Iar pauză...
Durere în răspuns...
Tăcerea neagră m-a-ncolțit în vene,
Ca șarpele cuvântul tău nespus
Cu fulgi de gheață s-a lăsat pe gene.
Cu orice gând tăcut te-ndepărtezi,
Crescând sub urma tălpii tale ură,
Să nu-mi doresc plecarea să-mi urmezi,
Să nu-ți vreau stropul rece pe arsură.
În umbra mea am învățat să stau,
Ea îmi cunoaște zâmbet și suspine,
Cu mână rece de-al meu braț mă iau
Și mă conduc în viața fără tine.
Căci pauza s-a contopit treptat
Cu un final de vals în toiul iernii.
Făptura mea duetul a uitat,
S-a resemnat să zacă-n balta pernei.
Și nu mai vreau s-o iau de la-nceput,
Căci pauza de mâine astăzi doare.
S-a stins febril fiorul conceput,
„Adio” trist pulsează la chemare.
.jpg)
