• „Mihai Vasile, un coregraf de excepție” („TOMIS” 2004) 282

     Data de 21 aprilie 2004 a adus pe scena culturală a Constanței un eveniment folcloric marcat de dubla aniversare (50 de ani de activitate și 70 de ani de viață!) a unei personalități consacrate în domeniul coregrafiei dansului popular: Mihai Vasile. Spectacolul aniversar organizat într-o manieră exuberantă în sala Teatrului Ovidiu de către Consiliul Județean Constanța în colaborare cu Centrul Județean al Creației Populare Constanța a bucurat un public numeros și entuziasmat pentru acest tip de distracție într-un oraș care pare că și-a uitat de mult originile culturii populare (nu învinuim numai publicul, ci mai mult organizatorii care nu au încă îndrăzneala de a perpetua aceste manifestări foclorice). Scena constănțeană nu s-a bucurat numai de prezența artiștilor dobrogeni (Ansamblul Profesionist „Plaiuri dobrogene” al CJC condus de maestrul coregraf Mihai Vasile, solistele Elena Roisen și Camelia Chivu), dar și de celebri soliști și instrumentiști din toate zonele țării: Costel Și

    Citește mai departe
  • Cadre didactice de la Școala Gimnazială Spectrum Constanța 265

     Alina Ciucă - educator Gabriela Ioniță - educator Selda Molomer - educator Nicoleta Oancea - educator Felicia Popescu - educator Cristina Albu - învățător Rodica Crivilaru - învățător Adriana Elabed - învățător Camelia Măgureanu - învățător Mihaela Nicolescu - învățător Mirabela Sandu - învățător Octavian Barbu - biologie Tunay Tuncer - biologie Sanda Albu - chimie Mariana Doicescu - chimie Margareta Anghel - educație tehnologică Nicoleta Copoiu - educație fizică George Popa - educație fizică Ion Petrache - educație muzicală Răzvan Lipan - educație plastică Figan Suliman - educație plastică Ion Băraru - fizică Sinan Kosak - fizică Hristache Tomescu - fizică Marius Lungu - geografie Senol Abdi - informatică Ali Cabas - informatică

    Citește mai departe
  • „Congresul VIII al UTC” (1966)... 263

    Congresul al VIII lea al Uniunii Tineretului Comunist din Republica Socialistă din România, 23-26 martie 1966 5 Cuvântarea tovarășului Nicolae Ceaușescu, secretar general al CC al PCR 21 Raportul CC al UTC cu privire la activitatea UTC în perioada dintre Congresul VII și Congresul VIII și sarcinile ce revin UTC pe baza Hotărârilor celui de-al IX lea Congres al PCR, prezentat de tovarășul Petru Enache, prim-secretar al CC al UTC 77 Raportul Comisiei Centrale de Revizie, prezentat de tovarășa Maria Apostol 83 Raportul cu privire la proiectul Statutului UTC, prezentat de tovarășul Gheorghe Stoica 99 Statutul UTC din RSR 129 Rezoluția celui de-al VIII Congres al UTC 145 Scrisoarea adresată de Congresul VIII al UTC Comitetului Central al PCR, tovarășului N. Ceaușescu, secretar general al CC al PCR 153 Componența organelor de conducere ale UTC alese la Congres

    Citește mai departe
  • Drumul spre iad?... 271

    Secolul XX european a fost un secol al războiului, scrie Ian Kershaw în cartea „Drumul spre iad”. Două războaie mondiale, urmate de peste 40 de ani de război rece au definit acest secol. De-a lungul secolului XX Europa a parcurs drumul către infern și retur. În secolul XXI, un nou război zguduie continentul nostru. Odată […]

    Citește mai departe
  • Arthur Schopenhauer – 10 citate celebre... 265

    Astăzi se împlinesc 234 de ani de la nașterea filosofului german Arthur Schopenhauer (1788-1860). Din lucrările sale am extras 10 citate celebre: 1. Orice prețuire este produsul dintre valoarea celui prețuit cu sfera intelectuală a prețuitorului. 2. Omul nu simte lipsa bunurilor pe care nu s-a gândit niciodată să le aibă. Altul, deși are de […]

    Citește mai departe
  • Skoda 1100 VO in Romania... 281

    O aparitie relativ frecventa pe strazile Romaniei in anii 50 era Skoda 1100 VO. Aproximativ 4000 exemplare au fost construite in Cehia in perioada 1948-51, pe baza modelului 1101/1102 (adica cu tractiune pe spate, nu un 4x4 adevarat). Un numar relativ significativ a ajuns si in Romania, unde au fost folosite de armata si de organele statului, pe langa GAZ-67 si Willys Jeep ramase dupa razboi. Uluitor, un exemplar a circulat pana in 2006, fiind expus la vanzare in 2011; ulterior se pierde urma ei.  Aici, cateva imagini cu exemplare din Romania, marea majoritate fiind din anii 50, o perioada f rara pentru imagini cu masini.  A relatively frequent sight on Romanian roads in the 1950s was the Skoda 1100 VO. Around 4000 were made in Czechoslovakia between 1948 and 1951, based on the 1101/1102. Despite their looks, they were a straightforward rwd model. In Romania a largeish number were imported, where they were used by the army and by other State bodies alongside the GAZ-6

    Citește mai departe
  • Rațiune, calm și bun simț... 299

    Declarația de astăzi a ambasadorul Rusiei pe lângă Uniunea Europeană: „În ceea ce priveşte Rusia, vă pot asigura că miercurea aceasta nu va avea loc niciun atac. Războaiele din Europa rareori încep într-o zi de miercuri”, a adăugat el. În acest context, manifestările isterice ale unor jurnaliști și specialiști, care anunțau cu surle și trâmbițe […]

    Citește mai departe
  • Cui folosește?... 402

    Timp de doi ani prim-planul vieții publice a fost acaparat de pandemia de Covid, bun prilej pentru o serie de personaje triste – mereu aceleași – să participe la „ediții incendiare”, unde aveau loc „dezvăluiri-bombă”, încercând să ne convingă că înfruntăm un „virus ucigaș”, că avem de purtat un adevărat „război”, în care ne mândrim […]

    Citește mai departe
  • 156 de ani de la abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza 439

    Astăzi se împlinesc 156 de ani de când Alexandru Ioan Cuza, domnitorul României, a fost silit să abdice, ca urmare a conjurației pregătite de coaliția dintre conservatori și liberal–radicali. În noaptea de 10 spre 11 februarie 1866, trădat de o parte a armatei condusă de colonelul Nicolae Haralambie, Alexandru Ioan Cuza a fost ameninţat cu […]

    Citește mai departe
  • Copilăria lui Ion Luca Caragiale... 512

    Într-o seară de iarnă, sosind de la Berlin, Caragiale îşi făcu intrarea în casa lui Vlahuţă, cu o privire visătoare şi spuse cu neobişnuite inflexiuni duioase în voce: „Parcă văd… Seara. Frig. Ninge, viscoleşte. La Ploieşti. Acum cincizeci şi atâţia de ani… O femeie săracă, într-o odaie fără foc, se chinuieşte, nemişcată, pe o saltea […]

    Citește mai departe