Mirandolina

  • img
    • Articole
    • Vizualizări

    Mirandolina

    Fosta jurnalista, ca profesie. In continuare jurnalista in interiorul sufletului, caci aceasta nu e o meserie, ci o stare de spirit. Meseria o mai practici sau nu, starea de spirit e suflu interior, intrinsec component al personalitatii. Comunicare este al doilea nume al meu. Curioasa, activa si rapida, imi place sa fiu spontana si am pasiuni multiple (ca si personalitati multiple). Uneori intai ma avant cu capul inainte si apoi constat unde sta zidul (daca aud poc). Pe vremuri, as fi fost mai prolifica, descrierea proprie ar fi imbracat mai multe valente, ar fi explorat mai multe cotloane. Acum, insa, sunt intr-o perioada mai radicala, in care fac curat in jur, in care aleg esentialul. Nuantele le puteti descoperi voi (sau le stiti, deja, – unii dintre voi, – pe unele ).

    Profilul de blogger pe toateBlogurile

Articole postate de Mirandolina

  • 28 de ani... 43

    Je suis madame Rouillard. Azi se implinesc 28 de ani de cand ne-am casatorit.La 18 ani, m-am indragostit de Philippe. De fapt, ca sa respectam ordinea istorica, Philippe a avut «coup de foudre» pentru mine (dragoste la prima vedere). Eu, copilita, in clasa a 12a, cu bacalaureatul si admiterea la facultate in cap… nu. Nu eram nici macar majora Abia apoi m-am indragostit si eu… treptat. Ne-am iubit foarte tare. Intens. Pur si simplu, ne eram suficienti. Petreceam zile intregi inchisi in casa, doar unul cu altul si fericirea noastra. Si nu, nu doar in primele luni… Ci chiar si dupa niste ani. Am fost tovarasi, in primul rand, dincolo de a fi iubiti, amanti, soti, conjoints. Iar tovarasia asta a ramas indiferent de momente. M-a facut sa rad foarte mult, si nadajduiesc ca si eu pe el. Am ras si plans impreuna. Era mai nebun decat mine, ceea ce e relativ greu, deci mi-a fost « manusa », perechea potrivita instantaneu si irevocabil. Era generos si deschis la cap. Aveam prieteni foarte div

    Citește mai departe

  • Scoica... 48

    Vin la Sozopol de atât de mulți ani încât știu și denivelările din pietre. Vad orice schimbare, orice felinar nou, orice apare sau dispare. Vorbesc de orașul vechi. Orașul nou nu îmi place, nu ma interesează, nu îl cunosc. Revenind la orașul vechi. Știu pe de rost pietrele, casele, felul cum cade lumina, știu și smochinii, si tufele de leandru, si tot. Știu chelnerii de la terase, si vânzătorii de la magazine, si ma știu si ei pe mine. Mult timp, lucrurile nu s-au prea schimbat, si este unul din motivele pentru care iubesc atât colțul acesta de lume. Anul acesta s-au schimbat mai multe cât nu s-au schimbat ani mai mulți. Unele, bine. Au dispărut niște terase care ecranau marea. De una imi pare rau, multe prânzuri frumoase am mâncat acolo, cu vedere la mare. Mai exista restaurantul, neschimbat, atâta ca nu mai are terasa pe faleza. Cred ca nu mai da voie municipalitatea, pentru priveliște e mult mai bine asa. În loc, au pus o scoica stilizata, de aceea cred ca municipalitatea a deci

    Citește mai departe

  • Gastronomia sentimentelor... 76

    Asa cum exista geografia sentimentelor, exista si gastronomia sentimentelor. Inceputa magistral (simplist prin felul de mancare insa super rafinat si complex prin sentimente si descrierea lor), cu madelena lui Proust, gastronomia sentimentelor continua si se ramifica personalizat. De pilda, la mine are accente apasate pe chili con carne, mancarea lui preferata, dar si pe ratatouille, care ii displacea (glumea spunand ca il pedepsesc daca fac ratatouille. Nu era ratata, desi ratat-ouille, era reusita, doar ca nu-i placea lui, Dumnezeu stie de ce, probabil asocieri din copilarie cu ghiveciul si insistenta parintilor de a manca legume) Un loc aparte in gastronomia sentimentelor il ocupa usturoiul, pe care l-am respins toata viata, in copilarie, duminica, cand mancau ai mei usturoi cu ceva, ma inchideam in camera sa nici nu-i simt cand vorbesc. Nu doar ca nu mancam eu, nu-l suportam nici la altii. Ulterior, il alergam pe Philippe, sotul meu, care gatea, si-l pandeam sa nu puna in manca

    Citește mai departe

  • Dragostea in fasolea verde... 141

    Eu îl înțeleg pe omul acela cu madelena sa. Nu există nimic mai legat de amintiri si memorie, decât simțurile. Gusturile, mirosurile, senzațiile. Astăzi am mâncat fasole verde. Eu ador fasolea verde, de 30 de ani, dintotdeauna. Pentru motive pe care nu le înțeleg, am mâncat rar în ultimii ani, poate de 2-3 ori pe an. Astăzi, mâncând după mult mult timp, am simțit din nou ce mult îmi place și au năvălit, în același timp cu senzația de plăcere, toate amintirile. Când eram cu soțul meu, Philippe, pentru ca eu adoram fasolea verde, mâncam (amândoi, se subînțelege) minim de 3 ori pe săptămână. Omul era amuzat și spunea mereu: « Mâncăm asa des fasole verde, încât ma voi transforma curând în fasole verde. » Iar eu râdeam și a doua zi făceam iar :))) acum, ca nu mai am 19 ani, îmi dau seama cât ma iubea ca să mănânce cot la cot cu mine fasole verde asa des. Si țineți cont ca eram slabă moarta, mâncam la fel de bine cartofi prăjiți și croasanți (e masculin, nu feminin!!!! nu « croasante »,

    Citește mai departe

  • Pantofii si traficul de carne (moarta)... 90

    Mergeam intr-o zi, prin 1987, cu mama pe Calea Victoriei, si am trecut pe langa Romarta (langa actualul teatru Odeon). Era deja formata coada si se astepta ceva. Intreband, am aflat ca se astepta ca se vor aduce pantofi Guban (de piele). Atunci nu gaseam nici pantofi de care doream, si ne-am asezat si noi la coada. Se dadeau cate 2 perechi de persoana asa ca am stat amandoua, ca sa luam pantofi… Evident ca mama nu umbla cu atata cash la ea, si nici carduri nu erau atunci (hihi), si s-a dus la cabina telefonica fixa ca sa sune la sotul ei sa vina sa ne aduca bani de acasa. Mai tarziu, peste niste ani, cand am povestit asta colegilor mei francezi de la redactie, n-au inteles nimic, pentru ca dupa ascultarea atenta a povestii, mi-au replicat « inseamna ca erati bogati, noi nu ne cumparam 4 perechi de pantofi deodata. » Atunci mi-am dat seama de prapastia dintre lumi, si ca ei nu au cum intelege ca noi ne luam 4 perechi de pantofi deodata pentru ca nu gaseam, poate doar o data pe an, s

    Citește mai departe

  • Si daca scriu, e mai cald afara?... 93

    Sa va zic un banc cu ardeleni. Cu tot dragul pentru ei. Doi ardeleni in tren. Ion ii zice lui Gheorghe: « Gheorghe, inchide geamul, e frig afara! »… Gheorghe nu se misca. Ion ii zice iar: « Gheorghe, inchide geamul,e frig afara! » Gheorghe, nimic. A treia oara, Ion il indeamna… Gheorghe, plictisit, se ridica si inchide geamul compartimentului. Si zice catre Ion: « No, acum e mai cald afara? » Pe acelasi criteriu, o paralela un pic cinica. Prietena mea cea mai buna tot insista sa scriu. 26 ianuarie, ora 20.25, mesaj: « Ai acest talent de a scrie, dar esti prea trista ca s-o faci, iar cand era cu tine, prea ocupata sa fii cu el. In concluzie alegi sa nu scrii nimic. Dupa cum vezi, incep sa moara oameni de langa noi, de varste apropiate. Tu alegi sa ti petreci acesti ani, ca de altfel si multi ani din urma, plangand […] » Bine, s-a facut, nu mai plang, sa traiti, scriu, si…? N-o sa mai mor daca scriu? :)) E mai cald afara? Nu se mai imputineaza balenele? Stratul de ozon e mai consiste

    Citește mai departe

  • « Orice spun nu e bine, orice fac, nu ajunge » 120

    Ce poti sa ii spui cuiva care nu mai vrea cu adevarat sa traiasca? Si asta de multi ani? Nimic, in realitate nimic. Asa cum prietena mea cea mai buna, din copilarie prietena, deci care ma stie in toate cotloanele, a spus, cand am vorbit eu (n-as fi crezut vreodata, dar…) despre moarte: « Nu am ce sa iti spun, cum te cunosc, tu oricum o sa faci ce vrei. » Deci nu, nu e nimic de spus, nimic care sa conteze real. Eu inteleg si punctul tau de vedere, il prea inteleg chiar. Si nu de azi de ieri, il inteleg de mult, dar poate am fost prea abstracta in scrisori. Am vrut sa fiu delicata, sa nu ranesc. Poate trebuia sa spun mai direct. Stiam despre boala. Nu chiar toate detaliile, dar stiam in mare. Ca asa s-a intamplat, sa stiu. Te inteleg, stiu ca pare absurd. Te inteleg cat de mult te poate intelege cineva care n-a fost bolnav. Dar eu inteleg multe. Inteleg si punctul tau de vedere, dorinta de a nu prelungi o viata despre care nu stii cum va fi si pe care nu ti-o doresti, nu in forma in

    Citește mai departe

  • Danser encore... 129

    Am dormit prea putin, am muncit mult (dar am reusit sa fac bradul pe 28 decembrie…), nu am mancat suficient (un singur aliment la o singura masa, la 21.30, nimic de ieri in rest). Nu a fost deloc ok, dar stiu ca e doar o zi si de maine revin la normal. Normalul abia deprins ???? Am avut o luna grea si complicata, foarte ocupata. Cel putin ultimele zile au fost teribile.Abia astept sa se duca anul acesta, nu a fost un an bun deloc. A fost greu, aiuristic, nu am reusit sa vad marea (din copilarie am vazut marea in fiecare an), nu am fost in Bulgaria, desi o iubesc, au fost pe parcurs nenumarati medici, spitale, ingrijorari cu ai mei. M-au depasit evenimentele de multe ori. Nu am simtit ca fac mare lucru pentru mine, cu exceptia notabila a doua lucruri: cursul de limba bulgara de la inceputul anului, si programul Body Engineering de la sfarsitul anului. Ambele au fost hotarari excelente si au fost lucruri pentru mine. Candva, cumva, printre picaturi, trebuie sa ne gandim si la noi ins

    Citește mai departe

  • Nu mai dansez... 225

    Candva scriam. Candva nu respiram fara sa scriu. Nu doar ca imi placea sa scriu, nu puteam trai fara sa scriu. Si se pare ca aveam talent. O stiu pentru ca mi s-a spus mult, foarte mult. In doua limbi, … read more

    Citește mai departe

  • Ascult linistea... 246

    Vin aici de 9 ani, si am stat din ce in ce mai mult, in ultimii ani si cate 60 de zile, zic de locul acesta precis. Pe mine fix locul acesta m-a vindecat dupa moartea lui, cand nu mai … read more ...

    Citește mai departe

  • Exprimarea, mai presus de orice... 264

    sunt mai ales de acord cu exprimarea iubirii, cu atentia acordata celuilalt si relatiei, cu implicarea si dedicarea catre celalat, comunicarea ( sa stii sa spui ce doresti si ce nu doresti), cu iesirea din relatie (cand aceasta nu mai … read more

    Citește mai departe

  • 860. N-am vrut sa fie rotund, s-a intamplat... 265

    860 de zile. (adica, sa traduc, 2 ani, 4 luni, si cateva zile) Atata a durat sa ies din negura. Nu e mult. Nici putin. E o bucata de viata. Uneori si o zi e mult. Alteori nici 10 ani … read more ...

    Citește mai departe

  • Singuratate, alegere... 272

    Am fost in cuplu foarte devreme, Philippe m-a cerut de la mama, de sotie, cand abia implinisem 18 ani si mai aveam 2 saptamani pana la bacalaureat. Eram in clasa a 12a, intr-un zbuciumat 1990. Nu voiam sa ma marit, … read more

    Citește mai departe

  • Libertatea se construieste... 281

    Cand ma mai invidiaza lumea pentru viata pe care o am, ca nu trebuie sa aia sau sa aialalta (si recunosc, nu, nu trebuie, si n-am facut aproape niciodata nimic ca trebuie), ca “no strings attached”, vreau sa va raspund … read more

    Citește mai departe

  • Fereasca!... 281

    De mai bine de 12 zile, triez hârtii. Erau deja clasate, dar vreau sa mai renunț la ele. Viața mea este un șir nesfârșit de hârtii. Le-am scos pe toate, ca să le pot tria si reclasa. Pentru ca task-urile … read more

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile