Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles

* * * * * * *

„Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.”

Acesta este motto-ul blogului meu, o concluzie pe care am tras-o în urma interacțiunii cu oamenii atât în viața personală cât și în cea profesională.

Nu trebuie să fii de acord cu el. Nu este necesar să mi-l comentezi sau să mi-l combați.

Poți să o faci, să aduci argumente, dar acelea sunt ale tale.

Aceasta sunt eu, indiferent cum mă cataloghezi. Cred în ceea ce spun. Iar motto-ul este o mărturisire de credință. A mea.

Binețe, dragă cititor!

Te invit să continuăm povestea pe această temă, a schimbării fiecăruia, care poate porni schimbarea în ceilalți. Îți spun argumentele mele, dar nu vreau să te conving.
Ești liber să crezi că schimbarea e posibilă sau nu, fie că este vorba despre formă sau despre profunzimea fondului, indiferent de gradul de conștiință pe care îl ai conștientizat.

Cu toții vrem schimbare în viața noastră, sau în unul din domeniile ei. Adică vrem și căutăm altceva față de „acum”-ul care nu ne împlinește și nu ne aduce liniștea în suflet.

De schimbat, o facem în permanență. De fapt, ne adaptăm la timpuri, la diferite vârste, la diferite statusuri ale traiului nostru.

Într-un fel suntem în copilărie, altfel în adolescență, complet altfel la vârsta matură.

Fiecare zi aduce schimbare pentru că orice experiență trăită are rolul de a ne învăța cel puțin o lecție.

Iar atunci când înțelegem această lecție și o aplicăm, viața nu mai e aceeași ca înainte; s-a schimbat.

Să ne amintim perioada școlii. În fiecare an învățam altceva, primeam mai multe informații, în conformitate cu abilitățile vârstei. Dacă în clasa întâia am învățat cifrele și literele, în clasele următoare ne-am folosit de ele pentru a învăța mai mult. Abia când am stăpânit anumite cunoștințe de bază, am putut face fizică, geografie, istorie, algebră, geometrie, etc. Dar nu mai repede.

Orice noutate conștientizată și înțeleasă ne schimbă.

Nu vom mai fi la fel ca înainte de a învăța acel lucru, deoarece așa am primit instrumente pentru a ne descurca din ce în ce mai bine. De noi depinde.

Doar că, din păcate, de prea multe ori ne oprim din învățat după ce ajungem la vârsta adultă, considerând că „am făcut destulă școală; acum vreau să trăiesc!”. Iar de aici începe limitarea și auto-sabotarea noastră.

Creierul se dezvoltă și își creează noi legături pe măsură ce acumulăm informații, indiferent de vârstă.

Depinde de calitatea informațiilor pe care le căutăm și cu care rezonăm.

Dacă tot ce ne interesează este să ne satisfacem nevoile corpului, pe ale minții, orgoliul și vanitatea, sursele de învățătură vor fi pe măsură: știri mondene sau despre scandaluri, cancan-uri, informații despre ultimele tendințe în modă și despre cum ne spun alții că ar trebui să arătăm și să fim pentru a fi noi pe placul lor; dezbateri interminabile, toate ducându-ne, la un moment dat, în zona devalorizării, fricilor, furiilor, neputințelor.

E o „școală” foarte bună, pentru că ne dă posibilitatea de a face alegeri pentru viitor: rămânem în acea zonă, sau optăm pentru altceva, ceva care să ne ajute la schimbare pentru a fi mai buni, mai optimi decât am fost până acum.

Aceasta este, ceea ce eu numesc, „școala primară și gimnazială” a vieții, cu informații legate de instincte, de corpul și traiul zilnic prin prisma ego-ului.

De aici sunt mulți cei care vor să știe mai multe despre ei pentru a-și îmbunătăți traiul, deoarece văd că viața este mai mult decât o supraviețuire de la o zi la alta, de la un salariu la altul, de la o vârstă la alta.

Aceștia încep să citească, să se informeze, să caute ceea ce este dincolo de planul material.

Merg la biserică, devin religioși. Alții caută școli și curente care ajută la dezvoltarea personală și transformarea ca individ.

Depinde de deschiderea cu care primesc informațiile.

O minte rigidă, blocată, închistată, alege doar informațiile care satisfac ego-ul și orgoliul spiritual.

O minte care se deschide încet și este încă nesigură pe ea (ca un copil ce învață să umble), va citi tot ce îi cade în mână, aproape fără discernământ. Doar înțelepciunea mai poate semnala ce e potrivit și ce nu unei persoane.

Nu există informație incorectă sau inutilă, ci doar informație care nu rezonează cu construcția și crezul nostru din acel moment.

Acesta este stadiul de „liceu” al vieții, care ne schimbă din temelii modul în care relaționăm cu alții și cu noi înșine, felul în care vedem și înțelegem viața.

Apoi, mai este „facultatea”, „universitatea” vieții, pentru acei câțiva „liceeni” care se încumetă să meargă și mai departe, să exploreze și să înțeleagă lumina divină și esența Universului nemărginit.

Pentru aceștia abilitățile dobândite îi fac să se extindă, să se dezvolte permanent în conștiință.

Aici apare riscul ca, odată treziți în conștiință, aceste persoane să uite de stadiile anterioare ale școlii vieții, și să le vorbească tuturor de la noul nivel.

Nu e nimic greșit în asta, doar că ceilalți ar putea să nu înțeleagă nimic, pentru că limbajul „academic” e ca o limbă străină pentru cei din „școala primară” și „liceu”. Și, în loc să fie un exemplu, îi pot bloca sau întoarce din drum pe cei care încă buchisesc ABC-ul, și care, în loc să continue studiile, se opresc gândindu-se că ei nu vor putea ajunge vreodată din urmă „academicienii”.

Oricum ar fi, această perioadă aduce multe modificări subtile, care continuă schimbările ca om, ca individ.

Și, nu în ultimul rând, mai sunt cei care, accesând înalta conștiință, aduc toate învățăturile și experiențele în conștientul lor, le „traduc”, le fac accesibile pentru oricine, indiferent de stadiul „școlii”, și le dau mai departe pentru a fi ca o lumină călăuzitoare pentru cei ce se împotmolesc sau s-au rătăcit pe drumul regăsirii de sine.

Ei vor ști să vorbească cu oricine, indiferent de „școala” la care sunt.

Aceștia sunt oamenii care, prin schimbarea lor, îi schimbă pe cei din jur prin puterea exemplului lor.

Cea mai bună școală a vieții este schimbarea și lecțiile ei.

Nu trebuie să ne schimbăm dacă nu vrem, dar adaptarea permanentă la timpuri presupune schimbare.

Cu toții am vrut, cel puțin o dată în viață, să schimbăm lumea. Dar prea puțini am înțeles că lumea suntem noi, deci schimbarea e pentru noi.

Iar când am făcut-o, am constatat cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi!

Binețe, cititorule, și mare mulțumire de însoțire printre rânduri!

dr. Edith Kadar

Arad, 08 ianuarie 2016

* * * * * * *

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.

Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.

(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/07/schimbarea-scoala-vietii.html)

Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.