani, sa-mi deschid comoara asta infinita de sentimente care
apar din neant de fiecare data cand vine vorba de el, sa-mi
otravesc sufletul cu o iluzie de moment, sau sa las trecutul acolo
unde trebuie sa ramana ?
