Tot mai multe voci din mediul evanghelic (si nu numai) rostesc astazi, intr-un ton apocaliptic, sub diferinte forme, adevarul vestit de secole prin pofetii biblici, si care intr-o zi va fi realitate: Isus revine.

Ideea revenirii lui Isus Hristos starneste, printre crestini, diferite reactii si emotii: bucurie, teama, ingrijorare, liniste, disperare etc, in functie de starea sufleteasca a individului, dar, mai ales, in functie de soteriologia lui (doctrina despre mantuire)- cea crezuta si insusita, nu cea declarata.

Asa se face ca nu putini crestini se regasesc in urmatoarea descriere, tradand astfel in ce ne punem (constient sau nu) increderea in raport cu venirea lui Isus Hristos:

„Am avut o zi aproape perfecta! M-am rugat aproape o ora si jumatate, am studiat Scriptura, la serviciu mi-am facut treaba cu maxima seriozitate si, avand o buna ocazie, chiar L-am marturisit pe Isus colegilor de munca. Dupa toate acestea, am mers cu familia la biserica si m-am bucurat de partasia cu fratii si surorile mele in Hristos. Ajuns acasa, am continuat alaturi de sotia mea, sa ma gandesc la binecuvantarile de care Domnul ne-a facut parte in ultimul an. Oh, daca ar veni Domnul la finalul acestei zile, m-ar gasi in regula si cu siguranta m-as afla pe lista celor ce vor fi rapiti.”

„Ziua de azi a fost un dezastru… Nimic nu a fost cum imi doream! De dimineata m-am trezit mai tarziu decat de obicei, iar rugaciunea am facut-o in mare graba, in timp ce conduceam spre munca. De fapt, la a doua intersectie, dupa ce un sofer neatent mi-a taiat calea, m-am maniat asa tare in inima mea pe el, incat mi-a fost si rusine sa mai continui sa vorbesc cu Domnul. La munca am rabufnit din nou si am raspuns mai putin prietenos si binevoitor colegului meu care imi cerea ajutorul in rezolvarea unei probleme destul de simple (pe care parca nu o pricepe oridecatori i-as explica). Mi-am cerut iertare inainte sa plec, insa toata ziua am fost trist din acest motiv; din cauza asta nici nu am mai considerat oportun sa spun despre Isus Hristos atunci cand s-a ivit ocazia si cei din jur discutau despre relegie. Si ca sa fie totul rau pana la capat, ajuns acasa m-am certat cu sotia, care , cum am venit, mi-a atras atentia sa nu mi mai las incaltamintea pe hol, ci sa o pun in dulap. A urmat o discutie destul de urata…nervi, furie si cuvinte pe care le regret. Am plecat la fotbal suparat pe ea si dezamagit de mine. Acum, in drum spre casa, ma gandesc sa-mi cer iertare… Ahhh, daca ar veni Domnul acum, avand in vedere starea in care ma aflu si dezastrul facut astazi, ma intreb daca m-ar lua si pe mine. Deja ma cuprinde teama si ingrijoarea si spun in inima mea: Doamne, sper ca nu vei veni in seara asta!”

Din pacate, cred ca descrierile de mai sus sunt experientele multora dintre noi, care ne legam mantuirea, intr-o mai mica sau mai mare masura, in mod eronat, de rezultatele noastre spirituale, considerandu-ne acceptati in ochii lui Dumnezeu in functie de reusitele personale. Asa se face ca intr-o zi suntem plini de bucuria mantuirii si gata pentru revenirea Lui, iar in alta zi, ne indoim de mantuirea lui Dumnezeu si ne tremura picioarele cand ne gandim la faptul ca El vine din nou.

Totul e in functie de noi, de performantele noastre, de ascultarea noastra si de cat de bine am reusit sa ne raportam noi la EL. O soteriologie cu omul in centru. O mantuire care se clatina la cel mai mic vant si care, daca suntem onesti, niciodata nu ne da curajul sa spunem: sunt pregatit, sunt al Lui, sunt mantuit! Aceasta este si cauza pentru care atat de multi crestini sinceri astazi nu mai au siguranta mantuirii. Pentru ca mantuirea lor este in mod eronat legata de ei: esti bine azi- esti mantuit!; esti mai putin bine azi- nu mai pot spune ca esti mantuit…; esti rau azi- nu mai esti mantuit!.

Asta este si motivul pentru care de-alungul anilor am auzit aceleasi persoane marturisind cand ca sunt mantuiti, cand ca nu mai stiu daca sunt.

La fel se intampla si cand vine vorba de revenirea lui Isus Hristos. Din pacate, pentru unii, revenirea Domnului e un fel de loterie: daca te prinde intr-o zi buna, ai sanse mari; daca te prinde in zilele tale proaste- Dumnezeu cu mila! ramai de rusine. Nu-i de mirare ca cei mai sinceri dintre noi la intrebarea esti pregatit?, se uita in inima lor, pleaca capul si raspund: nu cred… Pentru ca niciodata nu vom putea sa stabilim in functie de ceea ce este in noi, daca suntem sau nu demni de acceptat in cer si de primit inaintea lui Dumnezeu. Iar cine se considera demn de primit, pe baza a ceea ce gaseste in viata lui, fie nu este onest, fie este orb de-a binelea.

In vremurile astea tulburi, cand venirea lui Isus este mai aproape ca oricand, ar trebui sa ne reconsideram teologia cu privire la mantuire si sa ne intrebam inca o data: in ce imi pun speranta pentru ziua revenirii Domnului? de ce imi leg credinta? De faptele mele bune- care sunt o haina manjita? De ascultarea mea intotdeauna imperfecta? Sau de Hristos – singura mea nadejde? De moartea Sa si invierea Sa- singurul meu garant in fata dreptatii lui Dumnezeu?

„De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji și puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos!”

Ne pregatim, suntem treji, ne sfintim- pentru ca suntem ai Lui, pentru ca ne este drag sa-L ascultam pe cel ce ne-a oferit o mantuire deplina! Nu ca sa fim acceptati! Ci tocmai pentru ca suntem deja acceptati si suntem pe lista de onoare la nunta Mielului.

Amin!