Consecinţele intervenţiei brutale a statului in activitatea editorială se pot vedea în primăvara lui 1948 pe străzile Capitalei. După cum observă autorul anonim al rubricii Marginalii a revistei Contemporanul din 28 mai intr-o intervenţie nu foarte coerentă, dar care atrage atenția prin vehemenţă, stocurile editurilor desfiinţate se vând pe trotuare, soartă pe care o merită cu prisosinţă:
Editurile, printre care multe au intrat în nefiinţă în ultima vreme, s-au grăbit să-şi desfacă stocurile din depozite pe stradă. Preţurile sunt ca la marja de rebut, „25 de lei orice carte”. [...] Aşezate frumos pe soclurile gardurilor de pe bulevard cu coperte multicolore şi „preţ redus”, exemplarele cele mai putrede ale literaturii noastre atrag muştele, ca toate locurile necurate.