SCHIMBĂ-TE PE TINE IAR LUMEA TA SE VA SCHIMBA 

 Nimeni nu va veni să te salveze sau să te schimbe. 

Viața ta este rezultatul deciziilor tale. 

Ești singurul răspunzător pentru ceea ce trăiești acum. 

 

Noi vrem să creștem, să evoluăm, să ne schimbăm, daaaar... să fie așa cum vrem, când vrem, cât vrem, altfel... nu! 

Vrem să slăbim, dar repede, că n-avem timp! Ce-i asta să mergem la sală atâtea luni, să ne schimbăm obiceiurile alimentare dar, mai ales, să ne ținem de asta, să fim consecvenți și să nu renunțăm la prima poticnire? Vrem repede, de ce nu se înțelege? Ne căutăm oameni care să ne dea ce vrem noi și îi ignorăm pe cei care ne spun că nu se poate pe repede-înainte; ba chiar îi și bârfim, spunem că nu sunt antrenori buni. De ce? Pentru că nu ne dau ce vrem, când vrem, cum vrem, na. Adică ne comportăm ca niște copii care se supără pe cei care spun că nu se poate, că nu e bine, sau că nu poate fi așa cum ne dorim.

Cum adică să vrem să creștem și să ne iluminăm spiritual, iar asta să nu se întâmple cu viteza cu care vrem? Dar ce, „trezitorul” pe care l-am ales (coach, maestru, învățător, sensei, cel care știe mai bine, etc.) nu poate să ne dea o trezire rapidă, să putem și noi scrie pe Facebook că am devenit iubirea infinită, lumina lumii și trimițătorul de binecuvântări de la Dumnezeu? Cum adică să se trezească altcineva mai repede, chiar dacă lucrează mai demult? Nu! Noi vrem asta! Iar cei care încep să spună că nu se poate pe repede-înainte, că trezirea nu este o competiție, că trebuie să facem curățenie în traumele, frustrările, furiile, fricile acumulate de o viață și că asta nu merge cu ajutorul minții (care a creat problemele), că e un proces lung și dureros, habar n-au ce vorbesc, nu sunt buni la ceea ce fac! Cei buni sunt cei care ne dau ceea ce vrem, cum vrem și pe care nu-i doare gura să ne promită multe și mărunte. 

Cum adică să luăm fiecare întâmplare care ne-a afectat în trecut, să o conștientizăm, să o acceptăm, să ne acceptăm partea noastră de responsabilitate, să iertăm, să NE iertăm, să extragem învățămintele, să le integrăm în noi și să mergem mai departe din ce în ce mai curați? Nu, e prea lung, prea complicat, n-avem răbdare; noi vrem să ne lăudăm că ne-am trezit; ne ajunge și atât. 

Să mergem la seminarii, ateliere, cursuri? Și ne garantează cineva trezirea instantă? Că n-avem timp de luat la purecat tot trecutul. Și, stai!... să recunoaștem că avem o relație așa, de formă, când noi facem atâta gălăgie pe Insta? Cum adică relația pansament pe care o avem (că și spunem „ne-a unit suferința”) nu este trainică? Ce știe vorbitorul ăsta de cursuri ce bine ne simțim noi în relația asta în care ne ascundem de agresorii din trecut cu care nu am făcut pace nici acum? Cum adică, dacă ne-a unit suferința, avem nevoie de mai multă suferință în viață pentru ca relația să nu se desfacă? 

Și cum să recunoaștem că noi am avut o mare parte din vină pentru tot ce ni s-a întâmplat? După atâția ani în care ne-am convins pe noi și i-am convins pe alții ce victime suntem, să ieșim acum la suprafață și să recunoaștem că și noi am participat la ce ni s-a întâmplat? NICIODATĂ!!! Mai bine ieșim din grupul de studiu, încetăm să mai urmăm cursuri și seminarii, tăiem legătura cu toți foștii colegi ca nu cumva să spună mai departe adevărurile inconfortabile pe care le-am scos la suprafață, și începem să atacăm - subtil sau pe față - pe cei care ne-au fost până la un moment dat îndrumători. Nu contează că ceea ce am făcut ne-a ajutat, contează că mai departe nu acceptăm să săpăm de frica a ceea ce iese în afară. Păi nu-i mai ușor să denigrăm ca să ne acoperim urmele? Nu-i mai ușor să revenim unde și cine am fost înainte, apoi să ne căutăm alt coach mai pe placul nostru, care folosește cuvinte pompoase, dar nu se apucă dreaq (sau dracului) să sape ca un excavatorist spiritual turbat? Ce, mă-sa, noi vrem să părem evoluați, nu să punem osu' la treabă!

Și, cum adică noi trebuie să facem întreaga muncă? Păi de ce dăm atâția bani? Ca să facem noi? Nu! E munca antrenorului. Oricine spune că rezultatele se vor vedea în funcție de cât și cum muncim cu noi, habar n-are de nimic. Noroc că știm noi totul. Da, chiar, ce idee bună! Noi știm cum ar trebui să se schimbe alții (chit că n-am rezolvat nimic la noi), așa că vom deveni noi coci (sau coach-i) și le arătăm noi ălora care vor să facă lucrurile pe îndelete cum se face. Și vom promite multe, ne vom crea o imagine care să atragă oamenii la fel de superficiali, care vor pe repede-înainte. Important este să nu-și dea seama prea repede că nu s-au schimbat deloc, ci să fie impresionați de cuvinte pompoase. Lasă-i pe ăia, fraieri, care vor să muncească ei atât cât trebuie, să sape cât e nevoie, să facă ce vor, să insiste la fiecare traumă până ce scot totul la suprafață, chiar dacă asta le va lua ani întregi de lucru cu ei înșiși. Dacă nu e pe repede-înainte, nu e bun!

Dacă ai ajuns până aici cu citirea materialului și nu ai sărit paragrafe, îți mulțumesc. Nu am exagerat cu nimic în ce am scris, am descris situații trăite și întâlnite pe drumul meu personal și profesional.

Dragă Om, ești prea important pentru ca să te mulțumești cu superficialul și cu viața pe repede-înainte. Poți mai mult. Nimeni nu a devenit bun în ceva cu rapiditate, fără să treacă prin toate stadiile de descoperire și învățare. 

Nu poți mima trezirea, nu poți mima vindecarea, mai ales pe cea profundă. 

Dacă vrei o casă trainică, una care să reziste zeci de ani la orice intemperii, va trebui să o construiești fără grabă, să folosești materiale de calitate și să nu o faci doar pentru a-i impresiona pe alții. La fel e și cu tine. 

Nu ești pe repede-înainte pentru Univers, pentru Dumnezeu, de ce ai vrea să ai o viață pentru tine așa? 

Meriți tot ce e mai bun. Iar dacă ai ajuns până aici cu cititul, deja știi asta și zâmbești. Superficialii au ieșit deja demult, că n-au răbdare.

Viața pe repede-înainte e ca o călătorie cu viteza maximă: ajungi repede, n-ai văzut nimic din drum și, deci, nu ai învățat nimic. 

Răbdarea este cheia transformării solide, durabile, iar cine are răbdare, iubește. SE IUBEȘTE!

Binețe, Om înțelept!

Edith Elisabeta Kadar

Arad, 18.02.2025

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

(HAS_LINK_BACK)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.