• În exil... O călătorie cu Nistea Cornel prin lumea literaturii și a suferinței... 532

    ...

    Citește mai departe
  • Capetele românilor...... 533

    ...

    Citește mai departe
  • Mirela-Ioana Borchin: Portret... 583

    ...

    Citește mai departe
  • Ionunț Caragea: Ultimul poem de pe pământ...... 497

    ...

    Citește mai departe
  • linii şi puncte... 459

    când m-am născut mi s-a spus sa ţip. ţipă! şi am ţipat după ce am fost pălmuit toată copilăria mi s-a tot repetat: învaţă! şi am învăţat adolescenţa s-a ascuns timid după o tăcere... nu te aud mi se tot repeta şi ajuns aproape de vârf m-am obişnuit cu munca... să muncesc indiferent de ceea ce am făcut, până acum am aruncat cu cuvinte  golindu-mă nu ştiu dacă s-a făcut o statistica a cuvintelor folosite de-a lungul vieţii dar sunt momente când îmi lipseşte un te iubesc lipsesc mulţi mulţumesc din jur şi nici fericirea nu prea o văd decât arareori ori am un început de cataractă

    Citește mai departe
  • Ombra XVI... 517

    ...

    Citește mai departe
  • Ombra XV... 485

    ...

    Citește mai departe
  • eşti trist? nu. sunt puţin departe... 422

    oameni ca tine sau ca mine se pierd in meandrele unei vieţi normale atât de normală şi de anostă încât te întrebi cum de rezistă chestia tare e că la naştere ţi se scrie in ADN motivul şi toată viaţa aştepţi să-ţi vezi stigmatul ca să afli şi tu de ce, cu ce rost dar din păcate, afli prea târziu şi uiţi lumea crede că omul e trist pentru că nu-şi ştie rostul dar eu ştiu că omul nu e trist, el doar se trage puţin în afara drumului şi lasă lumea să treacă în viteză descoperind ce e aproapele şi departele mâine mi-am propus să stau şi să privesc norii

    Citește mai departe
  • Fără aşteptări... 446

            Un cartof. Cartoful. Mă obişnuisem cu acest nume sau supranume. Eram eu, sau mai bine zis eram cel din trecut. Credeam că voi putea uita, că voi putea scăpa dar era parte din fiinţa mea şi nu aveam cum să uit, cum să scap. Departele era mereu aproape şi de multe ori avea tendinţa de a mă acoperi cu valuri de trecut. Când m-am născut, fusese un moment de panică şi de incertitudine. Trecuse mai mult de un minut până să ţip. Spaima se oglindea în ochii întregii echipe. Un copil când se naşte, este luat de picioare, ridicat şi bătut peste fund ca să ţipe; astfel el scuipă tot lichidul amniotic din plămâni şi scoate primul ţipăt, odată cu aerul care îi arde plămânii. Dar în cazul meu nu ştiau cum să facă, până când o asistentă mai bătrână m-a întors pe burtă şi mi-a tras două la fund. Prima de spaimă şi a doua de ciudă. Era pentru prima oară în toată carieră ei când trebuia

    Citește mai departe
  • Pe aripile căutării... 510

    Lavinia Parvu- Tot caut Mi-am căutat flămândă, amantul Să-mi învioreze puțin apetitul Dar nu m-a ținut așa de mult Căci am redevenit adult Am căutat patetic Un gust mai atipic Dar am degustat Doar ce-a expirat Mi-am căut

    Citește mai departe