Ella Anghel

Articole postate de Ella Anghel

  • Colier Croșetat din mărgele Toho... 181

    Specific  întotdeauna că sunt toho. Mi-e așa de ciudă când văd coliere sau brățări realizate din orice numai din toho NU, iar în descriere scrie altceva...Ce contează? Contează mult! Altă calitate, altă formă, alți bani, altă distracție.Mi-au trecut prin cap mai multe nume pentru el, cu mai mare sau mai puțin mare legătură cu colierul.Puteam să-l numesc „Huilă”, pentru că huila are o lucire aparte, are frumusețea ei, și ce căldură dăăă!Mă gândeam că aș mai putea să îl numesc „I hate my job but I love handmade”! :)))) Dar apoi m-am gândit că s-ar cădea să fiu recunoscătoare că am un job și că nu e vina nimănui, decât a mea, că n-am avut curaj să încerc serios să îmi duc hobby-ul la nivelul următor.Cu sau fără nume, vă prezint colierul meu, primul după mult timp!

    Citește mai departe

  • Cumpărături... 189

              Tot fac cumpărături de felul ăsta, adun materiale și instrumente, cu gândul la fericita zi când o să meșteresc din nou. În perioada asta ajung prea obosită acasă, ziua e încă prea scurtă, se întunecă repede și nu mai ajung să fac mare lucru.Am croșetat un colier cu mărgele Toho tare drăguț, câțiva centimetri în fiecare zi, dar acum trebuie să îi montez încheietoarea, operație ce mi se pare mai migăloasă decât croșetarea colierului în sine. În plus, treaba asta trebuie făcută foarte bine, căpăcelele trebuie prinse bine, să țină!         Să vă arăt ce mi-am luat! Marcatori am deja o mulțime, toate culorile, și row-counter am, dar îmi doream de mult timp un șablon ca cel din imagine, care să mă ajute

    Citește mai departe

  • O zi din viață... 174

    24 ianuarie, o zi pe placul inimii mele.Mi-am petrecut-o cum, poate, de multe ori mi-am dorit sau am visat, dar fie nu am avut energia necesară, fie timp, fie bani (deși n-a costat cine știe ce), fie n-am fost în locul potrivit. Nu ne-am născut în locul potrivit... ?Ca să spulber misterul și ca să nu vă imaginați că am fost pe cine știe ce planetă a sistemului nostru solar sau poate chiar în altă galaxie, vă spun că mi-am petrecut ziua plimbându-mă prin orașul meu adoptiv, cu D. A fost o zi de iarnă senină, luminoasă, cu soare „cu dinți”. Și ce mai dinți! Temperatura era sub 0 grade când am pornit la plimbare. Ne-am îmbrăcat bine, ne-am încălțat cu cele mai comode încălțări, ne-am echipat cu mănuși, fulare, ne-am  pus glugile pe cap și n-am simțit frigul deloc.Am fost prin locuri frumoase, pe care le știam, am fost și prin locuri noi, pe străzi pe care n-am mai fost. Am hoinărit, am povestit, am r

    Citește mai departe

  • Just saying... 179

         „Pune-ți imaginația la lucru pentru câteva momente. Imaginează-ți că viața ta s-a încheiat și ești condus într-o cameră mică. Sunt două scaune în acea cameră, unul pentru tine și unul pentru Dumnezeu (scaunul cel mai mare) și mai este în cameră și un videocasetofon (proiector). Dumnezeu introduce o casetă în videocasetofon. Pe casetă scrie numele tău și are o etichetă pe care scrie „Ce ar fi putut fi”.      Imaginează-ți că vezi pe casetă tot ceea ce ar fi putut face Dumnezeu cu viața ta dacă I-ai fi dat voie.      Imaginează-ți că vezi ce ar fi putut face cu resursele tale financiare dacă ai fi avut încredere în El și ai fi fost generos. Imaginează-ți că vezi ce ar fi putut face cu talentele tale dacă te-ai fi încrezut în El într-atât încât să îndrăznești. Imaginează-ți că vezi ce ar fi putut face cu relațiile tale dacă te-ai fi încrezut în El într-atât încât să fii cu totul loial și cu  totul iubit

    Citește mai departe

  • Moments... 182

    Nu, că mi-a fost dor de blog, clar! :))O postare rapidă, așa, înainte de a pleca la muncă.Niște fotografii.Dacă scot telefonul din jăb ca sa fac o poză pe frigul ăsta, înseamnă că vreau să tin minte momentul sau locul acela pentru că imi transmite ceva sau ma face sa ma simt cumva. Special. ? De la Ale

    Citește mai departe

  • Revin cu niște gânduri răzlețe... 183

    Revin cu niște gânduri răzlețe.❤️ Îmi place să adun amintiri, de când mă știu. Cred că am mai vorbit despre asta dar, mă scuzați, nu-mi amintesc pentru că am și eu o vârstă!Din copilărie am păstrat mărunțișuri „ca să îmi amintesc”.Voi, cele mai apropiate de vârsta mea, vă amintiți biluțele cu care ne prindeam codițele în copilărie? Ei bine, eu încă mai am una roz.Am păstrat banii pe care mi i-a dat bunica într-o zi de pensie (50lei!) pentru că am vrut să îi am amintire. Apoi, punga de hârtie în care ne-a adus cândva lămâi, tot în copilărie. Încă o mai am!Am păstrat un ghemuleț de ață, ceva vâscoză mai groasă cred, pentru că a fost ultimul lucru ce l-am făcut împreună cu bunicul meu, înainte să părăsească lumea asta.Am mai păstrat și o bucățică din tulpina trandafirului japonez, pe care îl aveam tot de la el, și care s-a uscat complet pentru că nu l-am mai udat. După moartea lui am făcut așa o depresie încât în fiecare dimineață, când mă trezeam, mă simțe

    Citește mai departe

  • Philodendron... 180

    Încă o postare scurtă! Scrisă pe tel. ?Pe mine Philodendronul mă duce cu gândul la copilărie, la Ceaușescu și perioada "aia".Nu e așa că multă lume avea planta asta în apartament? Sau o fi fost așa numai în partea mea de țară? Și parcă era o întrecere tacită între posesori: a cui philodendron e mai mare? Unchiul meu avea unul care ii ocupa un sfert dintr-o sufragerie mare! Era, practic, o pădure întreagă! Era mândria lui!Ei bine, unde am vrut eu să ajung... Vreau să anunț iubitorii că Philodendronul, se pare, e din nou la modă! L-am văzut la vânzare în mai multe hypermarketuri. In unele avea alt nume sau poate era altceva asemănător sau... nu știu!?❤

    Citește mai departe

  • Mămuca mătură... 175

             Mă plimbam printr-un magazin și dintr-o dată am văzut ceva ce m-a făcut să tresar! Era omulețul din "Mămuca mătură"! Pentru o clipă am uitat că aia e doar o poveste pe care am citit-o când eram mică, și-am început să mă holbez, fără să mă pot abține, și am simțit fiori de bucurie. Era ceva de genul „Zona crepusculară”. :)) Povestea nu mi-o mai amintesc foarte bine, dar era cam așa: o mamă avea trei copilași pe care îi lăsa singuri în casă în timp ce ea mergea să muncească ca să aducă de-ale gurii. Într-o zi s-a întâlnit cu omulețul ăsta galben și din toată sărăcia ei, i-a dat un măr și un covrig. Omulețul a mai cerut, ea i-a mai dat. Tot așa, de trei ori! În final, nu

    Citește mai departe

  • Adriana... 180

    Mi-a venit azi în minte Adriana, farmacista.O cunoșteam de când era Ale mică și dădeam foarte des pe la farmacie. Eram amândouă foarte tinere. Era o persoană interesantă, cumsecade, cu o personalitate puternică și iubea foarte mult câinii. Eram de-o vârstă.Acum câțiva ani, într-o zi, pe când ieșeam afară din farmacie iar ea era afară la țigară, am surprins un scurt dialog dintre ea și o doamnă. Trecea o ambulanță în mare viteză, cu sirena pornită și Doamna respectivă zice, cu o față îngrijorată: „Doamne ferește!”. Adriana îi răspunde puțin răstit: „De ce 'Doamne fereste!', doamnă? Poate că în ambulanță este o femeie gravidă care merge să nască! Mai bine spuneți un 'Doamne ajută!'”. Doamna i-a dat dreptate și a repetat după ea: „Doamne ajută!”.Peste ani, acum 2 ani mai exact, am fost șocată să aud că Adriana a plecat dintre noi. Era gravidă, cu probleme, iar ambulanța a ajuns prea târziu pentru ea. Mi-am adus aminte de cuvintele ei din ziua aia: „o gravidă care merge să

    Citește mai departe

  • Bine-ai venit, 2020!... 181

    Domnul să te binecuvânteze, 2020, ca să fii un an bun! Mi-era dor să vă scriu, să știți! Sper să mai dea cineva pe-aici chiar dacă eu am cam lipsit. Motivat, aș adăuga. Ohh, și câte aș fi avut de scris, și câte postări am scris... în gând. Deci, 2019 a fost unul dintre cei mai grei ani ai mei. Sau poate nu greu, pentru că greu a fost atunci când am pierdut oameni dragi, cât mai degrabă obositor și plin de schimbări. Am avut parte de multe provocări, mi-am aflat limitele, mi-am depășit limitele, "am tras" de mine.Am reușit să termin cu bine facultatea, am susținut examenul de licență, am învățat ca niciodată-n viața mea, am trăit emoții de nedescris. În ziua în care am mers la facultate ca să-mi ridic adeverința care ține loc de dilpomă pentru un an de zile, îmi venea să țopăi pe holuri de fericire. Mi-am făcut un selfie ca să am amintire:

    Citește mai departe

  • 17 ani... 182

    Fac curățenie pentru că mă pregătesc să mă mut. Așa că, mai ales  pentru că nu o să iau tot cu mine, privesc cu mai multă atenție toate obiectele pe care le-am adunat de-a lungul timpului.Pisica de mai jos am primit-o de la mama, când am împlinit 17 ani. Pisica asta are o privire tare tristă. Poate că mama mi-a cumpărat-o pentru că pentru ea tristețea era o virtute. Un om adevărat, o femeie adevărată, era una tristă. De multe ori mă certa că sunt prea veselă si aproape de fiecare dată când râdeam cu poftă,

    Citește mai departe

  • Jurnal de vacanță... 199

              L-am cumpărat în excursia pe care am făcut-o cu D. la începutul primăverii și de-atunci nu l-am mai folosit, deși am mai făcut mici ieșiri. Cred că am și uitat de el. A fost o excursie tare făină! Simțeam amandoi nevoia să "fugim" un pic de acasă. Am mers in Oradea si la Felix. Am plătit un preț foarte mare la Felixarium, un preț pe care în mod normal nu l-am fi plătit, dar am zis că merităm si noi o dată. Nu-mi amintesc dacă am mai scris vreodată despre excursia aia. La Felixarium a fost superb! Impresia cu care am plecat de acolo a fost că oamenii care își fac veacul pe acolo sunt, în general, oameni triști, nu prea știu sa se bucure de ceea ce au. Ne-am dat seama la timp ca dacă ne mai minunăm mult și dacă

    Citește mai departe

  • Gânduri... 197

             Știți explozia de bucurie care începe vinerea, deseori de joi chiar, pe Facebook, prilejuită de apropierea sfârșitului de săptămână: „ieeei, a venit weekendul!!”?. Sau tristețea prilejuită de sfârșitul lui: „oooo, din nou Luni..!!”? Ei bine, multă vreme am fost în tabăra adversă! Se întâmpla pe vremea când principala mea ocupație era lucrul de mână și când încercam să fac ceva din asta. Pe vremea aia, ziua mea preferată era ziua de luni pentru că, după aproape două zile în care nu puteam să lucrez lucru de mână, îmi puteam relua activitatea favorită. Sâmbăta, de regulă, găteam pentru duminică, făceam curățenie, etc. Începuse să fie ziua care îmi displăcea cel mai tare... Uneori, îi invidiam parcă puțin pe cei bucuroși de weekend. Era ca și cum exista pe lumea asta un motiv de bucurie la care eu nu aveam acces... :)) Alteori mă gândeam că e tare trist să trăiești o săptămână întreagă cu speranța că cele cinci zile de muncă vor trece cât mai repede, ca să te poți, în sfârșit, bu

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile