In ciuda faptului ca la nivel global cunoastem cel mai ridicat
nivel de trai din istoria omenirii, suntem aproape la fel de
fragili in fata morti ca in urma cu cateva secole ori milenii.
Bunastarea materiala de care ne bucuram nu a reusit nicicum sa
indeparteze ingerul mortii, care se abate inevitabil, mai devreme
sau mai tarziu, asupra fiecaruia dintre noi.
In ciuda faptului ca tehnologia ne-a facut viata mult mai usoara, iar efortul istovitor a fost inlocuit in mare masura de diverse aparate sofisticate, am ramas la fel de fragili in fata sfarsitului nostru. Confortul secolului nostru ne-a ajutat sa realizam cat mai multe activitati intr-un timp cat mai scurt, dar nu a reusit sa adauge ani vietilor noastre si nici sa opreasca curgerea.
In pofida faptului ca stiinta medicala a avansat exponential in ultimele decenii, ne gasim, cu cateva exceptii, la fel de fragili in fata bolilor care ne cotropesc vietile si care in cele din urma ne trag in pamant. Medicina cu tot arsenalul ei nu poate tine piept mortii, care invinge in ultima instanta chiar si pe cel mai iscusit doctor.
Suntem fragili, oricat ne-am lupta sa schimbam asta.
Mancam sanatos pe cat posibil, facem sport saptamanal, evitam joburile ce ne epuizeaza, calatorim in siguranta, ne prezentam la medic anual pentru analize, nu ne implicam emotional prea mult, evitam excesele, ne calculam fiecare pas… dar, in ciuda eforturilor noastre disperate, viata noastra isi gaseste cumva sfarsitul, oricat de strans ne-am agata de ea.
Suntem fragili si neputinciosi in lupta pentru viata, asa cum afirma si inteleptul Solomon: „omul nu este nu este stăpân pe suflarea lui, ca s-o poată opri, şi n-are nicio putere peste ziua morţii; în lupta aceasta, nu este izbăvire” (Eclesiastul 8:8).
Saptamanile trecute, cand neasteptat au plecat de langa mine doua persoane dragi, am inteles o data in plus ca „nu suntem decat un abur, care se arata putintel si apoi piere” (Iacov 4:14), oricat am fi de grozavi.
Suntem fragili… „ni se duc anii ca un sunet; viata noastra se ridica la saptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci… caci trece iute, si noi zburam” (Psamlul 90: 9,10).
Suntem fragili… ca iarba de pe camp, care „infloreste dimineata si creste, iar seara este taiata si se usuca” (Psalmul 90:6).
Suntem fragili si „cu o moarte suntem toti datori …” (George Cosbuc, Decebal), dar, cu toate acestea, ne incapatanam cu strasnicie sa ne gandim la sfarsitul nostru si la ce va urma dincolo de piatra rece a mormantului. Suntem fragili, fara exceptie, insa cat de putini dintre noi ne intrebam care sa fie rostul vietii noastre scurte, pentru ce ne nastem si de ce murim?
Daca ai citit pana aici, te provoc sa te gandesti la urmatorul lucru: absolut sigur, peste cel mult 100 ani nu vei mai fi in viata; iar daca viata ta, intr-o zi, mai devreme sau mai tarziu, se va sfarsi, intelept ar fi sa te pregatesti pentru acel moment.
In urmatoarele articole, as vrea sa te pot ajuta cu raspunsuri la doua dintre intrebarile cruciale ale vietii, si anume: de ce murim? si care este rostul vietii noastre? .
