SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA
Nimeni nu va veni să te salveze sau să te
schimbe.
Viața ta este rezultatul deciziilor tale.
Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești
acum.
Stăteam și eu ca tot omul, așa, cu o cafea în nas că numai ce
m-am trezit, și mă gândeam la primul lucru pe care îl gândește
orice om dimineața, după trezire: unde pleacă iubirea aceea pe care
o povestim, o mărturisim, o fluturăm pe paginile de socializare
după ce ne despărțim de partener și ne grăbim să găsim pe
altcineva, nu cumva să se răcească locul,? Unde dispare acel
sentiment despre care vorbim cu atâta ardoare chiar și atunci când
nu ne întreabă nimeni?
Mulți dintre noi am avut mai mult de una bucată relație în
viața noastră. Și e normal să mergem mai departe atunci când
relația și-a dat obștescul sfârșit. Dar ce se întâmplă cu toate
sentimentele pe care le-am afișat și declarat în timpul
conviețuirii în doi? Nu pot să dispară în neant sau să se topească
ca un cub de gheață pus pe sobă. Unde pleacă tot bagajul de emoții
și de trăiri? Unde se ascund toate acele amintiri pe care le-am
povestit și etalat? Păi, mergem mai departe, s-ar putea să spunem.
Ne facem alte amintiri, spunem. Da, bine, ok, dar cele vechi unde
dispar?
Gândește-te așa: avem o bibliotecă pe care am format-o în
timp, cu fiecare carte pe care am cumpărat-o, citit-o, studiat-o și
înțeles mesajul. Fiecare carte citită am pus-o pe raft. Biblioteca
nu este colecția de rafturi pe care stau frumos aranjate cărțile,
ci este cantitatea de informație pe care nu doar am citit-o, ci am
și înțeles-o din cărțile citite. Ne putem lăuda cu zeci, sute de
cărți expuse pe culori, autori, titluri în ordine alfabetică; dacă
nu am citit nimic sau, chiar dacă am citit, nu am rămas cu nimic
din ce am citit, se numește că suntem colecționari de cărți, nu
cititori de literatură.
Iubitorii de literatură sunt cei care studiază cartea, se
opresc din citit și reflectează la informația citită, o circulă în
mintea lor până când au înțes mesajul, abia apoi merg mai departe.
Ei nu citesc pentru a se lăuda cât de mult au citit; ei știu că nu
este o competiție. Cei care doar vor să impresioneze își vor
cumpăra cărți la metru pe care nu le vor studia, dar cu care se vor
lăuda.
Unii au biblioteca de informații cu care își cizelează
educația, iar alții au rafturile pline cu cărți cu care își
cizelează orgoliul.
La fel este și cu relațiile și cu trăirile adunate alături de
omul drag: unii au relații la metru, sunt colecționari de persoane
trecătoare prin viața lor, la fel cum stau cărțile pe raft, iar
alții au relații de colecție, care nu doar le aduce multe trăiri,
dar îi și transformă în altă persoană, una mai bună, mai
înțeleaptă, mai profundă.
Unii oameni colecționează oameni, ei nu au timp de amintiri
adânci, care să le marcheze viața definitiv. Alți oameni
colecționează trăiri pentru că acelea îi transformă, îi
metamorfozează, le sparge coconul de om care supraviețuiește și le
deschide aripile de ființă care trăiește din plin fiecare moment al
vieții și o experimentează.
Cei care doar intră și ies din relații nu au timp să trăiască,
să își formeze amintiri transformatoare. De aceea, aceștia vor
rămâne neschimbați, indiferent câți parteneri au bifat. Cei care nu
se grăbesc să intre în relații, care acordă atenție emoțiilor,
sentimentelor și trăirilor simțite alături de omul drag, sunt
atenți la cum se transformă ei și viața lor în prezența persoanei
care le este alături. Ca iubitorii de vinuri bune sau de coniac de
calitate, ei savurează fiecare clipă, nu se grăbesc să sară în altă
relație. Ei sunt colecționari de înțelepciune, nu de oameni care să
le facă pe plac.
Unde pleacă iubirea aceea pe care o povestim, o mărturisim, o
fluturăm pe paginile de socializare? Unde dispare acel sentiment
despre care vorbim cu atâta ardoare chiar și atunci când nu ne
întreabă nimeni? Nicăieri. Rămâne în noi și sapă o matcă, ne
reconfigurează, ne transformă în altcineva, în oameni de
calitate.
Oamenii care au iubit cu adevărat s-au schimbat, s-au
transformat, și continuă să o facă chiar dacă relația s-a încheiat
din anumite motive.
Cei care nu au iubit cu adevărat vor trece ușor de la o
situație la alta, de la o relație la alta, sără să schimbe ceva la
mentalitatea, caracterul sau comportamentul lor.
Lucrurile bune nu dispar niciodată. Ele rămân în noi și ne vor
ajuta să ne transformăm. Iar uneori, atunci când ne trezim
dimineața și stăm cu cafeluța-n nas, observăm starea de liniște pe
care o avem și murmurăm un „mulțumesc din suflet, Om frumos, pentru
cine m-ai ajutat să devin!”, și știm că toate trăirile, emoțiile și
sentimentele nu pleacă, ne ajută să devenim variante mai bune ale
noastre. În rest... dormim...
Binețe, Om frumos!
Edith Elisabeta Kadar
Arad, 19.02.2025
* * *
* * *
*
Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe
acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se
păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina
publicației.
(HAS_LINK_BACK)
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor
nu se poate face fără aprobarea autoarei.