Vasul întârziase din pricina unei furtuni și abia seara târziu
acostase în micul port francez. Mi-am dat seama că era un port
francez pentru că vasul, și el mititel era înfipt între paginile
manualului de franceză, pe jumătate muiat de furtuna din baie.
Căpitanul, întins pe burtă pe podea, era de asemenea bine muiat,
dar părea să nu îi pese.
Am alungat repede gândul la rufele ce urmau să fie spălate, și
m-am uitat mai bine la jocul căpitanului meu. Încă mai bombănea
niște comenzi când am intrat în baie; apoi, mă văzu și închise
repede manualul. Mă privi un pic vinovat, dar, văzând că zâmbesc,
se relaxă.
- Știi, aproape ajunsesem la comoară.
L-am mângâiat pe părul ud.
- Comoara aia pe care o cauți tu în ultima vreme?
- Sigur! Sau poate una chiar mai mare! Și dacă e alta,
înseamnă că am să caut în continuare până le găsesc pe toate!
Nu l-am am mai întrebat ce ar fi vrut să facă cu banii. Îi
știam în mare lista de dorințe, chiar dacă se lungea constant și un
pic îngrijorător...
- Dă-mi mie manualul, o să ți-l ususc cu fierul de călcat.
Când vei fi bogat va trebui să vorbești bine franceza.
- Mda... dar mai lasă-mă puțin...
Am oftat și m-am îndreptat spre baia cealaltă. Îi invidiam un
pic. Căutasem și eu comori, dar nu-mi asumasem comanda unei corăbii
mai mari. Cele mici se înecaseră și zăceau acum sub nisipul în care
se mai putea vedea lucind ceva în lumina lunii... nu știu dacă
banii pe care nu îi găsisem sau pumnalul trădător...
- Bine, căpitane, dar într-un sfert de oră te vreau pe uscat.
O să fac ceva bun de mâncare.
sursă imagine: Pinterest
poveste scrisă la atelierul de scriere creativă
