M-am baricadat în casă încă de aseară și intenționez să rămân așa până la sfârșitul weekend-ului. Nu, nu vreau să merg la zăpadă și nici să construiesc un om. La cât de des mi-au cântat-o ale mele fete…mi se tot repetă în minte încă de ieri. Help, cum scap de ea?! Am vin fiert, un teanc de cărți necitite și tot zic să văd „Fata din tren”, că tot am devorat cartea acum vreun an.

Ar trebui să fie ilegal să mergi la birou în zile cu cod portocaliu de ninsoare. Dacă tot ne place să ne uităm cum „ninge ca în povești”..măcar să admirăm fulgii de la fereastră, nu de la semafor. Eu nu mă simt drăguță cu tone de haine aruncate pe mine, fular, mănuși și căciulă… Și zău că nu mă inundă emoția când văd că zăpada acoperă tot. Și nici pe cei care dau zăpada de pe mașină ore în șir.. Măcar nu am aterizat în vreo grămadă de zăpadă, încă. An de an sfârșesc cu picioarele în sus pe vreun trotuar. Like a diva, da. Da, eu am fost copilul ăla care nu ieșea să se dea pe gheață sau cu sania. Și nici cu echilibrul nu stau prea bine. Încă nu m-am prins cum reușesc să merg pe tocuri în fiecare zi fără să mă împiedic de vreo bordură.

Am avut parte de o săptămână care părea că nu se mai termină, nici măcar cărțile de colorat antistres sau bestia pufoasă nu mă scoteau din prăpastia emotivă în care mă scufundasem. Ca măsură de urgență..mi-am propus să îmi fac timp pentru mine însămi. Am ales să lenevesc în pat până după amiază și să mă uit la desene animate cu bestia în brațe.

Sunt la jumătatea weekend-ului de făcut..nimic și admit că îmi iese surprinzător de bine. Am nevoie de o sâmbătă că aceasta..cel puțin o dată pe lună. Ca să pot rămâne umană și cu capul pe umeri.