Blanca dragă, oare tu realizezi că azi se întâmplă 3 ani de când, după ce i-ai împins afară pe toți cei 4 frați ai tăi, ai scos și tu capul în lume?! :) Dacă tu nu mai știi lucrul ăsta, ți-l amintim noi an de an. Cred că nu-ți mai amintești nici micile surprize pe care ți le pregătim de ziua ta. Da` nu-i bai, sănătoasă să fii! Știm că ne iubești, pe El mai mult decât pe mine, da` așa-i cu fetele și nu mă supăr.
Citește mai departe
Așa cum povesteam și aici ne-am petrecut noaptea într-un camping pe care abia l-am găsit pe drum. Visele dulcegi ale dimineții ne-au fost acompaniate de cântecul picăturilor de ploaie care cădeau pe mașină. Spre surprinderea mea, când am ieșit afară din mașină ploaia era una ușoară, iar norii nu-și cerneau tot griul peste noi. Cerul era înnorat, dar cumva luminos. Înainte de a ne bea cafeaua am făcut o plimbare în jurul campingului. Acesta, nu foarte mare, așezat pe o peninsulă, era înconjurat la stânga și la dreapta de apă, iar în față avea o pădurice de conifere. Plaja era cu pietricele rotunde și netede de la cât le-a mângâiat apa lacului. Mi-am strecurat o pietricică în buzunar. Aceasta va ajunge în colecția mea de pietricele din jurul lumii.:) Ne-am savurat cafeaua pe malul lacului, fără a fi deranjați de ploaia măruntă. Liniștea peisajului, ce se descoperea ușor
Citește mai departe
Cum să te bucuri de 2 ore de pauză intr-o sâmbătă cu multă treabă?! Se ia așa: o sâmbătă cu o după masă încărcată cu de-ale muncii, dar cu o dimineață mai liberă, un soare cald de toamnă văratică, o pereche de papuci de trail, o cățelușă alb murdar și un iubit dornic să-și petreacă dimineața cu tine. Traseul ales: pădurea Hoia. Motivul: zonă liniștită, nu foarte departe de noi, cu mai multe trasee posibile, în funcție de ce vrei să faci. De data aceasta am ales plimbarea îndulcită de o poveste. Ajunși în fața intrării laterale a Muzeului Etnografic, am luat-o direct prin pădure.
Citește mai departe
E dimineață. De jur împrejur ne învăluie o liniște caldă. Ne sorbim încet cafeaua așezați pe malul apei, bucurându-ne de priveliștea ce se deschide în fața ochilor noștri. În dreapta apele fiordului cotesc printre stânci, iar în stânga se zăresc casele orășelului Geiranger. În fața noastră, celălalt mal se înalță drept și verde. Între noi și el e doar apa lină a fiordului. Urmărim jocul bancurilor mici de peștișori, sparte ocazional de trecerea unui pește mai mare. Trezirea celorlalți turiști din camping ne scot din acestă stare
Citește mai departe
După cum vă povesteam și aici, când am ajuns la Valldal am avut o întâlnire oarecum neașteptată cu marea. După un drum lung printre munți, orizontul se deschide albastru în fața noastră. Nu foarte larg pentru că marea era mărginită de o parte și alta de stânci.Țipete vesele și ascuțite ne-au atras atenția asupra pontonului. Vreo 4-5 fete curajoase, îmbrăcate în costume de baie se încurajau una pe alta să sară în apa mării. Era septembrie, undeva pe la 4-5 dupa masa, afară erau vreo 10-12 grade. Noi eram îmbrăcați cu geci și polare, iar fetele acestea făceau baie. :D Mai încolo, în parcare, alți adolescenți, vociferând și râzând gălăgios, se distrau cu niște carturi de închiriat.
Citește mai departe
Cum e să te gândești la un concediu în Grecia și să ajungi în Norvegia? Foarte tare!:) Planurile inițiale de concediu, nu foarte clar conturate de altfel, erau să facem un concediu în Grecia: puțină plajă, puțină biță, o vizită pe la câte o urmă a trecutului elen... chestii obișnuite. Pe la sfârșitul lui iunie am fost întrebați dacă nu vrem să vizităm Norvegia alături de un alt cuplu drag nouă. Cum să vă explic eu acum: am o cutiuță acolo undeva în mine, în care am îngrămădit niște vise de a vizita anumite locuri, de a face anumite lucruri, undeva, cândva, când s-o ivi momentul. Spun vise, pentru că nu sunt intenții bine definite, sunt mai degrabă dorințe vagi apărute în urma lecturării unui articol sau a unei cărți, a unei povești cu cineva, a unor imagini, etc. Din când în când, absolut aleator și fără a face conștient ceva pentru a transforma unul din aceste vise in realitate, apare o cheiță care deschide cutia și mai lasă câte un vis să evadeze și să se întâmple. Așa a fost ș
Citește mai departe
De cativa ani incoace (sa tot fie vreo 5, cred ) cochetez in timpul liber cu bicicleta.Spun cochetez pentru ca nu merg constant cu ea. Am pedalat ceva de-a lungul celor 5 ani: am facut inconjurul lacului Balaton (Ungaria), am vizitat Viena, pe Donauradweg de la Regensburg (Germania) la Rajka (Ungaria), pe El Camino de Santiago de Compostela de la Pamplona la Finistere (Spania), putin pe insula Kirk (Croatia), asta pe langa turele de acasa. Pare mult, dar cand ma gandesc ca s-au intamplat in decursul a 5 ani, sunt mic copil pe langa cei 2000 km facuti de exemplu de iubitelul meu numai anul trecut.
Citește mai departe
Dupa multe planuri gandite si razgandite de a petrece un weekend mai lung pe bicicleta, am ajuns sa facem 2 zile de hiking in Padis. Dar nu fu rau! :) Am fost de mai multe ori in Apuseni, dar de fiecare data in vecinatatea Padisului. De auzit, am auzit multe despre zona: unii ca e un must, altii, ca nu prea. Stiam sigur ca vreau sa vad Valea Galbenei, restul nu mai conta atat de mult. Ajunsi in fata intrebarii: "No bine! Incotro?" (din cauza de masina care vroia o vacanta de cutie de viteza), am zis " Pe cai si hai in Padis!". Am facut rost de alti cai putere, ne-am luat cortul si sacii de dormit si am plecat. Vineri seara, pe la 8.00 asa ca sa nu ne arda soarele prea tare.
Citește mai departe
Pana acum vreo cativa ani daca ma intrebai rapid cati ani am, iti raspundeam la fel de repede: 18. Si asta nu dintr-o cochetarie sau ca sa te "impresionez", ci pur si simplu pentru ca sufletul meu avea 18 ani. Dupa ce ma fastaciam de raspunsul dat, stateam, faceam niste calcule si abia apoi aflam amandoi varsta mea reala.Si era tare bine! Pentru ca ma simteam libera, zburam, nu-mi sta nimeni si nimic in cale. Am facut o greseala, asta e! Am timp suficient sa o iau de la capat, iar si iar. Si ce conta daca eu de fapt aveam 25 sau 32 de ani. Sufletul meu era de 18 ani. Traia, visa si iubea ca unul de 18 ani.Undeva pe drum am imbatranit brusc. Si nu m-am oprit la varsta reala, ci undeva pe la 65-70 de ani. Si nu! Nu zic ca e rau sa ai 65 de ani. E rau sa ai 35...37....38 de ani si sa te simti de 70. Sa te gandesti ca e prea tarziu pentru tine sa mai sari cu parasuta; sa strigi cat te tin plamanii fara sa-ti pese de ce zice lumea; sa sari in baltile de pe drum pana te uzi leoarca,
Citește mai departe
Pana acum vreo cativa ani daca ma intrebai rapid cati ani am, iti raspundeam la fel de repede: 18. Si asta nu dintr-o cochetarie sau ca sa te "impresionez", ci pur si simplu pentru ca sufletul meu avea 18 ani. Dupa ce ma fastaciam de raspunsul dat, stateam, faceam niste calcule si abia apoi aflam amandoi varsta mea reala.Si era tare bine! Pentru ca ma simteam libera, zburam, nu-mi sta nimeni si nimic in cale. Am facut o greseala, asta e! Am timp suficient sa o iau de la capat, iar si iar. Si ce conta daca eu de fapt aveam 25 sau 32 de ani. Sufletul meu era de 18 ani. Traia, visa si iubea ca unul de 18 ani.Undeva pe drum am imbatranit brusc. Si nu m-am oprit la varsta reala, ci undeva pe la 65-70 de ani. Si nu! Nu zic ca e rau sa ai 65 de ani. E rau sa ai 35...37....38 de ani si sa te simti de 70. Sa te gandesti ca e prea tarziu pentru tine sa mai sari cu parasuta; sa strigi cat te tin plamanii fara sa-ti pese de ce zice lumea; sa sari in baltile de pe drum pana te uzi leoarca,
Citește mai departe
Ne-am trezit intr-o zi de vineri, ne-am imbarcat 2 oameni si o cutulina, inca alba, in masina si am plecat la drum. Ne-am propus un city break la Targul Mures. Ok, recunosc, city break e putin cam mult spus cand ai un catel cu tine. :)Si, pentru ca nu ne grabeam, am decis sa facem niste opriri pe drum. Mai exact sa vizitam niste castele din zona. Am dat o cautare pe net si am gasit mai multe castele pe drumul nostru. Problema era ca atat Castelul Kemény-Bánffy din Luncani cat si Castelul Kornis-Rákoczi-Bethlen din Iernut sunt parasite, intr-o stare deplorabila, asa ca am renuntat sa ne mai oprim pe la ele.In schimb am intrat la Castelul Haller din Ogra. Spun am intrat deoarece Castelul nu este la drumul principal, ci pe o straduta laterala, ascuns print
Citește mai departe
Ne-am trezit intr-o zi de vineri, ne-am imbarcat 2 oameni si o cutulina, inca alba, in masina si am plecat la drum. Ne-am propus un city break la Targul Mures. Ok, recunosc, city break e putin cam mult spus cand ai un catel cu tine. :)Si, pentru ca nu ne grabeam, am decis sa facem niste opriri pe drum. Mai exact sa vizitam niste castele din zona. Am dat o cautare pe net si am gasit mai multe castele pe drumul nostru. Problema era ca atat Castelul Kemény-Bánffy din Luncani cat si Castelul Kornis-Rákoczi-Bethlen din Iernut sunt parasite, intr-o stare deplorabila, asa ca am renuntat sa ne mai oprim pe la ele.In schimb am intrat la Castelul Haller din Ogra. Spun am intrat deoarece Castelul nu este la drumul principal, ci pe o straduta laterala, ascuns print
Citește mai departe
Nu m-am putut abtine! Nu stiu cine este autorul, am citit-o undeva si mi-am spus ca trebuie sa o dau mai departe: "Once a dog ran into a museum- where all the walls, the ceiling, the door and even the floor were made of mirror, seeing this the dog froze in surprise in the middle of the hall, a whole pack of dogs surrounded it from all sides, from above and below. Just in case, the dog bared his teeth -an
Citește mai departe