La 160 km de București, la sud de Dunăre, se află unul din cele trei locuri ce țin de Patrimoniul Unesco din nordul Bulgariei. La Sveștari se poate vizita un complex de morminte tracice, din care se distinge cel al regelui get Dromichete (sec. 3 î.Hr.). Nu departe de el, surprinzător, se află un mausoleu din secolul 17 al sfântului alevi-bektashi Demir Baba, construit pe locurile unor altor ruine tracice, se zice, cu mare potențial energetic.
Alevi este denumirea prin care s-au identificat, din secolul 19, simpatizanții sau adepții lui Ali, numiți înainte Kızılbaş. Deși în doctrina lor se regăsesc elemente șiite, aceștia sunt respinși de către șiiți. Ei practică o formă de islam popular cu tente arhaice. Aleviții nu au moschei, ci se întâlnesc în „case de adunare” (cem evi), unde se așează în cerc, bărbații laolaltă cu femeile. Practică împreună dansul mistic (sema) și au un lider spiritual. Se roagă în turcă și sunt deschiși oricui, indiferent de sex, religie, fără a face segregare.
Hasan Demir Baba Pehlivan a fost un om al înțelepciunii și vindecător care a trăit în secolul 16. O legendă spune despre o secetă nemaiîntâlnită. Auzind rugăciunile oamenilor afectați, Înțeleptul a pus mâna pe o stâncă și atunci, în mod miraculos, a țâșnit o apă cu proprietăți magice. Izvorul a fost numit besh parmak (cinci degete), el există și astăzi - se crede că apa lui vindecă boli. Tradițional, vizitatorii iau trei guri de apă, se spală de trei ori pe față și lasă o monedă pentru sănătate.
Aleviții venerează triada Allah-Muhammad-Ali, precum și pe cei 12 imami. Urmează învățăturile lui Hajji Bektaș Veli și ale lui Ali r.a., infuzate cu o serie de credințe populare, șiite, sunnite și sufite. Nu sunt chiar sunni și nici shia. Aleviții nu au o tradiție scrisă, dar au un respect deosebit pentru creștinism și șamanism (religia preislamică a turcilor).
Pe 2 august în fiecare an, oameni de diverse credințe se adună la mausoleu în căutarea vindecării; ei aduc bucăți de haine pe care le atârnă peste tot: copaci, arbuști, garduri, ferestre, sau chiar pe mormântul lui Demir Baba. Este o tradiție turcică ce are legătură cu proprietățile miraculoase ale cămășii Profetului Yusuf (Iosif) când acesta i-a trimis-o tatălui său și, prin ea, el a fost vindecat. Bucățile textile de aici sunt uneori luate înapoi și folosite în scop de vindecare.
