Articole postate de Călin Hera

  • Singur... 51

    Stătea sub o umbrelă de soare. Pe masă avea o sticlă de vin alb, așezată lângă o pălărie decolorată. Paharul era pe jumătate plin. Din când în când, lua câte o înghițitură, apoi continua să privească spre mare. Încerca să nu clipească, să țină ochii deschiși cât de mult.

    Citește mai departe
  • E rasism să nu îți placă manelele?... 93

    E rasism să nu îți placă manelele? Aceasta e întrebarea. Răspunsul meu este că nu, nu e rasism. E vorba doar de gusturi. ...

    Citește mai departe
  • Desprinderea... 69

    Doamna cumsecade stătea pe bancă, iar afară era cald. Aveai impresia că ți se dezlipește pielea de pe oase. Lângă ea s-a așezat o doamnă mai puțin cumsecade, de pielea căreia hainele parcă ar fi vrut să se descotorosească. Respira grăbit și încerca să spună ceva. Cuvântul „apă” s-a descătușat anevoie de buzele nefiresc de umflate.

    Citește mai departe
  • Servesc patria. 1 decembrie: 38 de grade (la umbră) 116

    Azi e 1 decembrie și te-ai întors în unitate din permisie. Te clatini de parcă te-ai fi aflat pe puntea unei corăbii bete. De parcă tu însuți ai fi fost beat criță. Însă doar răcit. Frisoane, tuse, gât cu țepi pe dinăuntru. Jumătate dintre băieți sunt la fel. Totuși, sunteți scoși afară, cu toate „materialele”, […]

    Citește mai departe
  • Despre lucrurile care contează în viață... 119

    Aștept să traversez și îmi atrage atenția un suv Mercedes cu număr de Prahova oprit pe jumătate din trecerea de pietoni. Poate spera să prindă verdele și de-aia, îmi zic și-mi văd de gânduri. „Îl știi? E manelist”, aud în spatele meu.

    Citește mai departe
  • A doua Apocalipsă a pisicilor... 133

    De regulă, motănelul e foarte vioi dis-de-dimineață. Așteaptă cuminte să mă trezesc. Dacă i se pare că durează prea mult vine tipil. Îmi dă cu lăbuța pe față. Primul lucru pe care îl fac e să îi pun mâncare în bol. Și apă proaspătă. Stă deoparte. Toarce domol. Știe că i se cuvine.

    Citește mai departe
  • Acest perete neted a fost odată alb... 140

    Acest perete neted a fost odată alb; acum e cenușiu. Dincolo de el stă o familie: soț, soție, soacră. Și-un fiu. Care și-a adus aici și viitoarea nevastă: o tânără simplă, cu privirea albastră. Vorbim despre o familie semi-tradițională din blocul de-alături (altfel spus, din lumea reală).

    Citește mai departe
  • Gânduri profunde din mijlocul băltoacei rotunde... 126

    Stai și asculți ploaia. Un un limbaj sacadat. Îți tremură colțul buzei; vrea parcă să spună ceva neapărat. Ești ud leoarcă. Și singur afară - în mijlocul unei bălți rotunde (ca o poveste circulară).

    Citește mai departe
  • O întâmplare banală lângă băltoaca ovală... 117

    Plouă cu bulbuci, din toate părțile; parcă ar ploua de jos în sus. Ai crede că totul este lichid. Tu însuți ai luat forma corpului care ți-a fost dat. Un corp bine profilat în ploaie, pare-se. Altfel, de ce să fi venit doamna aceea direct spre tine (trecând prin băltoaca ovală)?

    Citește mai departe
  • La poarta dintre universuri... 135

    Și, cum a fost la Gala de balet? Ca un big-bang între două sau mai multe universuri....

    Citește mai departe
  • Servesc patria. Deviza locotentului Mitran... 133

    „Omul se trage din maimuță. Soldatul, din porc”. Acesta este principiul călăuzitor al activității de zi cu zi pe care o desfășoară locotenentul Mitran (un brav ofițer al măreței armate române de altădată).

    Citește mai departe
  • Navalnîi.... 126

    Cei mai curajoși dintre rușii de rând au ieșit în stradă în primele ore după ce s-a făcut anunțul oficial despre lichidarea lui Navalnîi, ultimul mare oponent al dictatorului Putin. Dar masa tăcută? E nepăsătoare? Neputincioasă? Captivă narativelor oficiale și complice?

    Citește mai departe
  • Am fost la „Bach, colegul de birou”. De la BWV la BMW 127

    Am avut parte, la începutul lunii februarie, de o porție de cultură și bună dispoziție de tip uns pe suflet de care îmi era (și îmi este mereu) dor. Un spectacol neașteptat: Bach, colegul de birou.

    Citește mai departe
  • Dilemele Licăienilor... 172

    Din când în când, licăienii nostalgici prind glas, apoi par a dispărea vreme îndelungată, pentru a reveni din nou în prim-plan, dar parcă niciodată nu au avut atâta susținere ca acum. Soarta Exoplanetei TOI 700 e pare pecetluită, de vreme ce steaua mică și rece în jurul căreia orbitează abia mai pâlpâie.

    Citește mai departe
  • Încredere... 147

    A miorlăit ușor. Doar atât cât să cred că a fost ideea mea să mă trezesc, să-l mângâi un pic, apoi să-i dau mâncare. S-a bucurat când am deschis ochii (pândea atent). S-a gudurat, a miorlăit vesel-nerăbdător “hai odată, mi-e foame, nu vezi?!”.

    Citește mai departe