Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles

* * * * * * *

De câte ori ai ales comoditatea „așternutului” lui NU ȘTIU în viața ta?
Și de câte ori ai preferat să spui NU ȘTIU doar pentru a nu scormoni în fadul vieții și a te obliga, astfel, să faci schimbarea amânată pe termen nedefinit?
De câte ori ai spus ȘTIU doar pentru a reduce la tăcere interlocutorul și pentru a-ți redobândi somnul rațiunii, dar habar nu aveai despre ce era vorba?
Binețe, dragă cititorule!
Te invit să citești un altfel de gând al zilei, un produs al observațiilor mele.
Pornește, rogu-te, muzica pentru a te însoți pe calea rândurilor.

Ai observat de câte ori pe zi alegi să spui „nu știu” la întâmplări, în situații și unor persoane diferite?

-Ce ai vrea să mănânci azi?

-Nu știu!

-Cum te simți?

-Nu știu!

-Vrei să vorbim, să îmi povestești?

-Nu știu!

-Vrei să mergem la un film?

-Nu știu!

-Ce-ai vrea să schimbi în viața ta pentru a-ți fi bine?

-Nu știu!

-Cât vrei să slăbești?

-Nu știu!

-Cum ți-ai caracteriza viața ta de până acum?

-Nu știu!

-Ești fericit(ă) în familie?

-Nu știu!

-Ești mulțumit(ă) de tine?

-Nu știu!

Recunoști una, mai multe, toate situațiile?

„NU ȘTIU” a devenit un fel de înlocuitor al gândirii, conferind liniștea și comoditatea automatismului, al lenei implicării în propria viață, al absenței din tine însuți/însăți.

E ca o reclamă la detergent de spălat creierul:

„Ia, neamule, NU ȘTIU! E gratis, e comod, e instant, e rapid!

Conferă o stare de liniște prin efectul de anestezie asupra rațiunii. Nu mai trebuie să-ți folosești creierul, putându-ți-l lăsa în repaus total pe o perioadă nedeterminată!

De ce să-ți mai faci probleme? De ce să-ți pierzi vremea gândindu-te la răspunsuri complicate?

Ia, neamule, NU ȘTIU! E gratis și e nelimitat!

NU ȘTIU!

Pentru atunci când vrei să evadezi din tine însuți!!!”

De obicei sunt prea multe lucruri de rezolvat, iar ideea ca altcineva să aranjeze lucrurile în viață este atractivă.

Parola? NU ȘTIU!

Atunci, sigur se va găsi o persoană străină care să rezolve problemele, să facă ordine în viață, mai ales când NU ȘTIU-l tău îi afectează și propria existență și bunăstare.

Dar, ce te faci când nu ai pe nimeni care să rezolve lucrurile în locul tău, iar viața te presează să iei hotărâri? NU ȘTII?

Și ce trebuie să se întâmple pentru ca tu să comuți butonul vieții de la ”NU ȘTIU” la ”ȘTIU” și la „POT CU SIGURANȚĂ”?

Dacă NU ȘTIU e răspunsul tău în continuare, îți spun cu siguranță, fără să te cunosc, că ai boli legate de rinichi și recircularea apei: tensiune arterială mică, mare sau oscilantă, retenție de apă în diferite zone ale corpului, aspect pufos, celulită, păr și unghii friabile, piele îmbătrânită, lipsită de strălucire; privire absentă, fără viață, care reflectă perfect starea sufletului tău: absent și lipsit de viață!

În decuplarea de tine însuți/însăți, de esența ta, „NU ȘTIU” devine un partener de nădejde, care nu te părăsește până la moarte.

Dacă lenea și comoditatea sunt catalizatorii lui „NU ȘTIU”, ce „naște” acest „virus” anihilator de viață?

ÎNSINGURAREA ÎN MIJLOCUL OAMENILOR!

Atunci când lași ca alții să îți hotărască soarta și existența, te desprinzi de tine și adopți stilul de gândire al celor străini de tine. Azi - părinții, mâine - profesorii, apoi șefii și partenerii de viață. Și încet, dar sigur, ai devenit un roboțel care repetă ca pe un refren moto-ul vieții: NU ȘTIU!

Sunt persoane care nu se vor trezi niciodată în timpul existenței, ducându-și viața de la o zi la alta, supraviețuind. NU ȘTIU nimic, dar nici nu vor să știe, alegând confortul ignoranței și liniștea neimplicării. Ei sunt EXECUTANȚII. Nu pun întrebări, nu comentează, doar ascultă ordine pentru că scopul vieții lor este de a nu supăra pe cineva.

Apoi, sunt persoane care NU ȘTIU nimic în ceea ce îi privește, dar ȘTIU totul despre alții.

Cât timp este vorba despre ei, „NU ȘTIU” e laitmotivul conversațiilor lâncede. Dar, când vine vorba despre altcineva, se însuflețesc brusc și dezbat - pe larg și pe scurt - fiecare aspect al existenței altcuiva. Vor ști exact ce și cum ar trebui să facă fiecare om pentru ca societatea să-și revină, iar planeta să plutească, nestingherită, pe norișori roz. Toată însuflețirea și viața din voce există atât timp cât pot aranja și dirija viața altcuiva, a executanților; dar, când aduci vorba despre ei, amuțesc dintr-o dată, încearcă să schimbe subiectul, iar dacă nu-i lași și insiști să fie subiect de discuție, vezi cum dispare brusc viața și vlaga din existența lor.

Aceștia sunt DIRIGUITORII.

Mai sunt cei care NU ȘTIU despre ei nimic, despre alții nu sunt interesați, dar ȘTIU cu siguranță că sugestiile tale, ale altora, nu sunt bune, sunt tâmpite, inutile, nefolositoare și, deci, nule.

Discuțiile cu ei ar putea fi sintetizate astfel:

-Bine, aia nu știi, aialaltă nu știi...dar, spune-mi, ce știi?

-Nu știu, dar știu că nu e așa cum zici tu!

-Dar cum?

-Nu știu, nu auzi?

Aceștia sunt cei care nu știu nimic despre ei, dar orgoliul și încrâncenarea depășesc orice limită și îi împiedică să audă orice sugestie menită să ajute. Preferă să moară decât să cedeze vreun milimetru din teritoriul vanității.

Aceștia sunt AUTO-SABOTORII; cei care se anihilează din cauza unui orgoliu, a unei mândrii care au împiedicat acceptarea oricărui sprijin. Vorba aia, „sărac, muribund, dar ce orgoliu a avut!”

Și mai sunt cei care formează categoria cea mai restrânsă, a celor care ȘTIU!

Ei ȘTIU că „NU ȘTIU” nu e un răspuns, ci doar o variantă a lui „nu vreau, nu am chef!...”.

Ei ȘTIU că totul există deja în ei, că nu au nevoie de aprobarea niciunei divinități pentru a exista și nici pentru a înțelege că sunt valoroși; știu că toate răspunsurile vieții sunt în fața nasului, doar trebuie să se scuture de comoditate și să le observe.

Ei ȘTIU că sfaturile celorlalți sunt date după chipul și asemănarea „sfătuitorului”, și nu țin cont de particularitățile existenței celui sfătuit.

ȘTIU că indiferent ce vor face, nu îi vor mulțumi pe ceilalți. Și mai ȘTIU că nu acesta este scopul vieții, ci acela de a-și găsi răspunsurile proprii prin trăirea și experimentarea vieții, prin curajul de a fi ei înșiși, fără frica de a greși. Ei ȘTIU că nu există „bine” și „rău”, că acelea sunt aprecieri personale, și că fiecare înțelege altceva prin bine și rău.

Aceștia sunt oameni care ȘTIU că ei își creează fiecare moment, alegându-se pe ei, alegând să se mulțumească pe ei, să se iubească pe ei, în primul rând, pentru că doar așa le va fi bine celor apropiați. Cu cât ești mai sănătos și liniștit, cu atât vei putea ajuta mai mult și mai bine pe cel de lângă tine.

Ei ȘTIU că trăirea pentru a-i mulțumi, în primul rând pe alții nu e viață, pentru că nu te poți sătura hrănindu-i pe ceilalți, nu te poți însănătoși tratându-i doar pe alții și nu poți fi împlinit sufletește slugărind străinii vieții tale.

Ei sunt CREATORII, artiștii vieții, artizanii viitorului; sunt cei care mențin echilibrul întregului Univers pentru că își cunosc forța, determinarea, valoarea, înțelepciunea și se iubesc prin ei, nu prin ceilalți.

Alegi „NU ȘTIU”, devii EXECUTANT.

Alegi „NU ȘTIU pentru mine, dar sunt expert în alții”, ai iluzia DIRIGUITORULUI de vieți.

Alegi „NU ȘTIU, dar nici nu mă interesează părerea ta”, te AUTO-SABOTEZI.

Alegi „ȘTIU” fără frica de a greși sau supăra, te alegi pe tine, CREATOR al vieții!

ȘTII sau NU ȘTII în viață? Asta e întrebarea.

Iar răspunsul îți trasează drumul în viață.

Fii sincer(ă) cu tine și spune-mi, ce alegi?

Ai ales? Urmează calea.

Transformă teoria comodă în practica împlinirii de sine.

Binețe, dragă cititor, și mulțumire pentru însoțirea printre rânduri îți spun!

dr. Edith Kadar

Arad, 05 septembrie 2015