Jeanina

Articole postate de Jeanina

  • pentru că e nevoie întotdeauna de un sfârșit... 117

    Palatul cu toți mărăcinii lui din jurul gardurilor începea să se trezească. N-are importanță de unde începea, dacă trezirea respecta ordinea inversă a adormirii sau nu, marginile erau treze, gheața se topise. Ursitoarele muriseră de multă vreme, și cea rea și cea bună, cântecele și descântecele lor fuseseră uitate. Viața se întorsese până la un anumit punct: intrarea în palat. În curte activitățile își reluaseră sensul, unele se modernizaseră. Oamenii coborau în sat, făceau schimburi cu sătenii, duceau și primeau vești. Cândva trecuseră pe aici și câțiva prinți aduși de legendă. Unii se opriseră pe drum. Alții și-au tocit săbiile în mărăcini, pe vremea când porțile erau încă închise. Alții au încercat să urce zidurile și s-au răzgândit pentru că nu simțeau nimic dincolo de ele. Alții reușiseră să intre prin tunelurile secrete până în pivnițe... au băut vinul și au plecat, crezându-se mai intelepti. Niciunul nu a ajuns în turn unde prințesa își dormea somnul vieții, ofilindu-se lent.

    Citește mai departe

  • Spre comoară... 287

    Vasul întârziase din pricina unei furtuni și abia seara târziu acostase în micul port francez. Mi-am dat seama că era un port francez pentru că vasul, și el mititel era înfipt între paginile manualului de franceză, pe jumătate muiat de furtuna din baie. Căpitanul, întins pe burtă pe podea, era de asemenea bine muiat, dar părea să nu îi pese. Am alungat repede gândul la rufele ce urmau să fie spălate, și m-am uitat mai bine la jocul căpitanului meu. Încă mai bombănea niște comenzi când am intrat în baie;

    Citește mai departe

  • Apă... 272

    - Cum să plecăm? De ce? - Au bătut tobele toată noaptea, focul se întinde din ce în ce mai mult. Trebuie să plecăm. - Unde? - Unde vedem cu ochii. Tu mai știi...? - Ce? - Să găsești apă... O privi ușor confuz apoi râse stânjenit. Nu, nu știa cum să facă. În tinerețe găsise o baghetă de lemn, din cele care vibrau în mâna vraciului, atunci când acesta căuta locurile în care apa susura pe sub pământ. Mă rog, găsis

    Citește mai departe

  • Înmelc... 269

    Trecând prin ușă, viteza sunetului scădea treptat, muzica lingându-mi încet urechile. În fiecare seară, după ce se retrăgea în camera lui, urcam tiptil și mă așezam pe trepte, cu spatele lipit de zid. Scara în spirală era și ea ca o cochilie de melc, ca interiorul urechii mele, unde se răsuceau lung sunetele. În fiecare seară înainte de culcare, el asculta muzică în camera lui iar mie îmi plăcea să trag cu urechea. Desigur, aș fi putut să intru și să-i cer să ascultăm împreună. Sau aș fi putut asculta aceleași piese în camera mea. Nu, nu era același lucru. N-ar fi sunat la fel. Ca și ciocolata: cea furată are alt gust decât cea împărțită. Îmi plăcea să-mi imaginez o serie de povești cu el în rolul principal, povești care se desfășurau pe fundalul sonor al alegerilor lui din fiecare seară. Uneori îi azeam respirația accelerată, semn că și el trăia intens în poveștile sale. Alteori îl auzeam sau mi se părea că îl aud râzând sau plângând, vorbind cu

    Citește mai departe

  • Salvie și levănțică... 265

    Femeia învârtea ritmic lingura în vasul cu cocă moale. O învârtea în sens invers acelor de ceasornic, ca și cum ar fi vrut să dea timpul înapoi, până înainte de plecarea lui. Privi o clipă lungă pe fereastră, adăugă apoi un praf de zahăr vanilat, oftă și schimbă sensul, amestecând acum în sensul acelor de ceasornic. Ca și cum ar putea să-l facă să se întoarcă mai devreme...  Izul de vanilie îi pătrundea ușor în nări încercând să o liniștească. Dar liniștea era arc întins până la poartă, până când poarta se trânti. Bărbatul se opri în prag, mare și neîndemânatic. Nu mai știa să facă pasul mai departe, parcă mai degrabă ar fi făcut un pas înapoi. Mirosul de vanilie îl destinse puțin. Nările ei flămânde adulmecau lacom mirosul lui, miros care îi amintea de el, cel de dinainte. Doar că mirosul nu mai era același: omul ei de dinainte de război mirosea a salvie și levănțică iar omul pe care îl ținea acum în brațe mirosea a metal încins. Ridică privirea

    Citește mai departe

  • Labirintarot... 340

    Nu ştiu de ce se pune un preţ atât de mare pe ieşirea din labirint. Mi-aş putea petrece în el toată viaţa, explorând cu voluptate fiecare culoar, fiecare curbă, fiecare zid pe care îl ocolesc sau prin care trec. Toate sunt provocatoare, savuroase, surprinzătoare, toate cer şi oferă mai mult decât aş avea timp într-o viaţă întreagă să caut sau să primesc. De-a lungul pereţilor stă sc

    Citește mai departe

  • Tarot Story - inca un motiv (nu, nu le-am marturisit pe celelalte) pentru care m-as muta la Sibiu. 341

    Am fost intotdeauna (adica de niste ani, de cand l-am descoperit)  fascinata de tarot. In el se afla, la fel ca si in jocul cu margelele de sticla, istoria trecuta, prezenta si viitoare a sufletului, condensata si concentrata intr-un pachet de carti de joc. Tot Universul, dincolo de (re)creatie, intrand intr-un buzunar si rescriindu-si permanent legile si regulile de fiecare data cand iese de acolo. Pentru lectura cartilor de tarot exista oamenii speciali, care vad prin ele si inauntru si in afara. Ei au invatat sa citeasca intr-un fel aparte, in care frazele se construiesc cu un cuvant pe fatza, altul pe dos, unul citit din carte, altul din ochi, altul intuit si altul inspirat. In Sibiu se constuieste acum un

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile