Într-un articol anterior (pe care îl găsiți AICI), explicam diferența între a fi mulțumit și a fi mulțumitor. Spuneam atunci că a fi mulțumitor presupune a privi, dincolo de binecuvântările de care ai parte, la Cel ce îți face cu bucurie parte de ele, și prin urmare, să-I fii recunoscător.

Tot atunci spuneam că într-un viitor articol, voi scrie despre acellucru care pentru mine reprezintă cea mai mare binecuvântare pe care Dumnezeu mi-a oferit-o în această viață.

Deși, de fiecare dată când meditez la binecuvântările de care Domnul a făcut parte sufletului meu, sunt copleșit de numărul lor și de bunătatea cu care El mi le oferă în ciuda a ceea ce sunt, totuși, pot distinge fără prea multe cumpăniri care este cel mai important dar pe care l-am primit vreodată.

Sunt recunoscător pentru darul iertării și pentru viața veșnică, pentru izbăviri de păcate și temeri, pentru bucuria și pacea ce mi-o pune în suflet, pentru anii de viață și pentru sănătate, pentru soția mea și pentru familia în care m-am născut, pentru rude și prieteni, biserică și locul de muncă… Dar, dincolo de toate, cea mai mare binecuvântare este El Însuși.

Isus Hristos este cel mai prețios dar pe care l-am primit în urma credinței în Evanghelie. Indiferent cât de multe binecuvântări aș avea, dacă nu ar fi El în viața mea, nimic nu ar avea sens. Nu-mi văd viața fără El, chiar dacă în schimb Dumnezeu mi-ar face parte de toate binecuvântările de care s-ar putea bucura vreodată cineva. El e binecuvântarea supremă!

Cineva afirma cu privire la Evanghelie: „scoate-L pe Hristos din ea și vei rămâne cu nimic!”. Aceste cuvinte sunt valabile în dreptul vieții fiecăruia dintre noi, cei care am fost născuți din nou; dacă Hristos ar fi scos din viața noastră, am rămâne cu nimic. El e cea mai mare binecuvântare pentru sufletele noastre!

De aceea, rostim cu bucurie: Doamne, Îți suntem recunoscători pentru Tine! Ori așa cum afirma Augustin : „Doamne, dacă tu te îndepărtezi de noi, dă-ne un alt „tine”, căci noi nu te vrem decât pe Tine.„