Am fost intotdeauna (adica de niste ani, de cand l-am
descoperit) fascinata de tarot. In el se afla, la fel ca si in
jocul cu margelele de sticla, istoria trecuta, prezenta si viitoare
a sufletului, condensata si concentrata intr-un pachet de carti de
joc. Tot Universul, dincolo de (re)creatie, intrand intr-un buzunar
si rescriindu-si permanent legile si regulile de fiecare data cand
iese de acolo.
Pentru lectura cartilor de tarot exista oamenii
speciali, care vad prin ele si inauntru si in afara. Ei au invatat
sa citeasca intr-un fel aparte, in care frazele se construiesc cu
un cuvant pe fatza, altul pe dos, unul citit din carte, altul din
ochi, altul intuit si altul inspirat.
In Sibiu se constuieste acum un spatiu de poveste, cu
oameni de poveste citind povesti cu sens din cartile in care
fiecare isi gaseste povestea scrisa, transcrisa, rescrisa si
transfigurata. Evident, de figurile de pe fata lor.
Desigur, astfel de oameni exista dintotdeauna prin lume,
iar cand se intalnesc se recunosc. Doar ca pana acum rar s-au
strans la un loc, pentru ca in sangele lor exista puternic dorul de
duca. Si totusi, unul dintre ei are puterea asta, de a-i strange,
de a ne strange la un loc...
