Anna Rain

Articole postate de Anna Rain

  • rețete... 297

    ...

    Citește mai departe

  • dominic e un înger corigent... 283

    la pregătitoare scria după contur fără să vrea i-a tremurat mâna din bărbat a făcut o femeie din femeie a făcut o floare dintr-un copac a făcut un prieten dintr-un vis a făcut o întâmplare a preferat să nu treacă în clasa I pentru că-i displăcea să citească oamenii anna îl iubește mult pe dominic îl ajută la nevoie și-atunci când mâna începe să n-asculte anna e penelul cu care dominic mângâie albul din el se nasc apoi bărbați, femei, copaci, visuri...

    Citește mai departe

  • Aere... 277

    ...

    Citește mai departe

  • Secvențe din dor de verde... 292

    ...

    Citește mai departe

  • gările sunt simple pretexte... 296

    pentru fiecare tren e un mod salvator de a face oamenii să urce să coboare mă-ntreb atunci cu naivitatea unui copil pentru ce s-a inventat zborul? ...

    Citește mai departe

  • "nu mă voi îndrăgosti de tine vreodată"... 275

    "și m-ai iubit în oglindă nebun asudat de frică" un demon subțire își deșira trupul fiecare falangă literă privire închisă în amurg nestăpânit unde scâncetul ei subțire se făcea plâns lua verbele în palme și le rostogolea până dincolo de promisiune din libertatea lui fura zile și nopți, și nopți și zile înjumătățite ore puse-n incubatoare să înmulțească respirații sub tandrețea rostirii în tăcere

    Citește mai departe

  • locuiesc într-o vilă de hârtie... 300

    la parter las ferestrele deschisepentru toate păsările care cred că storurile nu-s decât niște corăbii unde-și pot lăsa cântecul ostenit mai sus potrivesc în ochii icoanelor mele scânteia fiecărui răsărit au nevoie de ele oameni călători prin cine sunt le e de ajuns să privească apoi se înalță odată cu păsările și vin și revin până când dincolo de pereții casei cuvintele se lipesc de timp lăsând să se înțeleagă de ce poezia din oameni și păsări nu pleacă niciodată

    Citește mai departe

  • poate o să te chem în mansarda înzăpezită... 270

    îmi vei putea înapoia timbrele în care mi-am pierdut toți fluturii iar în clasorul rupt pe la colțuri vei putea arunca bucăți de hârtie din scrisorile pe care le-am ticluit împreună - i le trimiteam lui Dumnezeu în amiezile fără pescăruși să nu uite acasă binecuvântările de care aveam atâta nevoie nu știu dacă mă voi ține de cuvânt îmi tremură mâna și câteodată mai scap din vedere esențialul

    Citește mai departe

  • din prea mult egoism, te sufoc... 282

    îmi spui că bufnițele sunt un fel de minioni autohtoni cățărați în copacul din fața casei de parcă viața asta ar fi un film de desene animate gata oricând să mă smulgă de pe scaunul electric în fond eu vreau ce tu nu vrei cuvintele mele vor fi pesmeții aruncați în ranița pe care o porți ostășește în spate

    Citește mai departe

  • mai suplă decât o dimineață de ianuarie... 299

    se strecoară viața printre ziduri trece aproape nevăzută acolo unde se sfârșește nedumerirea începe înțelegerea că oricât te-ai ascunde prin fante nu scapi ea te fumează lent unghiul din care te privește fără s-o vezi e unic n-o ghicești n-o poți controla ea te mânuiește ca pe o țigară subțire în timp ce pleoapa nopții acoperă numele tău din care literele se scurg - umbre peste veacurile rămase fără scalp

    Citește mai departe

  • puncte peste durere ascunsă... 285

    aș fi spus că picură otrava peste o lună amară în fond punctul năștea linia pântecul durerii nu se golea de amintire era un fel de art nouveau ascundeam "în scoici" chipuri, și voci, și ecouri și gândul că într-o zi, spălându-ne de păcate, vom reuși să înflorim perle în părul înspumat al unei mări agitate cum ne e viața în fond eram doar bucăți de muguri rătăciți într-o iarnă

    Citește mai departe

  • vine o vreme când te crezi doar un zidar fără mistrie 283

    atunci prinzi între palme lutul femeii și-i cureți de păcate pielea pui tăcerile să învârtă roata olarului îi ajustezi fricile și-n formele abia născute arunci cuvintele toate cuvintele pe care le-ai adunat în catacombele orașului tău când fugeai ca un lunatic, mutilat de soartă

    Citește mai departe

  • dacă nu pleci din mine, e semn că mă recunoști 306

    inima asta e un pumn de cârpe strânse într-o batistă roșie mă locuiește cuminte în partea stângă în ea torn zilele și nopțile frica devine un motiv să-mi spun că nu mă pot opri aici că viața asta de actor e o nebunie frumoasă că nebunii ca mine vor sări gardul să umple câmpia să îmbrățișeze copacul să muște stelele de piept să înalțe avioane de hârtie până acolo unde păsările nimănui spun povești de iubire fără final dacă nu pleci din mine, e bină să rămân tot timpul "acasă"

    Citește mai departe

  • nume pe o pagină de jurnal îngălbenită - amelly 300

    femeia de apă e un țesut nou nimeni nu știe cine l-a inventat ea își aduce doar aminte cum au așezat-o într-o bucată de albastru apoi au răzuit clopote să curgă peste ochiul ei argintul i-au înnodat cuvintele în speranța că vor opri pentru ei toate sensurile nu au văzut că-n pântec poartă lumină și născătoare au uitat-o într-un colț de lume pustiu și întunecat azi se mulțumesc s-o închidă în cerc punct într-o mare de întrebări nerostite

    Citește mai departe

  • dacă nu dormi, ține-mă de mână... 313

    e prea multă liniște pe coridoare nefiresc m-am învățat cu forfota ai grijă de sfori un naufragiu prin lumea asta n-ar face decât să-ți întrerupă viața de artist aici oamenii se ocupă de alte treburi n-au timp de copaci de frunze de ploi de leagăne aici totul vine și pleacă atât de repede încât ți se face frică de aceea pun somnul la păstrare și umblu cu tine de mână mă simt partizan

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile