• NESIMȚIȚII, OGLINDA EMOȚIILOR NEREZOLVATE DIN NOI 591

    Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.  Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că este.  Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles   *     *     *     *     *     *     * Apară-te, omule, de nesimțiți și

    Citește mai departe
  • Predica la Schimbarea la Față a Domnului - Sfântul Teofan Zăvorâtul 501

    Evanghelia Matei 17, 1-9 În vremea aceea a luat Iisus cu Sine pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus pe ei într-un munte înalt, în singurătate. Şi s-a schimbat la faţă înaintea lor aşa încât faţa Sa strălucea ca soarele, iar hainele Sale se făcuseră albe ca lumina. Şi iată

    Citește mai departe
  • ”Costul uceniciei” de Dietrich Bonhoeffer la ”Scara Cuvintelor” cu Dorin Mureșan 605

    După cum știți, în pelerinajul din anul acesta vom citi Costul Uceniciei. Vom parcurge distanța Viena – Lagărul de la Mauthausen – Lagărul de la Gosen – Flossenburg (locul în care a fost spînzurat Bonhoeffer) Iată o prezentare realizată de … Continuă lectura →

    Citește mai departe
  • „O, om!, ce mari răspunderi ai/ De tot ce faci pe lume...” - Sfântul Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț 550

    O, om!, ce mari răspunderi ai De tot ce faci pe lume De tot ce spui în scris sau grai! De pilda ce la alţii dai Căci ea mereu, spre iad sau rai Pe mulţi o să-i îndrume Ce...

    Citește mai departe
  • Beneficiile Papadiei... 653

    Galbenă ca aurul şi parfumată ca mierea, păpădia e prima floare care aprinde semnele primă­verii peste câmpii. Ruptă din soare, nu-ţi vine să crezi că are în ea atâta venin amar. Şi to­tuşi, asta e forţa ei. Nici o altă plantă din grădi­na lui Dumnezeu n-are putere să cureţe mai bine decât ea sângele, spălând "păcate­le" iernii. Folosi­toare de la rădăcină la floare, acum, primăvara, e căutată pentru frunzele şi tijele ei. Cura cu tije de ...

    Citește mai departe
  • A long way from home …... 589

    Uneori mă simt ca un copil fără mamă,  Departe, departe de casă ..  Nu mi-am putut scoate din minte acest negro spiritual. Știți … din cînd în cînd prezint variante diferite ale cîte unui cîntec care mi-a devenit, cum spune … Continuă lectura →

    Citește mai departe
  • Unirea sufletului cu Dumnezeu / Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu 612

    Cu dor am dorit să mănânc acest Paşti cu voi, mai înainte ca Eu să pătimesc. (Luca 22, 15) Paştile sunt simbolul strânsei apropieri, a sfintei comu­niuni, a legăturii neîntrerupte pe care Domnul doreşte să o stabilească cu fiecare suflet. Cât de mult tinde Domnul către această unire vie, continuă! Este o taină pe care trebuie să o simţi, ca să ajungi la o permanentă relaţie sufletească cu Domnul, din prima până în ultima clipă, o relaţie pe deplin posibilă. Pe unii Domnul îi învredniceşte de ea încă de aici, de pe pământ. Atunci credinciosul va umbla în lumină, fi­indcă Hristo

    Citește mai departe
  • TEORIA (CONFORTABILĂ) versus (NESIGURANȚA) PRACTICĂ 648

    Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.  Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.  Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că este.   Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles   *     *     *     *     *     *     * Albert Einstein a spu

    Citește mai departe
  • Toata puterea de care aveti nevoie, se afla in mainile voastre! 606

    Când veţi fi gata să vă ridicaţi, vă veţi ridica. Toată puterea de care aveţi nevoie e în mâinile voastre! Priviţi în jurul vostru, sistemul nostru financiar a fost deturnat de generaţii de hoţi, în timp ce voi munciţi din ce în ce mai greu, pentru din ce în ce mai puţin. Jocul este folosit împotriva voastră. Ne-au transformat pe toţi în sclavi. Uitaţi-vă în inima sistemului nostru financiar, un preţ a fost stabilit pentru ...

    Citește mai departe
  • BUSUIOCUL - Planta protectoare care aduce dragostea si belsugul 608

    Din timpuri străvechi busuiocul a avut un rol mare în viaţa omului, este planta care are semnificaţii importante în sfinţirea apei şi în săvârşirea botezului. Busuiocul este planta biblică care are efecte purificatoare, este cultivat în grădini sau în ghivece fiindcă este considerat şi un protector faţă de energiile malefice. În case, ramurile de busuioc sunt puse la loc de cinste: deasupra icoanelor, la praguri, la farfuriile ornamentale puse pe pereţi, împreună cu ştergarele artizanale. Unele ...

    Citește mai departe