Pentru ca sunt atât de rotunzi, atat de moi si atât de roz!
Uite că mai există, totuși, o urmă de perfecțiune în lumea asta mare si goala...
...Da, trăiesc un paradox, un paradox al iubirii năvalnice si de temut
Și n-am să mă plictisesc niciodată, știu asta, acum ca îți dezmierd alene degetele-ți fine și lungi,
Aș vrea să îmi canți niște Chopin la pian,
Sau poate, Sonata Lunii, asta dacă si tu ai vrea.
Cum, nu știi să cânți, iubito? Dar ai încercat?
Fii fără grijă! Iubirea îți va desena partiturile direct pe suflet.
Te iubesc.
