Andreea Vasile

Articole postate de Andreea Vasile

  • Realitatea... 105

    Citește și : http://just-catalina.blogspot.com/2023/03/doua-vieti-prolog.html Au trecut 3 săptămâni de când am avut discuția cu Filip. Noroc că o dată cu aceasta discuție a venit și vacanța de vară și copii nu pot vedea la ce ni s-a limitat interacțiunea, deoarece sunt in vizită la bunici. Un "bună" și un "la revedere". Și nici acestea atât de des. Relația noastră a ajuns să semene cu aceea dintre doi colegi de muncă care nu se plac, dar trebuie sa se salute deoarece fac parte din aceași companie. Nu este cea mai buna perioadă a mea și pentru a nu ajunge acasă am inceput sa îmi pierd timpul mergând. Daca nu as avea locul de munca în altă localitate, nici nu as mai lua mașina. Dar o iau și apoi mă opresc in oraș, o las la margine, merg până în centru, stau să mă uit la trecători și mă întorc. Am văzut un thriller in care personajul principal făcea asta. Își alegea victimele.  Mă sună Otilia și Vicky, dar cumva nu reușesc să le povestesc ce simt. Cred că dac

    Citește mai departe

  • Pasager...... 152

     Nu apuc să întorc privirea. "E vina mea, e vina mea" cântă Mark Stam, când pe langa vocea lui se aude un scrâșnit de roți. Cu coada ochiului observ o față speriata in parbriz. Nu-mi dau seama daca este fața mea sau a pasagerului din dreapta a mașinii care este prea aproape de mine. Simt cum picioarele îmi sunt împinse de o forță necunoscut de puternică. Creierul și logica îmi spun că mașina și-a atins ținta nepropusa. Totul este in slow motion mai puțin melodia lui Mark. "E vina mea, e vina mea" Cu încetinitorul vad și lumea din jur in timp ce mă rotesc spre... "Probabil asfalt" îmi șoptește vocea nemiloasă pe care nu am ascultat-o când mi-a spus sa scot căștile și să las telefonul că traversez o stradă. Asfaltul este negru și oamenii din jur au fețe îngrozite. Dar nu total. Pentru că încă li se mai mișcă pielea pe față. Cineva ridica mana ușor. Privirea mi-a ajuns către cer. Sunt nori și o picătură cade în iris. Este atât de frumos.  "E vina mea, e vina mea". Zbor p

    Citește mai departe

  • Doua vieți - Prolog... 144

     Se uita atent la capătul patului și se întreba când oare se înnegrise marginea de lângă saltea a acestuia. Patul era unul king size, care avea o margine impunătoare albă dând impresia că este mai sofisticat. Se potrivea cu tot designul camerei, chiar dacă îl luaseră in alt apartament, pentru un alt decor. Îl aveau de 8 ani și abia acum observa că marginea de lângă saltea se înnegrise. Oare ar fi putut face ceva sa prevină acest lucru? - Asculți ce îți spun? Ai auzit ceva din ce am spus până acum? Și-a întors privirea asupra lui și apoi și-a îndreptat atenția spre covor. Auzise fiecare cuvânt. Și fiecare cuvânt ii atinsese și îi demolase toate zidurile clădite in relație. Știa că dacă va fi cineva care o va putea distruge vreodată, el va fi acela. Și totuși nu ii distrugea chiar toate legăturile.  - Ava? Poți spune ceva? Putem avea o discuție? - Ce vrei să îți spun Filip? Vrei 3 luni de pauză? Ce presupune aceasta pauză? Ce as putea sa înțeleg din asta?

    Citește mai departe

  • Joacă de copii... 142

    Astăzi este o nouă zi în care nu am schiat. Nu am înnotat. Nu am făcut hore. Nu ne-am plimbat cu bicicleta. Nu am făcut un om de zăpadă. Nu am făcut nicio activitate demnă de menționat. Exceptând faptul că am râs. Am râs în timp ce așteptam să mă găsești.  Nu te-ai gândit că m-am ascuns în pătură. M-am așezat într-o poziție ciudată și am așteptat.  "Amalia? Unde este mami? Oare este aici?" Imiți cuvintele pe care le spun când este randul meu sa te găsesc, în timp ce deschizi ușa de la dulap. "Nu ești aici. Oare unde ești mami?" spui in timp ce cred că bagi capul în cameră. Te apropii tiptil de marginea dinspre perete a patului, unde știi că mă mai ascund uneori. Îți simt greutatea mâinii care apasă pe saltea și dacă aș întinde piciorul sunt sigură că te-aș atinge. "Aha!" Strigi fiind sigur că m-ai găsit. Dar nu sunt acolo puiul mamii. Aud și niște lăbuțe care calcă rapid parchetul, Amalia ce se apropie mai repede decât ieri. "Mami nu este aici, Amalia! Dar poate este

    Citește mai departe

  • Povestea noastră - ne-am cunoscut!... 145

     Cândva între Crăciun și revelion 2013  A venit în vizită Meca, după o perioadă în care nu ne-am mai văzut de mult și ca niciodată a propus sa ne vedem și cu gașca de la Ina, întru-un pub din Brașov care se numea Ștube. Acum se numește "after Ștube", deoarece Pandemia ne-a luat prin surprindere pe toți și deși părea că pubul o sa trăiască... Ei bine, nu a mai trăit mult. Să sperăm că after Ștube o să aibă viață mult mai lunga.  Eram cu Anca, deaorece in perioada aceea petreceam foarte mult timp împreună în apartamentul pe care îl împărțeam cu Joha. Am ajuns la Ștube, unde am urcat la etaj și surpriză mare, acolo erau Adina și Meca alaturi de vreo 10 alți tipi. Da. TIPI! Sincer, am avut un mic gând întunecat care îmi spunea ce naibii căutăm noi aici și de ce nu ne-am putut întâlni în orice alt loc. L-am îndesat în colțul minții și mi-am spus că nu ar trebui să judec oamenii dintr-o privire. Oricum voiam să cunosc oameni noi. Indiferent de genul lor. Și în plus, Meca ne

    Citește mai departe

  • O zi frumoasă... 304

     Ieri a fost o zi frumoasă. O zi plină in care am râs mult și am plâns de fericire. Am văzut oameni, am vorbit. Dar cel mai important : am petrecut ziua alături de voi! Ne-am început ziua cu clătite făcute în mare parte de Andrei. Nu-mi vine să cred că deja sparge singur ouăle pentru mic dejun. Și reușește să facă acest lucru fără a-i rămâne coaja pe langa albuș. Apoi ne-am dus la canapea cu toții și surpriză: Amalia s-a urcat singura pe marginea ei. Câtă încredere și mândrie a arătat în acel prim zambet după ce a realizat că este la înălțime! Un an și 9 zile și a mai făcut un lucru pentru prima dată! Au început amândoi un suie/coboară de pe marginea canapelei cu mult râs și multă ghidușie încât uitându-mă la ei am simțit un fior de recunoștință care s-a transformat într-o cascadă de recunoștință. Am inceput sa lăcrimez de fericire și i-am luat în brațe spunându-le pentru a mia oară cât de mult îi iubesc și cât de mândră sunt de ei.  Așa ne-a și găsit Alex. Îmi

    Citește mai departe

  • Mama de Ami x 2... 183

    La primul bebe nu te pregătește nimeni pentru ceea ce urmează. La al doilea toată lumea este ferm convinsa că știi deja tot. Cred că singurul lucru foarte important și diferit este că nu-mi mai este frică.  La Andrei parcă aveam in mână un obiect din cristal pe care o mișcare mai brusca l-ar putea sparge. La Amalia nu mi-a fost teamă să o iau în brațe, sa o schimb, sa o țin în general. Și oricum, eram noi doua, cine altcineva sa facă acest lucru. Faptul că nu a mai fost nimeni din familie care sa participe la acest moment frumos a ajutat să fiu mai prezentă că oricând.  Operația in sine a fost mai dureroasa ca prima, deoarece am avut impresia la un moment dat că doctorul îmi va scoate și coloana vertebrală și apoi că îmi repozitioneaza organele. Recuperarea a fost muuult mai ușoară. In 4 zile după spital eram ca noua. Ce-i drept am făcut maraton încă de când mi-am simțit picioarele. Am mișcat degetele, genunchii, picioarele, jumătate de corp. La 8 ore după operație er

    Citește mai departe

  • Mama de Ami... 183

    4:30am Ceva este diferit. Știu că am adormit târziu și că este timpul sa mă trezesc. Ciudat că nu mă simt obosita desi am dormit 3,4 ore. Mă uit la Andrei și mă gândesc că este ultima oară când o să fie singur la părinți. Este ultima zi in care va putea sa se bucure de acest lucru.  Nu știu cum este mai bine să naști, așteptând contracțiile sau trezindu-te la 5 dimineața și indreptandu-te spre taiere. Pentru că le-am experimentat pe ambele, eu aleg neștiința. Faptul că sunt conștientă că mă vor tăia nu este un gând plăcut. Orice operație are riscurile ei și inevitabil te întrebi dacă e ultima oară când îi vezi. Pandemia nu ajută deloc. Când am aflat în urma cu 4 zile că Alex nu asistă la naștere am plâns tot drumul spre casă. O gravidă cu burta imensă plângând pe autobuz și pe strada. Nu-mi pot imagina.  6:00am L-aș fi lăsat acasă și în dimineața asta, dar a insistat să mă ducă la spital. Îmi tot spun că sunt puternică. Sunt. Dar și femeia puternică plânge și eu am un

    Citește mai departe

  • Eu.Tu. Noi!... 248

    Ți-am mai scris o dată, dar parcă în altă viață. Eram doar o ea și un el, care se cunoșteau și începeau să formeze un noi. Au trecut ani de atunci. Ani și două vieți. Nu? Știam că ești acel cineva care îmi era predestinat, dar nu bănuiam că va fi așa.  Probabil că te întrebi ce as vrea să îți scriu și nu ți-am spus deja? Ei bine, nu ți-am spus că încă : ești tot. Nu ai știut probabil niciodată cât de important ești pentru mine, deoarece alături de tine m-am regăsit, m-am pierdut iar și m-am regăsit. Acum sunt încă pierdută, dar am încredere că alături de tine mă voi regăsi, mai puternică, mai bună și mai fericita.  E greu să fii in pielea mea zilele astea și să gândești 1000 de lucruri pe care apoi să le lași. Să începi ceva și să nu ajungi să termini. Să fii tot pentru un pui de om pentru a doua oară, ba chiar mai strâns acum. Și tu ești aici alături de mine. Încerci să mă ajuți și să mă lași să mă redescopăr sau măcar să mă focusez pe ea. Te văd. Știu. Chiar dacă nu

    Citește mai departe

  • Mama x 2 - haine... 228

     Trebuie să ajung la un botez și mă duc în Afi să văd ce găsesc. Am "vânat" haine online, iar acum este momentul sa le probez. Deși am timp limitat sunt încrezătoare ca voi găsi ce îmi doresc. Intru în primul magazin și găsesc niște pantaloni si câteva rochii. Nu vreau neaparat rochii așa că încep cu pantalonii. Am luat o mărime mai mare decât ce port de obicei, pentru că știu că după naștere excesul de burtica schimba mărimi. Îi ridic și ajung cu ei ... Până la șolduri. Nu trec mai sus. Mă uit la eticheta deoarece nu are cum sa nu ma încapă, sigur am luat ceva mai mic. Nope. Nici o greșeală acolo. E o mărime mare, mai mare decât mi-aș dori si nu ma încape.  Mă duc în al doilea magazin, unde sper că mărimile să fie ok. Aleg 3 perechi de pantaloni, și încep să îi probez. 3 perechi de pantaloni cu cea mai mare mărime. Prima nu trece de genunchi, a doua ajunge până la șold și a treia se încheie, dar arăt foarte dubios.  Oficial sunt deprimată. Nu ar trebui deoarec

    Citește mai departe

  • Mama de Ami... 225

    Când am făcut testul de sarcina, nici nu am realizat că este de culoare roz. Simțeam în suflet ca in interiorul meu crește un alt mic suflețel, dar îmi era puțin teama sa nu îmi doresc acest lucru atât de mult încât să fie doar închipuirea mea.   Când am aflat de Andrei, a fost haos peste tot când am făcut testul de sarcina. Pe jumătate dezbrăcată mă uitam dacă apar liniuțele pe testul aflat pe podeaua băii.  De data aceasta, a fost totul curat. Am făcut testul fără să murdăresc ceva în jur, bine în afară de mână, că noh, ținta nu e la fel de precisă că la băieți. Am luat bățul, l-am șters și l-am pus pe birou. Aveam ședința la muncă, așa că am intrat și am început să ascult. Acum dacă mă gândesc, nici nu mai țin minte despre ce sau cu cine era ședința. Știu doar că mă uitam la bățul de sarcină și pe măsură ce treceau minutele, se contura a doua linie. Oare? Să fie adevărat?  Am început sa tremur și m-am scuzat din ședința. Visam să țin în mine această veste și

    Citește mai departe

  • Despre invidie... Sau nu!... 227

    Am auzit vorba Ginei Pistol : "eu nu am invidiat niciodată pe nimeni și de aceea probabil am acum ce îmi doresc" și m-am gândit puțin la cum am fost eu în viață. Oare eu am invidiat pe cineva? Țin minte mică fiind când mă uitam la păpușile lui Catrinel. Erau impecabile. Tot ceea primeam noi [alaturi de cei 2 frați ai mei] avea o durată de viață de maxim 3 zile. Pentru că experimentam pe ele copilăria, îmi zic eu acum. Dar sunt mari șansele să fi fost atât de scurtă pentru că pur și simplu le uzam emoțional din prima, ca sa nu le împărțim între noi. Nici măcar o secundă nu mi-aș fi dorit să le iau pe cele ale lui Catrinel sau să mă uit urat la ea pentru jucăriile ei. Pe măsură ce am crescut, jucăriile s-au transformat în haine. Nici acum nu pot spune că pun mare preț pe haine. Orice as avea, am impresia că este potrivit pentru mine. Când ajung să cumpăr o haină, este cea mai buna haină pentru mine. Ei bine, mai mică fiind de multe ori hainele pe care le aveam nu erau nea

    Citește mai departe

  • Casa, dulce casa!... 272

    Ma uitam la blocurile gri pe lângă care treceam și rememoram locuințele pe care le-am avut de când sunt aici . Locuri în care am trăit în cealaltă viață. Sau cel puțin asa pare acum, ca am avut o realitate paralelă, în care o Catalina și-a lăsat amprenta în mai multe locuri. Prima locuință pe care am împărțit-o cu Ana. În care am incuiat-o in casa, lăsând-o fără mâncare, fără diversele mici plăceri ale vieții și fără vreo cheie cu care sa poată ieși la aer. Noroc ca aveam balcon, care totuși nu a ajutat prea mult. Eram anul 2 de facultate, as zice ca nu știam prea multe, dar nu scuza faptul ca am privat un om de liberate pentru o zi! Și cu toate astea, Ana m-a iertat și m-a răsfățat, cum numai ea știe sa o facă (cu borcanul de sos de ardei făcut de mama ei, wow!!). Mulțumesc pentru ca mi-ai oferit una din casele mele de suflet și unul din micile refugii către independența!  Următoarea pe lista e casuta pe care o vizitam pe Carpaților. Wow c

    Citește mai departe

  • Mamă de Andrei - Pași... 302

    Azi ai făcut primii pași. Da, am scris pași. Tu singurel. Nu ai avut nevoie de nimeni sa te susțină. Nu ai avut nevoie de reazem sau de altceva. Ti-ai folosit piciorusele carnoase și te-ai apropiat mai mult de independență. Un cuvant atât de mic pentru o acțiune atât de mare.Esti un băiat independent de ceva vreme. Ești un băiețel sigur si ambițios. Ai știut dintotdeauna de ce ai nevoie si ce trebuie sa faci pentru a obține acest lucru.Ai vrut sa stai pe burtica, te-ai rasucit si din acel moment nu a mai fost noapte in care sa stai pe spate. Degeaba visam eu ca trebuie sa te asez pe o parte sau pe cealalta, tu te întorceai cum voiai.Ai vrut sa stai in fundulet, te-ai așezat. Ai găsit acea suprafață de care te poți ține astfel încât sa stai in fundulet. Ooo si ce bine se vede lumea de aici.Ai vrut sa te ridici, te-ai ridicat! Marginea patutului e scrijelita de cei doi dințisori pe care ii aveai atunci si pentru ca iti doreai sa ajungi la cea mai înaltă bucată de lemn ti-

    Citește mai departe

  • Cătălina și explozia din minte... 457

    "Femeia la naștere își schimba complet gândirea. În mintea ei are loc o explozie și pac, nimic nu mai e la fel". Asta îmi zicea în urma cu ceva ani, un coleg. Mă amuza că are o părere atât de sălbatică despre un lucru atât de natural. Cum poate sa fie atât de inapt sa considere că o femeie își pierde mințile când naște? Și apoi am născut...A exagerat un pic omul, dar nu cu mult. De când am născut mi s-au schimbat întâi prioritățile, apoi dorințele și ultimul, dar nu cel din urma, cheful. Omulețul mic, pe care îl porți 9 luni în pântec, inevitabil îți va schimba prioritățile în viață. Mai ales când, din momentul în care ți-a prins pentru prima oară degetul cu mânuța, nu mai vrei sa îți dea drumul. Apoi, când îți zâmbește și râde... Ce alt miracol mai poți avea în viață? Normal ca îți schimbă prioritățile. Vrei sa petreci mai mult timp cu el, lângă el, pentru el. Plus ca deși începutul este mai denivelat, cu timpul un copilaș sudează o familie, îi dă un scop mai clar, mai frumos. De

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile