Pentru că în acest weekend vom avea Noaptea Muzeelor și pentru că, vrând-nevrând, intrăm hotărât în vară și cu entuziasm în ceea ce ne dorim să fie anotimpul vacanțelor offline, m-am gândit să vă arăt câteva tablouri de sezon expuse la Muzeul Național de Artă al României.
Citește mai departe
…acesta e leacul acesta e lacul cu îngramadirea lui de stuf verticalși culoarea pădurii și gândurile trase la mal câteodată totul plutește mai ales luminaatunci când soarele se pierde printre elicele morilor de vânt dar știi că totul curge totul decurgetot așa cum mersul pe bicicletă niciodată nu se uită dar nici nu îți ajunge Notă. Acest text […]
Citește mai departe
-… sau faza de aseară, că nu mai știau nici polițaii ce să zică. – De parcă în mod normal știu. – Cum să chemi Poliția să-ți scoată copilul din casă? Auzi, de acum ești major, ieși cu drogurile tale de aici, să nu mai aud de tine, să nu te mai văd, mi-a ajuns, […]
Citește mai departe
Era prin 1993-1994. Am ajuns la Budapesta, împreună cu Dan N. să-l cunoaştem pe ambasadorul lui Dalai Lama în partea asta de lume recent ieşită din comunism. Lucram la revista „Expres”. Am urcat în apartamentul lui de la etajul 2 (sau 3), într-o clădire aflată în apropierea Gării Kelety. La puţin timp după ce ne-am […]
Citește mai departe
Un gard-zid de doi metri înălțime. Un gard cu brâu de beton și uluci din lemn. Alte două din profil metalic. Pisicile trec pe deasupra, câinii pe dedesubt. De peste tot bubuie manele. Boxe de la eMag (1.000 W). Război total între vecini. Fiecare vrea să-și impună maneaua (deși e aceeași). Să moară toți dușmanii. […]
Citește mai departe
Domnul Lică își zugrăvește casa. Vrea să-i dea o față nouă vechiului apartament. Adică nu vrea, dar a înțeles că trebuie. Ideea nu îi aparține (e bărbat). I-a sugerat-o, subtil, doamna Meri. Cândva, la lăsatul serii. Dl. Lică a găsit rapid câteva argumente contra: costuri, deranj, răscolirea unor amintiri (vrând-nevrând, ar trebui să deschidă sertare, […]
Citește mai departe
La început a fost mirosul de cafea și abia apoi a apărut, nu și-a dat seama de unde, domnișoara cu fustă scurtă și verde ca o frunză bătând spre toamnă și cu un tricou alb, mulat pe corp. Înțelegea prea bine ce vrea să-i transmită acest gând. Dar nu tricoul alb și nici măcar boabele […]
Citește mai departe
Am fost să mă întâlnesc cu o veche prietenă. Ultima oară ne văzusem la Hunedoara. Au trecut de atunci mulți ani. Mulți. Atunci, mergeam la Cenaclul „Lucian Blaga”, al cărui suflet era Eugen Evu. Acum, frecventăm aceeași rețea socială. Așa ne-am regăsit. Te invit la expoziția mea, mi-a scris. M-am dus.
Citește mai departe
Azi l-am cunoscut pe dl. Lică. Adevăratul domn Lică, nu cel despre care scriu de vreo șase-șapte ani. Are 80 de ani, un picior lipsă, o cămașă roșie cu pătrățele negre, groasă, părul alb și conduce un Opel albastru. Obrazul lui e mereu proaspăt bărbierit. E un om bun. Dl. Lică stă la bloc, lângă cel mai frumos parc din București, unde își plimbă aproape zilnic nepoțelul.
Citește mai departe
A fost o dată, prin 2016, ca niciodată. Descoperisem „porcușorul”. Îl vedeam peste tot prin oraș, parcă mă urmărea (așa cum, când aștepți un copil, vezi peste tot femeile gravide peste care altfel treci cu privirea, nebăgându-le în seamă). E un fenomen acesta: observăm ceea ce ne interesează. Înainte ca Facebook să ne creeze bule, […]
Citește mai departe
La marginea pădurii, înainte de golul alpin (Munții Olimp) foto Călin Hera...
Citește mai departe
Ursul Arthur stă pe gânduri în fața bârlogului, alături de ursoaicele lui preferate, Marița, Agnes și Jennifer. Frunzele abia încolțite încep să foșnească. Dacă s-ar fi bazat mai mult pe instinct și mai puțin pe intuiție, ursul Arthur ar fi găsit că acesta e un semn rău prevestitor. Dar ursul Arthur e mai preocupat să […]
Citește mai departe
Am o cioară cu ciocul de plastic, cu gâtul elastic, cu ochiul din stânga sticlos și sarcastic, cu pene de-un negru monastic – lipite de piept foarte ecleziastic. Cu gheare prelungi (pleonastic) și pieptul umflat cam bombastic. Zboară fantastic.
Citește mai departe
..încă nu era apus încă puteam privi de susputeam percepe încă (estompat) realitatea dacă aș fi respirat adânc dacăaș fi avut naivitatea să visez atunci tot peisajul mi-ar fi năvălit în plămânul stângaș fi devenit eu însumi peisaj (pe dinăuntru)aș fi zâmbit nătâng
Citește mai departe
Omul mic face ochii mari. Se holbează. Pe o piatră se mișcă, nesigur, o insectă. Un gândac încă nedezmorțit. O vietate cu multe picioare, pe care omul mare, trecând pe acolo (cu treabă), o strivește. Se aude un pocnet. A pocnit gândacul. Trecerea lui într-o lume mai altfel e însoțită deci de un pocnet scurt. […]
Citește mai departe