Mi-a rămas imprimată, unde mă şi aflu acum la această răscruce, decapitarea unei păpuşi de catifea. Capul îi fusese descusut cândva şi umplut cu păstăi de vanilie şi trecuse, de multe ori, drept sursa amintirilor mele, de-a lungul şi de-a latul zilelor trăite în acest cartier-laborator, în care mi se injectase ceas de ceas ideea că, toate capetele de om sunt şi […]
Citește mai departe
Mă uit la Sissi şi la şunca ei! Deşi, la drept vorbind, mă pot uita şi la mine. Mă rog, nu peste umăr, da’ mă uit! C-am avut parte de destule aprecieri şi eu, să ştiţi! Din faşă. Nu cu caru’! Nici cu trăsura regală. Cu ceva mai mic: o roabă, un făraş… Taică-miu a apreciat, […]
Citește mai departe
Există o expresie alternativă paralelă a cuvintelor care nu se reflectă la o primă citire tuturor, ci doar celor obișnuiți ca înșiruirea vorbelor să nu se comporte ca o nuia. Ecoul cuvintelor știm, nu e veșnic, dar trebuie să rămâi acolo tu, cel carele citești, măcar un timp după ce el s-a produs, ca să […]
Citește mai departe
Cuvintele nu sunt zâne. Nu sunt o nuia, nu sunt nici un ceasornic solar. Uneori sunt obiecte. Dacă-ți satură întâia sete, dă-le drumul! Dacă-ți satură întâia foame, dă-le drumul! ...
Citește mai departe
Sunt un om care înțelege de ce „…uie”. În stradă. Dar unul care înțelege că sunt și copii care știu să citească. Mă cenzurez, nu fiindcă aș fi o pudică, ci pentru că am în listă copii (deși regulamentul feisbuc nu permite, știm cu toții că nu există nicio barieră concretă în direcția asta). Poate […]
Citește mai departe