Desi muzica romana se limita la a adopta muzica greaca, totusi sunt cateva mici schimbari. Apare improvizatia, fara notare fixa. Incetul cu incetul instrumentele aerofone din metal capata importante. Muzica devine prezenta in tot ceea ce inseamna public de la marile si fastuoasele petreceri pana in zona educatiei. Ceea ce ramane certeste faptul ca Roma a stiut sa aprecieze muzica, cu sau fara inovatii.

Romanii au adaptat teoría grecilor necesitatilor si studiului muzicii. Aulosul grec se transforma in tibia romana, instrument care a ocupat un loc important in ceremoniile religioase, in muzica militara sau in teatru. Cu toate acestea, interpretii de seama veneau din randurile sclavilor intelectuali ai stapanilor romani veniti de pe teritoriile grecesti. Se poate spune ca muzica Imperiului Roman a confirmat ceea ce se cunostea in Grecia Clasica :cantul monofon, (o singura voce sau in cazul corurilor cantatul la unison), relatia dintre muzica si ritmul prozodic (vorbind sau recitand pe accentele si ritmul textului) si improvizatia instrumentala, punand in practica formule muzicale cunoscute.

In teatrele romane, care imitau grecii, se reprezentau lucrari si aveau loc concerte muzicale gratuite. In loc sa compuna ei insisi muzica lucrarii puse in scena (cum faceau dramaturgii greci), in Roma se dadea aceasta sarcina altor creatori. De exempul Flaccus, fiul lui Claudius, a fost compozitorul muzicii operelor lui Terentiu. S-au evidentiat de asemenea muzicieni din provincia precum grecul Terpnus (mare interpret la kithara si maestrul imparatului Nero) Menicrates, Polion si Mesomende din Creta, autorul Imnurilor catre Helios si Nemesis. Muzica nu era doar pentru barbati ca in alte culturi, Lucianus, scriitorul, elogia abilitatea femeilor aristocrate si a curtezanelor in a canta vocal si instrumental (la kithara).

In scrierile sale Horatiu ne precizeaza despre practica muzicala, in randul aristocratiei, a femeilor care luau lectii de muzica de la Tigellus si Demetrius iar de la Sallustius compozitie. De asemenea Aulus Gelus vorbeşte despre un cor de băieţi şi fete, care cânta la ospeţe piese de Anacreon şi Sapho.

In ceea ce priveste muzica folosita in armata romana, Servius Tullius (578-534 IHr.) a infiintat grupurile de muzicieni in randurile Militiei Romane, acestia cantau la instrumente de suflat si aveau sarcini specifice pentru ceremonia si lupta. Astfel au aparut Cornicenii (muzicieni care cantau la corn) si Tubiceni (muzicieni care cantau la trambita). Acestora, in jurul anului 400 IHr. Li s-au alaturat flautul si trompetele, de forme si marimi varíate, precum si alte instrumente ca Syrinx si Lituus. Cu timpul romanii au adaugat si utilizat alte instrumente de suflat mult mai sonore precum Bucina, Tibia, Tympanum, Scabillum, Cymbala si Crotola.